„Aventura” mea cu Radio UZPR

  

 

„Aventura” mea cu Radio UZPR începe în 2022

Pe 14 decembrie 2022, cu ocazia lansării Tomului VI (1936-1944), Partea 1, al lucrării Publicațiile Periodice Românești, apărută la Editura Academiei Române, am oferit primul meu interviu pentru un radio din București, mai precis la Radio UZPR, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Îi rămân profund recunoscător D-nei Mihaela Dragu, șef Serviciu Bibliografie Națională din cadrul Bibliotecii Academiei Române, pentru faptul că m-a încurajat să vorbesc alături de dumneaei și de Dna Cornelia-Luminița Radu (coordonatoarea lucrării), în cadrul lansării volumului Publicațiile Periodice Românești. Încă o dată îi aduc mulțumiri D-nei Mihaela Dragu, și pe această cale, pentru toate încurajările de-a vorbi în calitate de autor despre munca de bibliografiere retrospectivă a periodicelor.  

 

Profesionalismul doamnei aflate cu microfonul în fața mea m-a liniștit fără să-mi dau seama și am reușit să-mi stăpânesc parte din emoțiile care mă încercau în mod cu totul firesc. Interviul poate fi ascultat integral aici: https://radiouzpr.podbean.com/e/publicatiile-periodice-romanesti-tom-vi-1936-1944-partea-1/.

Astfel am cunoscut-o pe Mădălina Diaconu, un jurnalist profesionist și un om cu totul deosebit, cu care am început o frumoasă colaborare la Radio UZPR.

 

Cine este Mădălina Diaconu?

Nu mi-am propus să-i alcătuiesc biografia însă trebuie menționat un lucru foarte important, și anume: este om de radio (radioreporter) și fotojurnalist.

Având o experiență jurnalistică de aproape două decenii în Statele Unite ale Americii în diferite redacții a revenit înapoi în țară iar din 2010 până în prezent este radioreporter pentru Radio România Cultural. Pe lângă „meseria” de radioreporter mai este, după cum spune și ea, „fotojurnalist și corespondent de presă al publicațiilor și posturilor de radio românești din Diaspora”, precum și secretarul general al UZPR.

Aceasta cutreieră țara fără pic de astâmpăr doar ca să ia interviuri ce devin adevărate mărturii sau documente audio cu povești uitate/neștiute din muzee, biblioteci sau despre locuri și oameni.

Între miile de interviuri făcute cu diferite personalități ale lumii și din țară, o frumoasă colaborare s-a născut cu Academia Română unde are de câțiva ani un serial intitulat Poveștile Academiei cu dr. Luminița Gliga, și uneori, când timpul îi permite, cu dl Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, într-un dialog „necenzurat”. 

 

Munca asiduă pe care a depus-o în slujba culturii naționale i-a adus numeroase satisfacții dar și, nu de puține ori, o serie de neplăceri cauzate de oameni cu judecăți strâmbe, din varii motive (invidie, prostie, lene, răutate etc.). Cert este că pe 7 decembrie 2022, în cadrul festivității de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2020, a primit din partea Academiei Române diploma „Distincția Culturală”, momentul fiind surprins aici: https://www.youtube.com/watch?v=xcSPIaLBwW4. 

De ce îi sunt recunoscător Mădălinei Diaconu?

De la un „banal” interviu pe care l-am dat în urmă cu un an și câteva luni, s-a născut o serie de dialoguri care s-au întins pe aproximativ un an întreg și care continuă până în prezent.

Pe 15 ianuarie 2023 am vorbit cu ocazia Zilei naționale a culturii române despre Ioan Bianu și planul său cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/ioan-bianu-%c8%99i-planul-sau/.

La o săptămână distanță, pe 23 ianuarie 2023, am înregistrat prima emisiune dedicată cenzurii comuniste și a Fondului „Secret” sau „Special” care a funcționat în bibliotecile românești în perioada 1944-1989. Este vorba despre emisiunea intitulată Fondul „Special” și Biblioteca Academiei Române, iar în episodul 1 am tratat următorul aspect: Prima etapă a epurării colecțiilor Bibliotecii Academiei Române (7 decembrie sau 16 septembrie 1944?) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/fondul-special-%c8%99i-biblioteca-academiei-romane-i/. Deși încercasem, fără succes, să propun și altor posturi de radio acest serial despre cărțile interzise din Biblioteca Academiei, nu am primit nici măcar până în ziua de astăzi vreun răspuns însă am găsit un „microfon liber” la Radio UZPR.

În urma lansării Tomului al VI-lea din Publicațiile Periodice Românești Mădălina a venit cu minunata idee de-a promova presa românească ce se află depozitată în colecțiile Bibliotecii Academiei Române printr-o serie de interviuri la Radio UZPR puse sub umbrela unei emisiuni dedicate Tomului I (1820-1906) din lucrarea amintită mai sus care a fost tipărită în 1913 de Nerva Hodoș și Al.-Sadi Ionescu, emisiune ce se intitulează Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești. Mai multe detalii despre proiectul în sine pot fi lecturate aici: https://uzpr.ro/01/04/2024/serialul-istoria-presei-romanesti-de-la-radio-uzpr-prezentat-pe-larg-in-revista-tezaur-a-bibliotecii-academiei-romane/.

Astfel, pe 2 martie 2023 am dat un primul meu interviu în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, unde am vorbit despre presa umoristică, respectiv Revista Aghiuță (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-iv-revista-aghiu%c8%9ba/.

Povestea a continuat mai departe cu o serie de episoade alternative din cele două seriale/emisiuni radio care s-au desfășurat, majoritatea dintre ele după orele de program de la bibliotecă, în studioul micuț dar extrem de primitor de la sediul Radio UZPR.

 

Ultimul interviu din anul acesta, dar nu cel din urmă, a avut loc în urmă cu câteva zile, mai precis pe 28 martie 2024 când am vorbit, în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, despre Revista Krik-Krak (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-liii-revista-krik-krak-1/.

 

În loc de concluzii

În acest răstimp de mai bine de un an am putut scoate de la naftalină ziare din colecțiile Bibliotecii Academiei Române ce fac parte din istoria presei românești, mai precis din presa umoristică ce era cândva la modă iar astăzi sunt uitate în mare parte. Totodată am reuișt să prezint documente și informații despre modul în care a funcționat Fondul „Secret” sau „Special” în care mii de cărți din colecțiile bibliotecii au fost „arestate” timp de aproximativ jumătate de secol, fiind eliberate după Revoluția din 1989, și reintrând în circuitul public abia la finalul anului 1997.

Consider că meritul unui mare jurnalist de radio este acela de-a-și asculta interlocutorul. Pe lângă răbdarea de-a-l asculta pe celălalt se numără și felul sau modul de-a pune întrebările.

Dacă Mădălina Diaconu are vreun merit în toate aceste interviuri pe care le-am realizat împreună este acela că știe să asculte și să pună în valoare atât omul din fața ei cât și cunoștințele sale.

 Închei prin a spune că „aventura” mea cu Radio UZPR continuă grație Mădălinei Diaconu care (încă) mai are răbdare să mă asculte, lucru pentru care îi rămân recunoscător și doresc să-i mulțumesc și pe această cale.

 

In memoriam Dr. George Stan (19 octombrie 1931 – 13 decembrie 2023)

 

Sursa: https://ziarullumina.ro/galerie/in-fiecare-bolnav-il-vedeam-pe-mantuitorul-91201.html [site accesat: 18 decembrie 2023].

În ziua de sâmbătă – 16 decembrie 2023 la biserica Delea Veche din București a avut loc slujba de înmormântare a domnului doctor George Stan, cel care a fost medicul personal al vrednicilor de pomenire Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007).

Un om deosebit pe care am avut să-l cunosc grație d-nei Maria Rusu, bibliotecară dedicată la sala de periodice a bibliotecii Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, și căreia îi voi rămâne veșnic recunoscător pentru această legătură.

Începând cu anul 2016, după ce am început să aprofundez documentarea pentru teza mea de doctorat, unul dintre cei care m-au ajutat cel mai mult în înțelegerea organizării administrative a Bisericii Ortodoxe Române, în afară de Pr. Dr. Augustin Rusu fost consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, a fost nimeni altul decât domnul doctor George Stan.

Bunătatea sa „pedagogică” și răbdarea specifică unui medic-teolog m-a făcut să-l înțeleg mult mai bine pe Patriarhul Justinian Marina pe care acesta îl cunoscuse îndeaproape și al cărui medic personal a fost începând cu anul 1964 și până la moartea acestuia, în 1977. Toate discuțiile pe care le-am purtat cu dânsul îl aduceau în discuție, de fiecare dată pe Patriarhul Justinian despre care-mi spunea că i-a fost ca un adevărat tată. Abia la moartea sa, în timpul cuvântului rostit de către Pr. Dr. Ștefan Zară, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, am aflat cu stupoare că familia preotului Stan, împreună cu copiii săi, fusese deportat în anii ’50 în satul Lunca din Bărăgan. Mutarea aceasta din localitatea Pogoanele (jud. Buzău) în aridul și „deșerticul” Bărăgan cred că s-a întipărit în sufletul și în mintea elevului și viitorului student George Stan. Alături de sărăcia cruntă datorată faptul că se născuse într-o familie numeroasă cu 8 copii, el fiind cel mai mare dintre frați, și deportarea părintelui său trupesc în Bărăgan doar pentru delictul de-a fi fost preot ortodox cred că l-a determinat să fie un student eminent. Astfel a urmat studiile universitare atât la Institutul Teologic de grad Universitar din București (1950-1954), fiind șef de promoție, urmând ulterior Facultatea de Medicină (1954-1960) pe care a absolvit-o al treilea din seria sa. Din cauza „originii nesănătoase” pentru delictul că s-a născut în casa unui preot ortodox a realizat că nu poate ajunge / deveni cineva decât numai prin muncă. În toate discuțiile purtate cu dânsul avea realmente un cult al muncii dus în slujba Bisericii Ortodoxe Române cât și al semenilor săi, elevii și studenții teologi precum și pacienții săi.

Rememorez cu bucurie două episoade, din multele pe care mi le amintesc petrecute cu dânsul.

Primul moment este cel de la susținerea tezei mele de doctorat, care a avut loc în urmă cu cinci ani, pe 12 noiembrie 2018 la Facultatea de Litere din București. Parcursul anevoios al studiilor doctorale nu m-au ocolit nici pe mine în calitate de doctorand în timpul celor cinci ani de studii (2013-2018) astfel că la susținerea tezei mi-am dorit să fie alături de mine o serie de oameni dragi care, alături de soția mea, m-au susținut necondiționat și m-au ajutat să depășesc cu bine toate momentele grele, inerente într-un astfel de demers științific. Domnul Dr. George Stan, alături de documentele de arhivă și de mărturiile Mitropolitului Bartolomeu Anania, m-au ajutat să înțeleg corect personalitatea celui mai mare Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (1948-1977), pe care-l cunoscuse personal și stătuse lângă el aproape 15 ani. Astfel, am dorit ca dl Dr. George Stan să stea ca un „înger păzitor” lângă mine la susținerea tezei mele, lucru care s-a și întâmplat. La finalul susținerii a luat cuvântul și a vorbit atât de frumos despre Patriarhul Justinian și despre teza mea, în mod nemeritat aș putea spune, pentru că dânsul cunoștea realitatea bisericească de dinainte de 1989 cu mult mai bine decât mi-aș fi putut eu închipui că toate manualele de istorie bisericească mai vechi sau mai noi (sic!) ar putea să o cuprindă. M-a uimit un lucru, că pe tot parcursul susținerii tezei mele (aprox. 2 ore jumătate) a avut răbdarea să stea acolo pe scaun în ciuda vârstei sale înaintate (87 de ani) și apoi să ia cuvântul cu multă luciditate și căldură cum numai cei care l-au cunoscut până în ultima clipă a vieții sale știu că a făcut-o. L-am invitat apoi la masă însă m-a refuzat politicos și s-a scuzat spunându-mi că nu poate rămâne pentru că este obosit dar că s-a bucurat că a putut participa la eveniment. Pentru mine, în acel important moment al vieții mele, a fost unul dintre „îngerii păzitori” care mi-au stat alături și m-au ajutat să închei cu bine acel capitol al tezei de doctorat. Deși am încercat să nu mă las copleșit de emoțiile momentului, cu toate acestea știindu-l alături de mine, ca și pe soția mea împreună cu toți ceilalți oameni dragi care au fost prezenți, am putut să trec cu bine peste toate aceste lucruri.  

Fotografie din Arhiva personală [12 noiembrie 2018].

Un alt moment important pentru mine pe care doresc să-l amintesc este acela că mi-a dăruit o serie de cărți pe care le publicase, în ultimii ani cu precădere la Editura Cartea Ortodoxă. Pe ultima dintre ele, intitulată sugestiv Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri... și urmați-le credința, mi-a dăruit-o anul trecut și mi-a scris o dedicație pe care n-am luat-o în seamă atunci: Bunului meu prieten, domnul Nedelcu. Cu dragoste și prețuire, Dr. George Stan (26 aprilie 2022). Uitându-mă zilele trecute peste celelalte dedicații semnate pe cărțile primite de la dânsul mi-am dat seama cum am „urcat” de-a lungul timpului în inima sa de la „tânărul doctorand” la „doctor”, culminând cu faptul de-a mă fi numit prieten al dânsului. Deși nu m-am considerat niciodată așa ci l-am socotit mai degrabă ca pe un bunic bun și blând pe care nu l-am avut niciodată, pot mărturisi că sunt emoționat și deopotrivă bucuros de dragostea și prietenia sinceră pe care a arătat-o față de mine.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Revenind la slujba de înmormântare ce-a avut loc la Biserica Delea Veche unde au participat peste 15 preoți, dintre care mulți l-au cunoscut, nu am putut să nu observ faptul că biserica a fost neîncăpătoare, unii dintre participanți fiind și tineri la fel ca mine, care au vărsat o lacrimă în memoria celui care a fost pentru fiecare dintre noi: părinte, bunic, prieten, medic, confident etc. Un lucru vrednic de ținut minte și de împlinit în viitor rămâne îndemnul episcopului vicar Timotei al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a condus slujba de înmormântare la biserica Delea Veche, către preotul profesor Dan Toader, nepotul domnului Dr. George Stan, căruia i-a spus să adune toate gândurile și amintirile tuturor celor care l-au cunoscut personal într-un volum omagial pe care să-l publice în viitor.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

A fost condus apoi la cimitirul Cărămidarii de Jos (Șoseaua Berceni nr. 4, Sector 4, București), unde are cavoul fiind îngropat alături de soția sa.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Ar mai fi foarte multe de spus însă închei cu următorul gând: după cum le este oamenilor dat să se nască o dată așa „este rânduit oamenilor o dată să moară” (Evrei 9, 27).

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu drepții săi pe cel care vremelnic a fost doctorul George Stan.

  

 

Curiosul caz al domnului Oliver Jens Schmitt sau despre falsificarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române [The curious case of mr Oliver Jens Schmitt or about the falsification of the Romanian Orthodox Church History]

 

Abstract: In this chapter, the book titled "The State Church or The In-State Church? A history of the Romanian Orthodox Church 1918-2023" (Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918-2023) is analyzed. The book appeared in 2023, at the Humanitas Publishing House in Bucharest, signed by Professor Oliver Jens Schmitt from the University of Vienna. At the beginning of the text, after a review of the most important authors, who wrote both about the appearance of the book and about its launch, basic volume issues are addressed. It is an analysis of the preface as well as other aspects. Particular attention is paid to the fourth chapter which dealt with the relationship between the Romanian Orthodox Church and the communist dictatorship between 1944 and 1989. 

Keywords: Romanian Orthodox Church; history falsification; Oliver Jens Schmitt; Humanitas Publishing House; National Archives of Romania; Romania; Austria; Schengen.

Curiosul caz al domnului Oliver Jens Schmitt sau despre falsificarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române. În: Saeculum. Anul XXIV. Serie nouă, anul XXII (2023), nr. 2 (56), p. 133-156. Disponibil online: https://revistasaeculum1943.files.wordpress.com/2023/12/12_silviu-e28093-constantin-nedelcu_curiosul-caz-al-domnului-oliver-jens-schmitt-sau-despre-falsificarea-istoriei-bor.pdf.

Studiul este disponibil si aici:

·         https://sciendo.com/article/10.2478/saec-2023-0024

·         https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1201863

·         https://journals.indexcopernicus.com/search/article?articleId=3782283

·         https://www.researchgate.net/publication/376447383_Curiosul_caz_al_domnului_Oliver_Jens_Schmitt_sau_despre_falsificarea_istoriei_Bisericii_Ortodoxe_Romane_The_curious_case_of_mr_Oliver_Jens_Schmitt_or_about_the_falsification_of_the_Romanian_Orthodox_C

·         https://www.academia.edu/111245857/Curiosul_caz_al_domnului_Oliver_Jens_Schmitt_sau_despre_falsificarea_istoriei_Bisericii_Ortodoxe_Rom%C3%A2ne_The_curious_case_of_mr_Oliver_Jens_Schmitt_or_about_the_falsification_of_the_Romanian_Orthodox_Church_History_

·        https://journals.scholarsportal.info/details/26011182/v56i0002/133_tccomootroch.xml  

·         https://www.nlclibrary.ca/eds/detail?db=a9h&an=174280750

Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) și problema stabilirii datei Paștilor

Problema stabilirii datei Paștilor nu constituie un subiect nou atât pentru noi, creștinii ortodocși, cât și pentru creștinii de alte confesiuni, ci a reprezentat de-a lungul secolelor, mai cu seamă începând cu Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, o piatră de poticneală asupra căruia nu s-a ajuns la nici un consens până astăzi.

Disputa artificială creată în aceste zile pre-pascale în jurul Praznicului Învierii, celebrat de creștini pe „vechi” sau pe „nou”, a inflamat o serie de teologi și specialiști din diverse colțuri ale țării care au încercat să emită opinii și păreri, mai mult sau mai puțin avizate pe marginea acestui subiect, și care a degenerat într-o adevărată „revoluție carton” la care au aderat, din păcate, și unii ierarhi români.

 S-a ajuns la discuții mai puțin colegiale și deloc politicoase, ca să nu le spunem de-a dreptul ne-creștine, mai ales în spațiul social media unde ambele tabere, purtate prin diferiți reprezentanți care au încercat, iar unii dintre aceștia încă se mai chinuie și în prezent, să convingă auditoriul virtual prin tot soiul de argumente, mai mult sau mai puțin veridice, că au dreptate uitând că scopul principal al acestui Praznic al Învierii Domnului nu trebuie să fie cel al dezbinării sau al certurilor, ci al comuniunii harice.

 

I. Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) și studiul său despre stabilirii datei Paștilor

Revenind la data prăznuirii Paștelui propun spre lectură, în aceste puține zile care au mai rămas până în ziua de duminică (16 aprilie 2023), un studiu științific scris de Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) intitulat „Problema stabilizării datei Paștilor. Privire istorică asupra divergențelor și computurilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea și necesitatea unui acord. Propuneri și posibilități actuale”, care a fost publicat în revista Ortodoxia, nr. 3/1964, paginile 334-444.

 Din studiul marelui profesor de Teologie, ce este mai mult decât lămuritor în această dispută teologică și care rămâne de referință până în prezent, redăm câteva pasaje ce vin în completarea argumentației fiecărei tabere, și anume:

·         „observarea pashăi iudaice aduce nereguli pascale creștine. Acestea trebuie evitate în interesul pascal major, care este observarea datei istorice reale și acordul pascal între creștini, pentru că multe deosebiri de dată pascală între cele două calendare creștine provin din evitarea coincidenței Paștilor cu pasha iudaică de către ortodocși și neevitarea ei de către ceilalți creștini” (p. 425);

·         „coincidența pascală cu pasha nu mai are azi nici un sens și nicio importanță” (p. 425);

·         „azi nu ne mai întreabă și nu mai interesează pe nimeni de ce nu serbăm Paștile la o dată cu pasha iudaică; ne întreabă de ce nu serbăm Paștile o dată toți creștinii” (p. 425);

·         „obiceiul de a stabili Paștile în funcțiune de pashă este deci caduc, ca pricinuind nereguli și dezacorduri în practica pascală creștină. Regula dată de Sinodul de la Niceea, interpretată chiar și ca oprire de a serba Paștile înainte de iudei, nu are caracter nici de dogmă, nici de canon ” (p. 425);

·         „un calendar în continuă schimbare și oscilare, nestabil, nu angajează pe creștini în calculul lor pascal. De aceea Bisericile neortodoxe nu mai țin seama de el. Biserica Romano-Catolică a serbat de exemplu Paștile înaintea Paștilor iudaice în anii 1766, 1769, 1774, 1777, 1780, 1782, 1785, 1788, 1793, 1796, 1799, adică de 11 ori în 33 de ani și de multe ori înainte și după aceea” (p. 425);

·         „aceia dintre creștinii ortodocși care ar susține obligatoriu a nu serba Paștile înaintea evreilor sau o dată cu ei, ca fiind aceasta impusă de sinod (Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, n.n.) și de canoanele care opresc serbarea o dată cu iudeii, greșesc, pentru că hotărârea sinodului privește în adevăr coincidența, dar nu precedența datei pascale creștine față de data pashăi iudaice, iar coincidența este oprită în condițiile de atunci ale calendarului iudaic și în împrejurările și în interesele de atunci ale Bisericii” (p. 425);

·         „a face din pascalie o problemă dogmatică sau canonică intangibilă și nemișcată, este a face o confuzie de esențe și de valori” (p. 428);

·         „este mai întâi în afară de orice discuție că modificarea calendarului și stabilizarea datei Paștilor nu se pot impune Bisericii «prin constrângere, din afară», de la un for laic. N-a manifestat însă nici unul această intenție sau tendință de a sili Bisericile să se supună unei hotărâri străine de voia și de aprobarea lor […] Nu este deci cazul de a presupune o constrângere, care să le silească la atitudini martirice” (p. 434);

·         „dacă problema se va rezolva printr-un acord creștin general, se va face și un serviciu și tuturor popoarelor interesate la o asemenea soluție și fiecărei Biserici în parte. Se va simplifica o soluție complicată, se va pune capăt unui sistem de calcul pascal imperfect și viciat și unor greșeli și dezacorduri supărătoare, care au fost atât timp motive de critici între Biserici, iar azi poate fi pricină de dezacord în Biserica Ortodoxă” (p. 437);

·         „este timpul ca problema pascală să fie lămurită în legătură cu problema calendaristică, de care este dependentă și nedespărțită” (p. 437);

·         „ne va bucura orice semn și mijloc de înțelegere a problemei și de acord în sânul Bisericilor ortodoxe, cu privire la necesitatea îndreptării calendarului și a pascaliei și dorim ca el să fie posibil și neîntârziat, în însuși interesul și pentru prestigiul Bisericilor noastre” (p. 438);

·         „socotim adică nepotrivit cu acestea toate a se obiecta împotriva nevoii de îndreptare a calendarului vechi, ale cărui date nu mai corespund cu cele astronomice, negând sau minimalizând defectele lui, prea bine cunoscute” (p. 438);

·         „s-au adus de asemenea obiecții împotriva îndreptării calendarului iulian, afirmându-se că noul calendar ortodox este eronat, depășit și incomod, că ar fi un instrument de propagandă catolică, o «operă a papalității care este o forță ostilă Orientului ortodox»” (p. 438-439);

·         „sunt multe de obiectat împotriva obiecțiilor opuse ideii îndreptării calendarului iulian și a pascaliei vechi rămase amândouă în urma timpului și a științei, dar nu este potrivită și de folos polemica. Ele sunt discutabile, exagerând afirmații într-un sens sau altul; unele sunt unilaterale, iar formula de încheiere, care recomandă să nu ne atingem de problema calendaristică și pascală «quieta non movere», nu este nicidecum o soluție teologică și bisericească pentru o problemă care se pune de la sine și care trebuie rezolvată” (p. 439).

Studiul în sine, care nu este deloc ușor spre lectură, are 110 pagini și, cu mici chestiuni ce sunt depășite astăzi, reprezintă unul dintre cele mai bine documentate și argumentate texte cu privire la data Paștilor.

 

            II. Câteva concluzii de bun simț pe marginea disputei „pascale” iscată în social-media

Cert este că din toată această poveste creată în mod artificial în social media, cu câteva zile înainte de sărbătorirea Învierii Domnului, putem trage câteva concluzii de bun simț:

·         Societatea românească reprezentată prin diverse persoane (laici, teologi, clerici și/sau ierarhi) are în anul 2023 și preocupări de altă natură care ies din sfera spațiului comercial, al cancanului, sportului, divertismentului etc.;

·         În spatele tuturor acestor dispute artificiale în aparență se află manifestarea unei dorințe sincere de îndreptare/corectare a unei probleme teologice stringente care are urmări pe toate planurile (social, politic, economic, bisericesc etc.);

·         Există o lipsă crasă de comunicare din partea tuturor actorilor (atât din mediul teologic cât și din cel laic);

·         Lipsa unui spațiu real de dialog, o agora laică/creștină, unde să fie dezbătute astfel de probleme;

·         Inexistența deschiderii spre dialog din partea unor teologi și/sau clerici către mediul laic ce este cauzată și de lipsa unor lecturi adecvate, în cea mai mare măsură, pe marginea unor astfel de subiecte importante;

·         „Privatizarea” unor astfel de subiecte pe de o parte de către anumite grupuri bisericești cu tendințe conservator-radicale iar pe de altă parte de către unele grupuri și/sau persoane laice cu tendințe „liberale” care se revendică în mod gratuit și autoritar drept singura „voce” autorizată;

O ultimă concluzie tristă: astfel de subiecte importante care nu crează altceva decât dispute „virtuale” (sic!) din spatele monitorului, ce se transformă ulterior în adevărate „cruciade personale”, nu arată decât un singur lucru: lipsa unității bisericești!

 

            III. Posibile soluții

Astfel de situații nefericite pot fi evitate foarte simplu printr-un dialog sincer, onest și constructiv și care să fie susținut de ambele părți, iar în acest sens pot exista câteva posibile soluții, și anume:

·         Identificarea problemelor cu adevărat reale (nu închipuite) care ar putea fi discutate în cadrul unor întâlniri / conferințe;

·         Identificarea unor specialiști, personalități, duhovnici și voci autorizate (atât din mediul laic cât și cel eclesiastic) din diferite domenii (bioetică, morală, drept canonic etc.) în vederea dezbaterii unor astfel de subiecte;

·         Stabilirea unui spațiu neutru de dialog, care să fie suficient de încăpător și unde să poată asista un public interesat numeros (de exemplu: Sala Palatului din București, Romexpo etc.);

·         Utilizarea dialogului și comportării civilizate pe principiul creștin al dragostei: fiecare interlocutor să vorbească firesc fără a lătra (sic!) apoi să asculte și opinia celuilalt, iar la final să se ajungă la niște concluzii comune (sau nu);

·         Televizarea conferinței / întâlnirii și transmiterea ei prin diferite canale media (facebook, youtube etc.);

·         Posibilitatea publicării la final a textului întâlnirii / conferinței rezultat în urma dialogului respectiv și punerea materialului în vânzare la un preț accesibil tuturor celor cu adevărat interesați;

·         Crearea unui website / pagină de facebook a evenimentului în vederea posibilității transmiterii unui feedback;

·         Diseminarea informațiilor adunate în urma dialogului rezultat din întâlnirea / conferința respectivă și a primirii mesajelor pe marginea subiectului în vederea găsirii unor soluții concrete și optime la problemele discutate;

·         Identificarea instituțiilor publice abilitate care să poată pune în aplicare o serie de soluții concrete și optime în urma dialogului rezultat în urma unui astfel de dialog (Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română etc.).

Firește, toate aceste posibile soluții nu reprezintă altceva decât simple propuneri ce ar putea constitui la un moment dat, dacă se dorește acest lucru, metode ce pot fi ajustate pe parcurs în vederea rezolvării și găsirii soluțiilor unor astfel de probleme ce apar frecvent în spațiul public românesc.

 

            În loc de concluzii

Revenind la Profesorul Teodor M. Popescu trebuie spus că lecturarea studiului acestuia, deși a fost scris în urmă cu aproximativ șase decenii și comportă automat anumite îmbunătățiri, poate constitui una dintre bazele unei discuții oneste și fără vreo umbră de confesionalism pe marginea unui subiect extrem de important cum este acesta, și anume: stabilirea sărbătoririi datei Paștilor.

În închierea celor scrise, citând din cântarea pascală Ziua Învierii putem spune la rândul nostru așa: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, / Și unul pe altul să ne îmbrățisăm. / Să zicem: «Fraților!» și celor ce ne urăsc pe noi, / Să iertăm toate pentru Înviere. / Și așa, așa să strigăm: «Hristos a înviat din morți, / Cu moartea pe moarte călcând, /Și celor din mormânturi viață dăruindu-le»”.

 

 14 aprilie 2023, București

 Silviu – Constantin Nedelcu