Problema stabilirii datei Paștilor nu constituie un subiect
nou atât pentru noi, creștinii ortodocși, cât și pentru creștinii de alte
confesiuni, ci a reprezentat de-a lungul secolelor, mai cu seamă începând cu
Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, o piatră de poticneală asupra
căruia nu s-a ajuns la nici un consens până astăzi.
Disputa artificială creată în aceste zile pre-pascale în
jurul Praznicului Învierii, celebrat de creștini pe „vechi” sau pe „nou”, a
inflamat o serie de teologi și specialiști din diverse colțuri ale țării care
au încercat să emită opinii și păreri, mai mult sau mai puțin avizate pe
marginea acestui subiect, și care a degenerat într-o adevărată „revoluție
carton” la care au aderat, din păcate, și unii ierarhi români.
S-a ajuns la discuții mai puțin colegiale și deloc politicoase, ca să nu
le spunem de-a dreptul ne-creștine, mai ales în spațiul social media unde
ambele tabere, purtate prin diferiți reprezentanți care au încercat, iar unii
dintre aceștia încă se mai chinuie și în prezent, să convingă auditoriul
virtual prin tot soiul de argumente, mai mult sau mai puțin veridice, că au
dreptate uitând că scopul principal al acestui Praznic al Învierii Domnului nu
trebuie să fie cel al dezbinării sau al certurilor, ci al comuniunii harice.
I. Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) și studiul său despre stabilirii
datei Paștilor
Revenind la data prăznuirii Paștelui propun spre
lectură, în aceste puține zile care au mai rămas până în ziua de duminică (16
aprilie 2023), un studiu științific scris de Profesorul Teodor M. Popescu
(1893-1973) intitulat „Problema stabilizării datei Paștilor. Privire istorică
asupra divergențelor și computurilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea
și necesitatea unui acord. Propuneri și posibilități actuale”, care a fost
publicat în revista Ortodoxia, nr.
3/1964, paginile 334-444.
Din studiul marelui profesor de Teologie, ce este mai mult
decât lămuritor în această dispută teologică și care rămâne de referință până
în prezent, redăm câteva pasaje ce vin în completarea argumentației fiecărei
tabere, și anume:
·
„observarea pashăi iudaice aduce
nereguli pascale creștine. Acestea trebuie evitate în interesul pascal major,
care este observarea datei istorice reale și acordul pascal între creștini,
pentru că multe deosebiri de dată pascală între cele două calendare creștine
provin din evitarea coincidenței Paștilor cu pasha iudaică de către ortodocși
și neevitarea ei de către ceilalți creștini” (p. 425);
·
„coincidența pascală cu pasha nu
mai are azi nici un sens și nicio importanță” (p. 425);
·
„azi nu ne mai întreabă și nu mai
interesează pe nimeni de ce nu serbăm Paștile la o dată cu pasha iudaică; ne
întreabă de ce nu serbăm Paștile o dată toți creștinii” (p. 425);
·
„obiceiul de a stabili Paștile în
funcțiune de pashă este deci caduc, ca pricinuind nereguli și dezacorduri în
practica pascală creștină. Regula dată de Sinodul de la Niceea, interpretată
chiar și ca oprire de a serba Paștile înainte de iudei, nu are caracter nici de
dogmă, nici de canon ” (p. 425);
·
„un calendar în continuă schimbare
și oscilare, nestabil, nu angajează pe creștini în calculul lor pascal. De
aceea Bisericile neortodoxe nu mai țin seama de el. Biserica Romano-Catolică a
serbat de exemplu Paștile înaintea Paștilor iudaice în anii 1766, 1769, 1774,
1777, 1780, 1782, 1785, 1788, 1793, 1796, 1799, adică de 11 ori în 33 de ani și
de multe ori înainte și după aceea” (p. 425);
·
„aceia dintre creștinii ortodocși
care ar susține obligatoriu a nu serba Paștile înaintea evreilor sau o dată cu
ei, ca fiind aceasta impusă de sinod (Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325,
n.n.) și de canoanele care opresc serbarea o dată cu iudeii, greșesc, pentru că
hotărârea sinodului privește în adevăr coincidența, dar nu precedența datei
pascale creștine față de data pashăi iudaice, iar coincidența este oprită în
condițiile de atunci ale calendarului iudaic și în împrejurările și în
interesele de atunci ale Bisericii” (p. 425);
·
„a face din pascalie o problemă
dogmatică sau canonică intangibilă și nemișcată, este a face o confuzie de
esențe și de valori” (p. 428);
·
„este mai întâi în afară de orice
discuție că modificarea calendarului și stabilizarea datei Paștilor nu se pot
impune Bisericii «prin constrângere, din afară», de la un for laic. N-a
manifestat însă nici unul această intenție sau tendință de a sili Bisericile să
se supună unei hotărâri străine de voia și de aprobarea lor […] Nu este deci
cazul de a presupune o constrângere, care să le silească la atitudini
martirice” (p. 434);
·
„dacă problema se va rezolva
printr-un acord creștin general, se va face și un serviciu și tuturor
popoarelor interesate la o asemenea soluție și fiecărei Biserici în parte. Se
va simplifica o soluție complicată, se va pune capăt unui sistem de calcul
pascal imperfect și viciat și unor greșeli și dezacorduri supărătoare, care au
fost atât timp motive de critici între Biserici, iar azi poate fi pricină de
dezacord în Biserica Ortodoxă” (p. 437);
·
„este timpul ca problema pascală să
fie lămurită în legătură cu problema calendaristică, de care este dependentă și
nedespărțită” (p. 437);
·
„ne va bucura orice semn și mijloc
de înțelegere a problemei și de acord în sânul Bisericilor ortodoxe, cu privire
la necesitatea îndreptării calendarului și a pascaliei și dorim ca el să fie
posibil și neîntârziat, în însuși interesul și pentru prestigiul Bisericilor
noastre” (p. 438);
·
„socotim adică nepotrivit cu
acestea toate a se obiecta împotriva nevoii de îndreptare a calendarului vechi,
ale cărui date nu mai corespund cu cele astronomice, negând sau minimalizând
defectele lui, prea bine cunoscute” (p. 438);
·
„s-au adus de asemenea obiecții împotriva
îndreptării calendarului iulian, afirmându-se că noul calendar ortodox este
eronat, depășit și incomod, că ar fi un instrument de propagandă catolică, o
«operă a papalității care este o forță ostilă Orientului ortodox»” (p.
438-439);
·
„sunt multe de obiectat împotriva
obiecțiilor opuse ideii îndreptării calendarului iulian și a pascaliei vechi
rămase amândouă în urma timpului și a științei, dar nu este potrivită și de
folos polemica. Ele sunt discutabile, exagerând afirmații într-un sens sau altul;
unele sunt unilaterale, iar formula de încheiere, care recomandă să nu ne
atingem de problema calendaristică și pascală «quieta non movere», nu este
nicidecum o soluție teologică și bisericească pentru o problemă care se pune de
la sine și care trebuie rezolvată” (p. 439).
Studiul în sine, care nu este deloc ușor spre lectură, are 110 pagini
și, cu mici chestiuni ce sunt depășite astăzi, reprezintă unul dintre cele mai
bine documentate și argumentate texte cu privire la data Paștilor.
II. Câteva concluzii de bun
simț pe marginea disputei „pascale” iscată în social-media
Cert este că din toată această poveste creată în mod
artificial în social media, cu câteva zile înainte de sărbătorirea Învierii
Domnului, putem trage câteva concluzii de bun simț:
·
Societatea românească reprezentată
prin diverse persoane (laici, teologi, clerici și/sau ierarhi) are în anul 2023
și preocupări de altă natură care ies din sfera spațiului comercial, al
cancanului, sportului, divertismentului etc.;
·
În spatele tuturor acestor dispute
artificiale în aparență se află manifestarea unei dorințe sincere de
îndreptare/corectare a unei probleme teologice stringente care are urmări pe
toate planurile (social, politic, economic, bisericesc etc.);
·
Există o lipsă crasă de comunicare
din partea tuturor actorilor (atât din mediul teologic cât și din cel laic);
·
Lipsa unui spațiu real de dialog,
o agora laică/creștină, unde să fie dezbătute astfel de probleme;
·
Inexistența deschiderii spre
dialog din partea unor teologi și/sau clerici către mediul laic ce este cauzată
și de lipsa unor lecturi adecvate, în cea mai mare măsură, pe marginea unor
astfel de subiecte importante;
·
„Privatizarea” unor astfel de
subiecte pe de o parte de către anumite grupuri bisericești cu tendințe
conservator-radicale iar pe de altă parte de către unele grupuri și/sau
persoane laice cu tendințe „liberale” care se revendică în mod gratuit și
autoritar drept singura „voce” autorizată;
O ultimă concluzie tristă: astfel de subiecte importante
care nu crează altceva decât dispute „virtuale” (sic!) din spatele monitorului,
ce se transformă ulterior în adevărate „cruciade personale”, nu arată decât un
singur lucru: lipsa unității bisericești!
III. Posibile soluții
Astfel de situații nefericite pot fi evitate foarte simplu
printr-un dialog sincer, onest și constructiv și care să fie susținut de ambele
părți, iar în acest sens pot exista câteva posibile soluții, și anume:
·
Identificarea problemelor cu
adevărat reale (nu închipuite) care ar putea fi discutate în cadrul unor
întâlniri / conferințe;
·
Identificarea unor specialiști,
personalități, duhovnici și voci autorizate (atât din mediul laic cât și cel
eclesiastic) din diferite domenii (bioetică, morală, drept canonic etc.) în
vederea dezbaterii unor astfel de subiecte;
·
Stabilirea unui spațiu neutru de
dialog, care să fie suficient de încăpător și unde să poată asista un public
interesat numeros (de exemplu: Sala Palatului din București, Romexpo etc.);
·
Utilizarea dialogului și
comportării civilizate pe principiul creștin al dragostei: fiecare interlocutor
să vorbească firesc fără a lătra (sic!) apoi să asculte și opinia celuilalt,
iar la final să se ajungă la niște concluzii comune (sau nu);
·
Televizarea conferinței /
întâlnirii și transmiterea ei prin diferite canale media (facebook, youtube
etc.);
·
Posibilitatea publicării la final
a textului întâlnirii / conferinței rezultat în urma dialogului respectiv și
punerea materialului în vânzare la un preț accesibil tuturor celor cu adevărat
interesați;
·
Crearea unui website / pagină de
facebook a evenimentului în vederea posibilității transmiterii unui feedback;
·
Diseminarea informațiilor adunate
în urma dialogului rezultat din întâlnirea / conferința respectivă și a
primirii mesajelor pe marginea subiectului în vederea găsirii unor soluții
concrete și optime la problemele discutate;
·
Identificarea instituțiilor
publice abilitate care să poată pune în aplicare o serie de soluții concrete și
optime în urma dialogului rezultat în urma unui astfel de dialog (Secretariatul
de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română etc.).
Firește, toate aceste posibile soluții nu reprezintă
altceva decât simple propuneri ce ar putea constitui la un moment dat, dacă se
dorește acest lucru, metode ce pot fi ajustate pe parcurs în vederea rezolvării
și găsirii soluțiilor unor astfel de probleme ce apar frecvent în spațiul
public românesc.
În loc de concluzii
Revenind la Profesorul Teodor M. Popescu trebuie spus că
lecturarea studiului acestuia, deși a fost scris în urmă cu aproximativ șase
decenii și comportă automat anumite îmbunătățiri, poate constitui una dintre
bazele unei discuții oneste și fără vreo umbră de confesionalism pe marginea
unui subiect extrem de important cum este acesta, și anume: stabilirea
sărbătoririi datei Paștilor.
În închierea celor scrise, citând din cântarea pascală Ziua Învierii putem spune la rândul
nostru așa: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, / Și unul pe altul să ne îmbrățisăm. / Să zicem: «Fraților!» și celor ce ne urăsc pe
noi, / Să iertăm toate pentru Înviere. / Și așa, așa să strigăm: «Hristos a înviat din
morți, / Cu moartea pe moarte călcând, /Și celor din mormânturi viață dăruindu-le»”.
14
aprilie 2023, București
Silviu – Constantin Nedelcu