Care sunt adevărații refugiați sirieni?

Pe site-ul inliniedreapta.net am citit un articol foarte interesant apărut sub semnătura D-nei Anca Cernea cu privire la criza refugiaților din Siria. Articolul, intitulat Adevăratele victime ale Statului Islamic nu sunt printre migranții care vin în Europa – Witold Gadowski, apărut în data de 26 septembrie 2015, este traducerea un interviu cu jurnalistul polonez de investigaţii Witold Gadowski, unde este prezentată adevărata faţă a problemei refugiaţilor sirieni.

Voi reda aici articolul în întregime:

"Witold Gadowski e un cunoscut jurnalist polonez de investigație și reporter de război. Acesta a vizitat Siria și Turcia în vara acestui an ca să documenteze Statul Islamic și valul de migranți care s-a pornit spre Europa. Într-un interviu acordat publicației poloneze fronda.pl acesta a declarat că toate granițele Statului Islamic sunt controlate de trupe de frontieră conduse de emirul Al-Turki, iar pedeapsa pentru încercarea de a fugi este răstignirea. Ceea ce presupune că din teritoriu se pleacă doar cu aprobarea Statului Islamic. „Concluziile le trage fiecare”, spune Witold Gadowski.

Witold Gadowski

Specialist în probleme de securitate și reforma poliției, expert în problematica activității serviciilor secrete, Witold Gadowski este autorul unor lucrări despre activitățile serviciilor secrete ruse FSB, GRU și SVR pe teritoriul polonez. A realizat mai multe filme documentare despre terorism, crima organizată, corupție și vechile structuri comuniste. Autor de nuvele, poezii și romane, predă reportajul jurnalistic la Universitatea Pontificală Ioan Paul al II-lea, Facultatea de Jurnalism și Comunicare Socială. Mai multe despre activitatea lui Gadowski, la finalul interviului:

***

Jakub Jałowiczor, fronda.pl: Arătați în filmul „Insha Allah. Sângele martirilor” situația dramatică a yazizilor și a creștinilor în Irak și în Siria – violuri, omoruri, răpiri de către Statul Islamic (SI). Afluxul de imigranți ar putea face ca astfel de lucruri să înceapă să se întâmple și în Europa? Sau pericolul este totuși îndepărtat?

Witold Gadowski: Trebuie să înceap cu începutul. În primul rând, văd o mare nedreptate în ceea ce se întâmplă în Europa, pentru că adevăratele victime ale războiului se află în prezent în taberele din Kurdistanul irakian, în sudul Turciei și Libanului. Sunt acolo de mai mult de un an. Sunt șiiți, yazizi și creștini. Îi menționez în mod deliberat în această ordine, deoarece în ordinea aceasta sunt persecutați. Șiiții sunt pur și simplu uciși imediat. Femeile yazide sunt violate, copii yazizi sunt vânduți în târgurile de sclavi, iar bărbații sunt uciși. Creștinii fie trec la Islam și apoi sunt la mila sau ne-mila oamenilor Statului Islamic, fie sunt uciși sau împovărați cu o taxă numită Jizya, al cărei cuantum este determinat arbitrar. Acestea sunt grupurile cele mai persecutate de pe teritoriul Siriei și Irakului. Vorbim despre provinciile irakiene Diyala, Anbar, o parte din Ninive precum și Salah ad Din. În Siria, este vorba practic de 2/3 din teritoriu. Aceste victime ale războiului se află de mai mult de un an în tabere, pentru că au trebuit să fugă din orașele lor. Un exemplu în acest sens este depopularea orașului Karakos din Valea Ninivei, din care 60 de mii de creștinii au fost nevoiți să fugă într-o singură zi din calea Statului Islamic. Toți au ajuns în Kurdistanul irakian. Vă puteți imagina fuga bruscă a unui oraș 60 de mii de locuitori. Am vorbit cu episcopul Nicodim, care a fost patriarh al Mosulului și a trebuit și el să fugă. El a relatat că religia este tratată acolo ca în zilele Revoluției bolșevice. Hoardele năvălesc în biserici, le jefuiesc, le profanează, le devastează. În timp ce vorbea, episcopul plângea.

Acestea sunt adevăratele victime ale războiului.

Refugiati sirieni in Turcia

Dar cei care acum năvălesc în Europa sunt mai ales bărbați tineri, veniți nu-se-știe-de-unde. Acești oameni încalcă orice reguli, intră în Europa pe căi infracționale și sunt imediat prezentați drept refugiați. Ni se spune că Europa le datorează asistență umanitară. De ce Europa nu-i ajută pe aceia care sunt victimele reale ale războiului? Acei oameni sunt de un an în tabere de refugiați și fac demersuri, fără succes, încercând să obțină viză pentru țările europene. Europa nu le dă viză. Aici este o profundă nedreptate.

Acești infractori care invadează Europa iau locul victimelor reale ale războiului. Printre ei sunt foarte puțini creștini, foarte puțini yazizi și foarte puțini kurzi, care suferă într-adevăr din cauza Statului Islamic. Cei mai mulți dintre ei sunt șmecheri care și-au putut permite să pună 10 mii de dolari pentru a fi transportați pe Bătrânul Continent de către mafie. 90 la sută dintre ei sunt aduși aici pe cale infracțională de mafia turcească, albaneză și rusă.

Migranți în Tovarnik, Croatia.

fronda.pl: Europa spune că finanțează taberele de refugiați din Orientul Mijlociu. Acesta nu este un ajutor real?

WG: E foarte puțin. În prezent ajutorul vine din Franța, în parte din Germania, un mic sprijin din Marea Britanie, ceva a ajuns și din Polonia. Asta e tot. Ajutorul este iluzoriu. Imaginați-vă cum e să stai tot anul  în cort, când vara temperatura este de 50 grade, iar iarna scade la zero și uneori e și zăpadă. Familii întregi suferă, pur și simplu. Și pe acești oameni nimeni nu îi ajută. În schimb, dintr-o dată, toată lumea s-a grabit să-i ajute pe infractorii care au năvălit în Europa și încearcă să se stabilească aici prin metoda faptului împlinit. Nu au documente, nu știm cine sunt, nu știm ce intenții au. Cei mai mulți sunt musulmani care nu se vor integra în societate, în locurile în care se vor instala. Este pur și simplu un pericol, pentru că va exista o problemă islamică în fiecare dintre țările în care ajung acești refugiați. Și ce înseamnă problema islamică, vedem în Europa de Vest. Mai ales la Paris, Bruxelles și mai recent în orașele germane.

fronda.pl: Marsilia este un exemplu clasic.

Marsilia este pur și simplu arabă.

fronda.pl: Statul islamic a prezis deja de acum câteva luni că va inunda Europa cu imigranți și că între aceștia vor ascunde teroriștii. Asistăm la realizarea acestui scenariu?

WG: Știu foarte puțin despre Statul Islamic, ca toată lumea, dar încerc să fac rost de toate informațiile disponibile. Am ceva surse de informare. Din informațiile mele rezultă că toate granițele Statului Islamic sunt controlate minuțios de așa-numitele trupe de frontieră conduse de emirul Al-Turki. De ce? Deoarece majoritatea veniturilor SI provin din contrabandă și trafic transfrontalier. Prin urmare, SI trebuie să controleze granițele ca să aibă bani pentru existență și dezvoltare. Este un organism normal de stat. Bugetul Statului Islamic se ridică în prezent la peste 800 milioane de dolari pe an. Statul Islamic vinde ilegal mai mult de 60 de mii de barili de petrol pe zi.

fronda.pl: O mare parte ajunge în Europa.

WG: Toată cantitatea este cumpărată ilegal de companii iraniene și turcești. Mai târziu ajunge în Europa și în alte țări. De exemplu, în Israel, ca petrol turcesc. Sau în alte țări – nu și în Israel – ca petrol iranian. Dealerii cumpără acest combustibil la jumătate de preț, adică la aproximativ 25 de dolari barilul, de la SI. De aceea SI își păzește granițele. Pe acolo nici un șoarece nu se strecoară. Pedeapsa pentru încercarea de a fugi este, atenție: răstignirea. Acesta reprezintă într-adevăr un factor de descurajare. Nimeni nu are încredere în nimeni. Pe tot cuprinsul Statului Islamic acționează serviciile secrete AMNI care funcționează perfect, utilizează provocarea și toate metodele clasice. Dacă din Siria pleacă brusc câteva mii de oameni, asta se poate întâmpla numai cu aprobarea Statului Islamic. Concluziile le poate trage fiecare.

fronda.pl: Cum au fost organizate toate acestea? Statului Islamic i s-au alăturat mai mulți ofițeri și lucrători ai diferitelor servicii  din Irakul lui Saddam Hussein. Ei sunt cei care constituie  aparatul de represiune și aparatul de stat al califatului?

WG: Statul Islamic este o creatură foarte interesantă. Rămâne în conflict cu Al-Qaeda, cu aripa armată a acesteia din Siria, adică Frontul Jabbat al-Nusra. Acest stat nu ar fi existat dacă nu s-ar fi produs o coincidență a mai multor factori și putem să ne întrebăm dacă ea s-a produs întâmplător.  În primul rând, din închisorile iraniene, și mai ales din cele siriene, au fost eliberați mii de oameni care ispășeau pedepse pentru pentru terorism și jafuri. Deodată, în decurs de câteva luni, acești oameni au fost eliberați. Desigur, imediat au îngroșat rândurile Statului Islamic. Acesta este o observație. A doua este că, după ce, în 2003, americanii l-au învins pe Saddam Hussein, administratorul american din Irak, Paul Bremmer și primul ministrul Al-Maliki i-au dat afară din armată pe toți ofițerii superiori. Aceste ofițeri superiori au ajuns în armata Statului Islamic. S-au transformat din socialiști, sprijinitori ai partidului BAAS, în islamiști. Și-au lăsat bărbi și alcătuiesc acum statul major militar al IS. Statul Islamic este condus de oameni din Irak, nu din Siria. În plus, guvernul șiit al lui Al-Maliki a început persecuția suniților. Aceasta a făcut ca triburile sunnite vrând-nevrând să înceapă să se alăture Statului Islamic și șă se supună califului auto-proclamat de Al-Bagdadi. Și încă un lucru. Al-Maliki a dizolvat miliția sunnită care lupta împotriva extremiștilor. Erau peste 100 de mii oameni. 85000 dintre aceștia au rămas pe afară într-o singură zi. Ce s-a întâmplat cu ei? Majoritatea au ajuns la SI. Instruiți, înarmați și experimentați. Acești oameni sunt acum cadrele SI. Desigur, acestora li se adaugă și alți noi-veniți, cum ar fi un mare grup de ceceni foarte apreciați acolo.

fronda.pl: Sunt, de asemenea, și europeni.

WG: Da, dar în primul rând ajung acolo indivizi din Arabia Saudită, Qatar, Yemen, Emiratele Arabe Unite. Sunt foarte mulți astfel de indivizi. Din Qatar și Arabia Saudită curg  și bani de la sponsori informali, ascunși. Toate aceste lucruri explică de ce Statul Islamic este în creștere. El își are propria structură: este condus de Al-Baghdadi, care are în subordine doi prim-miniștri – unul în Siria și unul în Irak – ce se folosesc  doar de pseudonime de război, nu de nume. SI nu utilizează comunicații telefonice sau prin satelit. Are în acest scop un excelent departament de curierat care a fost extins într-atât, încât  orice informație este transmisă  prin ștafete din gură, în câteva ore, în întreaga țară.

fronda.pl: Așa ceva nu se poate intercepta prin mijloace electronice

WG: Absolut. Statul Islamic a tras concluzii din înfrângerea talibanilor în Afganistan și nicăieri nu alcătuiește formațiuni militare de mari dimensiuni. Trupele sunt plasate printre civili, ceea ce face imposibile  atacurile din aer și face războiul imposibil de câștigat prin bombardamente aeriene. Conflictul cu Statul Islamic poate fi câștigat doar pe teren și nimănui nu-i trece prin cap să facă asta, cu excepția kurzilor și șiiților. Dar nici șiiții din sudul Irakului, dintre care mai mult de 120 de mii fac parte din miliții, și cu atât mai puțin kurzii, nu sunt înarmați de către Statele Unite și țările aliate. Peshmerga („cei care înfruntă moartea”, NT) kurzi, care au oprit ofensiva Statului Islamic în nordul Irakului, folosesc arme din epoca sovietică precum și armele capturate de la SI. În schimb, Statul Islamic are cele mai noi echipamente americane. Pentru că SI a capturat în luna iunie a anului trecut, la Mosul, dotarea a trei divizii, inclusiv unități blindate și de artilerie. Aceste divizii pur și simplu au fugit din oraș și au lăsat pe loc tot parcul de mașini și armamentul. SI este bine condus, bine înarmat și își crează în permanență noi variante strategice de acțiune. Este foarte dificil de învins prin abordarea clasică „bombardăm și ceva o ieși”.

fronda.pl: Multe țări din Occident abordează problema în acest fel. Acum și Franța se va angaja mai mult în raiduri.

WG: Raidurile sunt complet ineficiente. În plus, ele sunt executate în principal asupra rafinăriilor, pentru a afecta filonul financiar al SI. Dar imediat după raiduri, apar specialiști din China, Iran și Rusia care pentru sume uriașe de bani reconstruiesc rapid instalațiile distruse. În plus, statul islamic are instalații portabile în miniatură de rafinare a petrolului. Cu randament redus, pentru că una poate procesa cca. o mie de barili pe zi, dar ele costă doar câteva zeci de mii de euro și pot înlocui rafinăriile clasice. Capacitatea de exploatare din terenurile capturate este evaluată la 120 de mii de barili pe zi. Producția reală este de aprox. 60 de mii de barili. Asta înseamnă un venit de peste 3 milioane dolari pe zi, numai din petrol. În plus, statul islamic practică intens traficul cu obiecte de artă, obiecte arheologice. Nu este adevărat că monumentele culturale antice sunt distruse. Ele sunt vândute și aduc venituri mari. În proporție de 90 la sută, aceasta se face prin mafia rusă. De pe urma Statului Islamic și a valului de refugiați câștiga mafiile rusești, turcești și albaneze. Din portul Vlora din Albania pornește un exod mare de bărci gonflabile de mare viteză operate de mafia albaneză. Care este sursa acestui val de refugiați? După părerea mea, au fost apăsate câteva butoane. Unul la Ar-Rakkah, reprezentând capitala Statului Islamic: dăm drumul unui val necontrolat de refugiați în Europa, iar printre ei, infiltrăm agenți AMNI. În cadrul AMNI, vă amintesc, există un departament de asasinate și sinucideri. Un departament separat se ocupă de aceste lucruri și menține comunicarea cu toată rețeaua de lupi singuratici răsfirați prin lume și gata de a fi șahizi, adică atentatori sinucigași. Acest lucru este foarte periculos și dificil, practic imposibil de detectat. S-a mai apăsat un buton la Ankara, care a dat drumul unui mare val de refugiați.

fronda.pl: Își curăță terenul de kurzi.

WG: Își curăță terenul de kurzi, dar kurzii nu vor să fugă. În schimb, aproape 2 milioane de refugiați din Siria se află în sudul Turciei. Acestora li se dă drumul în Europa. După părerea mea, a mai fost apăsat un buton și la  Moscova, care vrea să se implice în Orientul Mijlociu mai mult decât până acum. Și vrea, prin acest val de refugiați, să țină Europa în șah – chiar și Statele Unite, într-o măsură mai mică. Prin urmare, există interes în cel puțin trei locuri și cred că și Teheranul este implicat.

Interviu realizat de Jakub Jałowiczor | Traducere: Anca Cernea"

Sursa: http://inliniedreapta.net/adevaratele-victime-ale-statului-islamic-nu-sunt-printre-migrantii-care-vin-in-europa-witold-gadowski/ (site accesat pe 9 octombrie 2015).

Sfintele Cuvioase Pelaghia şi Taisia (8 octombrie)

Sfânta Cuvioasă Pelaghia

Mare mulţumire suntem datori a da întodeauna Domnului nostru, că nu voieşte moartea păcătoşilor, ci aşteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea lor spre viaţă, pentru că minunat lucru s-a făcut în zilele noastre, de care eu, păcătosul Iacov, vă scriu vouă, sfinţilor fraţi, ca ascultând şi citind acestea, să aveţi parte de mult folos.

     Prea Sfinţitul Arhiepiscop al cetăţii Antiohia, pentru oarecare trebuinţe bisericeşti, a chemat la sine, din cetăţile din prejur, opt episcopi, între care era şi omul lui Dumnezeu, Sfântul Non, episcopul meu, care venise de la Iliopoli şi mă luase pe mine cu dânsul. Acesta era un bărbat minunat şi un desăvârşit călugăr, care pentru viaţa cea îmbunătăţită fusese luat la episcopie, de la mănăstirea care se numeşte Tavenisiot. Iar când s-au adunat episcopii în biserica Sfântului Mucenic Iulian, au voit ca să audă de la Non cuvânt de învăţătură şi au şezut toţi lângă uşile bisericii, iar Non a început a grăi învăţându-i cele ce erau de folos pentru mântuirea ascultătorilor. Şi minunându-se toţi de sfânta lui învăţătură, iată că, pe lângă uşile bisericii, apăru o femeie din cele necredincioase, care era vestită în toată Antiohia pentru desfrâul ei.

     Femeia era îmbrăcată cu haine de mare preţ, împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, iar împrejurul ei mergeau mulţime de fecioare şi de tineri, îmbrăcaţi frumos şi purtând brăţări de aur. Şi faţa ei era atât de frumoasă, încât oamenii mireni nu se puteau sătura cu vederea frumuseţii ei. Aceasta mergând pe lângă noi a umplut tot văzduhul de plăcută mireasmă aromată, iar episcopul, văzând-o mergând fără ruşine, având capul descoperit şi pieptul gol, şi-a închis ochii şi, suspinând în taină, şi-a întors faţa ca de la un mare păcat. Iar fericitul Non, privea cu tot dinadinsul spre dânsa, până ce a trecut din dreptul privirii lor. Şi după aceasta întorcându-se către episcopi, a zis: "Nu cumva iubiţi voi frumuseţea acestei femei?" Iar el nerăspunzând, Non şi-a plecat capul şi, plângând, îşi aduna în băsmăluţă lacrimile sale şi îşi udă pieptul cu ele. Apoi, suspinând din adâncul inimii, iarăşi i-a întrebat pe episcopi: "Oare nu v-aţi îndulcit cumva privind frumuseţea ei?" Iar ei tăceau. Atunci Non a zis: "Cu adevărat, eu am învăţat mult de la dânsa, că pe această femeie Domnul o va pune la înfricoşata Sa judecată şi o dată cu dânsa vom fi judecaţi şi noi. Pentru că ce socotiţi? Câte ceasuri a zăbovit acea femeie în cămara sa, spălându-se, îmbrăcându-se şi îmbodobindu-se în multe feluri, uitându-se în oglindă şi având toată grija ca să se arate mai frumoasă decât toate femeile înaintea ochilor vremelnicilor săi curtezani?! Iar noi, având în ceruri pe Mirele cel fără de moarte, nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul nostru ticălos care este cu totul necurat, gol şi plin de ruşine, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinţei şi să-l îmbrăcăm cu podoaba faptelor bune, ca să se arate plăcut ochilor lui Dumnezeu şi să nu fie ruşinat şi lepădat în vremea nunţii Mirelui".

     Făcând această învăţătură, fericitul Non m-a luat pe mine, păcătosul său diacon, şi am mers în chilia în care locuiam, lângă biserica Sfântului Iulian. Şi episcopul meu, intrând în cămara sa, s-a aruncat cu faţa la pământ şi plângea, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, iartă-mă pe mine, păcătosul şi nevrednicul, căci grija acelei femei pentru împodobirea trupului a întrecut toată grija mea pentru ticălosul meu suflet, pentru că acea femeie, ca să fie plăcută curtezanilor ei celor pierzători, a pus atâta sârguinţă spre a fi frumoasă, iar eu nu mă sârguiesc ca să fiu plăcut Ţie, Dumnezeul meu, ci petrec în lenevie şi în neîngrijire. Cu ce faţă voi privi la Tine, sau cu ce cuvinte mă voi îndrepta înaintea Ta? Vai mie, păcătosul! Pentru că stând înaintea Sfântului Tău Altar, nu-ţi aduc Ţie podoabele sufleteşti pe care Tu le ceri de la mine. Acea femeie s-a făgăduit oamenilor celor muritori, întru deşertăciunea sa, ca să se împodobească pentru plăcerea lor şi aceasta face, ceea ce a făgăduit; iar eu m-am făgăduit să-ţi plac Ţie, Dumnezeului meu, dar am minţit lenevindu-mă. Sărac sunt, nerespectând poruncile Tale, deci n-am nădejde de faptele mele, ci întru a Ta milostivire, prin care nădăjduiesc să mă mântuiesc". Sfântul Non, grăind aşa, se tânguia mult şi se ruga şi pentru femeia aceea, zicând: "Doamne, să nu pierzi zidirea mâinilor Tale, să nu slujească diavolilor nişte frumuseţi ca acestea, ci întoarce-o pe ea la Tine, ca să se mărească prin ea numele Tău cel sfânt, pentru că Ţie toate Îţi sunt cu putinţă". Trecând ziua aceea, Duminică noaptea după utrenie, sfântul Non, învăţătorul meu, a zis către mine: "Frate Iacove, ascultă visul meu care mi s-a arătat în noaptea asta: Mi se părea că stau într-un colţ al Sfântului Altar, săvârşind slujba şi, iată, mi s-a arătat o porumbiţă neagră, necurată şi urâtă, care zbura împrejurul meu şi nu puteam suferi murdăria ei, iar când diaconul a zis: "Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi", porumbiţa a zburat şi n-am mai văzut-o până nu s-a terminat liturghia. Iar după săvârşirea liturghiei, când noi ieşeam din biserică, am văzut acea necurată porumbiţă zburând iarăşi împrejurul meu şi eu, întinzând mâna, am prins-o şi am aruncat-o în apa care era în pridvorul bisericii; şi acolo acea porumbiţă s-a spălat de toată necurăţenia, devenind curată şi albă ca zăpada şi a zburat spre înălţimi, făcându-se nevăzută". Spunându-mi acest vis, fericitul Non m-a luat şi am mers în soborniceasca biserică împreună cu ceilalţi arhiepiscopi unde, sărutând pe arhiepiscop, au săvârşit dumnezeiasca Liturghie. Iar după săvârşirea sfintei slujbe arhiepiscopul Antiohiei a poruncit fericitului Non să grăiască învăţături pentru popor. Iar el a grăit după înţelepciunea lui Dumnezeu, învăţând poporul; şi cuvintele lui nu erau alcătuite cu meşteşugul înţelepciunii lumii acesteia, ci simple şi înţelese de toţi şi lucrătoare, pentru că Duhul Sfânt vorbea prin gura lui. Şi din cele vorbite se întrezărea înfricoşata judecată a păcătoşilor şi răsplătirea drepţilor. Şi tot poporul era atât de umilit de cuvintele lui, încât pământul era ud de lacrimile lor.

     Apoi, după rânduiala milostivului Dumnezeu, s-a întâmplat că desfrânata aceea a intrat în biserică, ea care niciodată nu intrase în biserică şi nici nu şi-a adus niciodată aminte de păcatele sale. Acea desfrânată, auzind învăţătura sfântului Non, a înţeles frica de Dumnezeu şi, gândind la păcatele sale şi la muncă veşnică pentru ele, a început a vărsa pâraie de lacrimi, amintindu-şi de păcatele ei. Şi având inima zdrobită nu putea să se oprească din plâns şi a poruncit la două slugi ale sale, zicându-le: "Aşteptaţi aici şi când va ieşi acel sfânt bărbat care a grăit învăţătura lui Dumnezeu, să mergeţi după el şi să vedeţi unde găzduieşte şi, întorcându-vă, să-mi spuneţi". Iar tinerii i-au îndeplinit porunca şi îi spuseră că acel om găzduieşte lângă biserica Sfântului Mucenic Iulian. Şi ea, îndată, a scris cu mâna ei următoarea scrisoare către fericitul Non: "Sfântului ucenic al lui Hristos, scriu eu, păcătoasa şi ucenica diavolului, această scrisoare: am auzit despre Dumnezeul tău că a plecat din ceruri şi S-a pogorât pe pământ, nu pentru cei drepţi, ci ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi. Şi atât de mult S-a smerit, încât a mâncat şi cu vameşii; El, spre Care heruvimii nu îndrăznesc a privi, a locuit cu păcătoşii şi a vorbit cu desfrânatele; deci, domnul meu, de eşti adevărat rob a lui Hristos, precum aud de la creştini, nu mă lepăda pe mine care voiesc a veni prin tine către Mântuitorul lumii pentru a vedea sfânta Lui faţă".

     Trimiţând sfântului o astfel de scrisoare, acesta a citit-o şi i-a răspuns aşa: "Orice plan vei avea tu, să ştii că eşti arătată lui Dumnezeu şi tu şi gândul tău şi scopul tău, însă îţi zic: să nu mă ispiteşti, căci eu păcătosul sunt slujitorul lui Dumnezeu. De ai cu adevărat bunăvoinţă să crezi în Dumnezeul meu şi dacă doreşti să mă vezi, sunt cu mine şi ceilalţi episcopi, deci vino şi mă vei vedea înaintea lor, iar de voi fi singur, nu mă vei putea vedea". Citind acestea, păcătoasa s-a umplut de mare bucurie şi a alergat la biserica Sfântului Iulian şi a dat de ştire Sfântului Non despre venirea ei. Iar el, ducând cu sine pe ceilalţi episcopi, a poruncit femeii să vină înaintea lui.

     Femeia, intrând înaintea soborului sfinţilor episcopi, s-a aruncat la pământ plângând şi a sărutat picioarele Sfântului Non, zicând: "Mă rog ţie, domnul meu, să urmezi învăţătorului tău, Domnului Iisus Hristos, arată-mi darul tău şi fă-mă creştină, pentru că eu sunt marea păcatelor şi adâncul fărădelegilor, deci, spală-mă pe mine prin Botez". Atunci toţi episcopii şi clericii care se aflau acolo aveau feţele scăldate în lacrimi văzând pe acea desfrânată că vine cu atâta pocăinţă şi credinţă să se pocăiască. Şi abia a putut fericitul să o ridice de la picioarele sale, apoi a zis către dânsa: "Pravila bisericească porunceşte a nu fi botezată o desfrânată fără garanţi, ca să nu se întoarcă iarăşi la viaţa ei desfrânată". Iar ea, auzind acest răspuns, iarăşi s-a aruncat la picioarele lui şi ca şi păcătoasa din Evanghelie care a spălat picioarele lui Hristos, aşa a făcut şi aceasta şi a spălat picioarele lui Non şi le-a şters cu părul capului său, zicând: "Vei da seama lui Dumnezeu pentru sufletul meu, dacă nu mă vei boteza pe mine astăzi; din mâinile tale să ceară Dumnezeu sufletul meu şi asupra ta să cadă faptele mele cele rele şi de mă vei îndepărta nebotezată vei fi pricinuitor vieţii mele desfrânate şi necurate. De nu mă vei face pe mine acum străină de faptele mele cele rele, mă voi lepăda de Dumnezeul tău şi mă voi închina idolilor. De nu mă vei face pe mine astăzi mireasa lui Hristos şi de nu mă vei aduce la Dumnezeul tău, să nu mai ai parte de El şi de sfinţii Lui".

     Atunci toţi au preamărit pe iubitorul de oameni Dumnezeu, auzind şi văzând pe o desfrânată ca aceasta aprinzându-se cu atâta dumnezeiască râvna. Apoi fericitul m-a trimis îndată pe mine, smeritul Iacov, la arhiepiscop ca să-i spun despre acest lucru, iar el, auzind, s-a bucurat foarte mult şi a zis către mine: "Mergi şi spune-i episcopului tău aşa: Cinstite părinte, pe tine te aşteaptă lucrul acesta, pentru că ştiu bine că eşti gura lui Dumnezeu care a zis: de vei scoate cinstit din nevrednic, ca gura mea vei fi". Şi chemând pe Cuvioasa Romana, care era întâia diaconiţă bisericească, a trimis-o pe aceasta cu mine.

     Venind, am aflat pe Pelaghia zăcând încă la pământ, la picioarele fericitului Non, care abia a ridicat-o, zicându-i: "Scoală-te, fiică, ca să înveţi cele ce-ţi lipsesc pentru Botez". Iar ea s-a sculat şi episcopul a zis către dânsa: "Mărturiseşte-ţi întâi păcatele". Iar ea plângând a răspuns: "Dacă-mi voi cerceta conştiinţa mea, nici un lucru bun nu voi afla şi ştiu că păcatele mele sunt mai multe decât nisipul mării şi apa mării nu ajunge pentru spălarea faptelor mele celor necurate. Însă nădăjduiesc spre Dumnezeul tău că-mi va uşura sarcina fărădelegilor mele şi va căuta cu milostivire spre mine". Apoi episcopul a întrebat-o: "Care îţi este numele?" Iar ea a răspuns: "De către păriţii mei am fost numită Pelaghia, iar cetăţenii Antiohiei mi-au pus numele Margareta, pentru podoabele mele cele frumoase şi de mult preţ cu care m-au înfrumuseţat păcatele mele".

     Atunci episcopul a învăţat-o credinţa şi a botezat-o în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, a uns-o cu Sfântul Mir şi a împărtăşit-o cu preacuratul şi de viaţă făcătorul Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor. Iar Romana, diaconiţa, i-a fost maică duhovnicească, primind-o din baia Botezului; apoi, luând-o din Biserică, a dus-o în Catechumenie, pentru că şi noi găzduiam acolo. Iar fericitul Non a zis către ceilalţi episcopi: "Veniţi la ospăţ, fraţilor, şi să ne bucurăm cu îngerii lui Dumnezeu că am găsit oaia cea pierdută, şi să gustăm undelemn şi vin cu veselie duhovnicească". Apoi, venind toţi, au mâncat cu cea nou botezată; iar diavolul a început a striga în auzul tuturor şi glasul lui se asemăna cu un glas de om tânguindu-se şi zicând: "Amar, amar, ce rabd eu de la bârfitorul acesta băutor de vin! O, răule bătrân! Oare nu ţi-au ajuns ţie cei treizeci de mii de sarazini pe care i-ai răpit de la mine şi i-ai botezat? Nu ţi-a ajuns ţie cetatea Iliopolii care cândva era a mea şi toţi cei care vieţuiau în ea se închinau mie, iar tu i-ai luat de la mine şi i-ai dus la Dumnezeul tău? Şi acum mi-ai tăiat şi cea din urmă nădejde. Ce voi face eu de acum, călugăre înşelător şi cu nărav rău? Nu vreau să-ţi mai rabd vicleşugurile tale! Blestemată este ziua în care te-ai născut tu, rău bătrân, pentru că pâraiele lacrimilor tale mi-au risipit casa mea şi au făcut-o pustie". Şi astfel plângând diavolul, striga înaintea uşilor caselor în care eram şi au auzit glasul lui toţi cei care erau acolo. Şi iarăşi a zis diavolul către cea din nou botezată: "Asta mi-ai făcut, doamnă Pelaghia? Şi tu ai urmat lui Iuda care fiind în cinste apostolească a vândut pe Domnul său. Asemenea şi tu mi-ai făcut". Atunci episcopul i-a poruncit roabei lui Dumnezeu, Pelaghia, ca să se întărească cu semnul crucii. Iar ea făcând semnul crucii pe faţa sa, a zis către diavol: "Să te gonească pe tine Iisus Hristos, care m-a izbăvit de tine". Şi acestea zicându-le, îndată a fugit diavolul.

     Apoi, după două zile, în timp ce Pelaghia dormea cu cuvioasa Romana, maică să cea duhovnicească, venind diavolul a deşteptat-o şi a început a grăi către dânsa: "Scumpa mea doamnă Margareta, ce rău ţi-am făcut eu? Nu te-am îmbogăţit eu cu aur şi cu argint? Oare nu te-am împodobit eu cu pietre de mare preţ, cu salbe şi cu haine? Deci, rogu-mă ţie, să-mi spui cu ce te-am mâhnit? Eu sunt gata a îndeplini porunca ta, numai tu să nu mă laşi să mă fac de râs". Însă ea, înarmându-se cu semnul sfintei cruci, i-a zis: "Domnul meu Iisus Hristos, care m-a răpit pe mine din ghiarele tale şi m-a făcut mireasă a cereştii Sale împărăţii, Acela să te gonească de la mine". Şi diavolul îndată a pierit, iar Pelaghia a deşteptat-o îndată pe Sfânta Romana, zicându-i: "Roagă-te pentru mine, maica mea, căci mă necăjeşte pe mine diavolul". Iar maică a zis către dânsa: "Fiică, să nu te înfricoşezi de el, căci acum se teme el de tine şi se cutremură de umbra ta".

     A treia zi după botezul ei, Pelaghia a chemat pe una din slugile sale şi i-a zis: "Mergi în casa mea şi înscrie toate câte sunt în lăzile mele cu aur şi apoi toate podoabele mele să le aduci aici". Şi ducându-se slujnica a făcut toate cele poruncite de Pelaghia. Iar fericită Pelaghia, chemând pe Sfântul episcop Non, i-a dat toate bogăţiile în primire, zicându-i: "Aceasta este averea cu care m-a îmbogăţit pe mine satana şi, iată, o dau toată în sfintele tale mâini, ca să faci cu ea ce vei voi tu, căci mie mi se cade ca de acum să caut bogăţiile Domnului meu Iisus Hristos". Şi fericitul episcop, chemând pe economul bisericii, i-a dat înaintea tuturor toată bogăţia Pelaghiei, şi i-a zis: "Te jur pe tine cu numele Sfintei şi nedespărţitei Treimi să nu duci în episcopie nimic din aurul acesta, nici în Biserica lui Dumnezeu să nu duci nimic şi nici în casa ta sau a vreunuia din clerici să nu duci nimic, ci tot ce este aici să împarţi orfanilor şi neputincioşilor, căci aşa se cuvine, ca cele ce sunt rău adunate să se împartă bine, iar bogăţia strânsă prin păcat să se facă bogăţie a dreptăţii. Şi de vei călca acest jurământ, anatema să fie casa ta şi partea ta să fie cu cei ce ziceau: "Ia-L, ia-L, răstigneşte-L pe El". Iar roaba lui Dumnezeu, Pelaghia, nu şi-a oprit nimic din averea aceea pentru hrana sa, căci era hrănită de Cuvioasa Romana diaconiţa, de vreme ce se jurase că să nu guste din bogăţiile păcatului. Apoi, chemând pe toate slugile şi slujnicele sale, le-a eliberat, dând fiecăruia destul aur şi argint şi le-a spus: "Eu, fiilor, vă eliberez din vremelnicele slujbe, iar voi să vă sârguiţi să vă eliberaţi din robia acestei deşarte lumi plină de păcate. Ca, precum în lumea aceasta am petrecut împreună, aşa să ne învrednicim a fi împreună şi în viaţa cea fericită". Şi acestea zicând către dânşii, i-a eliberat.

     În a opta zi, când trebuia, după obiceiul celor din nou botezaţi, să scoată hainele cele albe primite la botez, fiind Duminică, Pelaghia s-a sculat foarte de dimineaţă s-a dezbrăcat de hainele cele albe în care se îmbrăcase la botez şi s-a îmbrăcat într-o haină aspră de păr. Şi luând pe deasupra o haină veche a fericitului Non, a ieşit în taină din cetatea Antiohiei şi nimic nu s-a mai ştiut de ea. Iar Romana, diaconiţa, se tânguia cu mâhnire pentru dânsa. Dar Dumnezeu, care le ştie pe toate, a descoperit fericitului Non că Pelaghia s-a dus la Ierusalim şi Non o mângâia pe Romana, zicându-i: "Nu mai plânge, fiică, ci bucură-te, căci Pelaghia, la fel ca şi Maria, calea cea bună şi-a ales, de la care nu se va abate". După puţine zile arhiepiscopul ne-a eliberat şi ne-am dus la locul nostru. După trei ani am dorit să merg la Ierusalim să mă închin Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos şi m-am rugat episcopului meu, fericitul Non, să-mi dea voie să merg acolo. Iar el, dându-mi voie, mi-a zis: "Frate Iacove, când vei merge la sfintele locuri să cauţi un călugăr care se numeşte Pelaghie; acela este famen, dar foarte îmbunătăţit şi locuieşte acolo în ascuns şi, aflându-l, să vorbeşti cu dânsul, pentru că mult te vei folosi de la el, căci este adevăratul rob a lui Hristos şi călugăr desăvârşit". Iar acestea le spunea Non pentru roaba lui Dumnezeu Pelaghia, dar nu m-a lămurit despre dânsa cu de-amănuntul, pentru că Pelaghia, ducându-se la Ierusalim şi-a zidit o chilie în muntele Eleonului, unde Domnul nostru se ruga odinioară şi, acolo închizându-se, vieţuia după Dumnezeu.

     Deci, sculându-mă, am mers la sfintele locuri şi m-am închinat Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos şi cinstitei Cruci, iar a doua zi am început să-l caut pe monahul cu numele Pelaghie, aşa precum mi-a poruncit episcopul meu, şi l-am aflat în chilia lui în muntele Eleonului. Chilia nu avea uşă, ci era zidită în toate părţile şi numai o fereastră mică am văzut în perete şi am bătut în ea; deschizând-o roaba lui Dumnezeu şi văzându-mă, m-a recunoscut, însă nu mi-a spus toate despre sine, dar eu n-am mai cunoscut-o, căci cum puteam să recunosc pe aceea care dintr-atâta frumuseţe se veştejise ca o floare? Ochii ei se afundaseră adânc în orbite, iar trăsăturile feţei ei se schimbaseră din cauza înfrânării peste măsură de la toate. Şi toţi locuitorii Ierusalimului o luau drept famen şi nimeni n-a înţeles că ea este femeie, nici eu însumi n-am ştiut ceva de dânsa, de vreme ce episcopul meu mi-a spus că este un famen călugăr. Şi am fost binecuvântat de dânsa ca de un bărbat călugăr. Iar ea mi-a zis: "Cu adevărat, frate, oare nu eşti tu Iacov, diaconul fericitului episcop Non?" Iar eu m-am minunat că mi-a spus pe nume şi că m-a cunoscut că sunt diaconul fericitului Non şi i-am răspuns: "Aşa este, părintelui meu". Iar ea mi-a zis: "Să spui episcopului tău să se roage pentru mine, căci cu adevărat este bărbat sfânt şi apostol al lui Iisus Hristos". Şi iarăşi mi-a mai zis: "Şi ţie, fratele meu, mă rog ca să te rogi pentru mine". Şi acestea, zicându-mi, a închis ferestruica şi a început a citi ceasul al treilea, iar eu, făcându-mi rugăciunea, m-am dus şi mult m-am folosit de vederea eicea asemenea cu îngerii şi de vorbele ei cele dulci. Apoi, plecând de la dânsa, am umblat prin mănăstire, cercetând pe fraţi şi vorbind cu sfinţii bărbaţi şi am avut mult folos şi binecuvântări de la dânşii. Şi prin toate mănăstirile se dusese vestea despre famenul Pelaghie şi toţi se foloseau de viaţa lui şi de aceea am dorit să merg iarăşi la dânsul şi să mă mângâi de vorbă lui cea folositoare de suflet.

     După ce am venit iarăşi la chilia lui şi am bătut în fereastră, am îndrăznit a-l chema pe nume, zicându-i: "Deschide-mi, Avvo Pelaghie!". Iar el nu mi-a răspuns nimic. Eu am socotit că face rugăciune sau că se odihneşte şi am aşteptat puţin, apoi iarăşi am bătut, rugându-l să-mi deschidă, dar iarăşi n-a răspuns nimeni; şi după puţină vreme am bătut din nou. Şi am petrecut aşa trei zile, şezând lângă ferăstruică, pentru că am dorit mult să-l văd, să-i văd sfânta lui faţă şi să capăt binecuvântare de la el, dar nu s-a auzit nici un glas. Şi am zis atunci în mine: ori s-a dus din chilia aceasta şi nu mai este nimeni în ea, ori a murit. Şi am îndrăznit a forţa ferestruica şi l-am văzut zăcând mort la pământ şi atunci m-am înspăimântat şi am început a plânge, căci nu m-am învrednicit să capăt binecuvântarea lui cea de pe urmă. Şi, închizând ferăstruică, am alergat la Ierusalim şi am spus sfinţilor părinţi care vieţuiau acolo că a murit Avva Pelaghie, famenul. Şi îndată vestea a străbătut tot Ierusalimul, cum că Sfântul Pelaghie, monahul cel purtător de semne, a adormit întru Domnul. Apoi s-au adunat călugării din toate mănăstirile şi toată cetatea Ierusalimului şi Ierihonului şi cea din părţile Iordanului, precum şi mulţime mare de popor, pentru îngroparea sfintelor lui moaşte. Şi, spărgând ferestruică, au făcut o intrare cât să poată intra un om, prin care au intrat nişte bărbaţi cucernici şi au scos afară cinstitele moaşte. Apoi a venit Patriarhul Ierusalimului cu mare mulţime de părinţi şi au început, după obicei, a unge trupul cu arome şi atunci au văzut că famenul era femeie şi, înălţând glas cu lacrimi, au strigat, zicând: "Minunat eşti între sfinţi, Dumnezeule, că ai şi pe pământ sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei". Şi a voit ca să tăinuiască aceasta de popor, dar n-a putut, de vreme ce Dumnezeu nu voia să tăinuiască, ci să arate şi să preamărească pe roaba Sa.

     S-a făcut adunare multă de popor şi au venit şi călugăriţele din mănăstirile lor, cu lumânări şi cu tămâie şi luând în cântări de psalmi cinstitul şi sfântul ei trup, cu cinste cuviincioasă, l-au dus în aceeaşi chilie în care se nevoise şi acolo l-au îngropat.

     Aceasta este viaţa celei ce a fost desfrânata şi astfel a fost întoarcerea femeii celei piedute, astfel au fost ostenelile şi nevoinţele ei, prin care a plăcut lui Dumnezeu şi prin care fie ca şi noi să câştigăm milă în ziua judecăţii Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine mărirea cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-cuvioase-pelaghia (site accesat pe 8 octombrie 2015)

Sfânta Cuvioasă Taisia

Ea a trăit în Egipt în secolul al V-lea. Rămasă orfană după moartea părinţilor ei înstăriți, ea a dus o viaţă evlavioasă, împărțindu-şi averea la săraci şi oferind sălaș în casa ei pelerinilor străini. Taisia s-a hotărât să-şi dedice viaţa lui Hristos şi să nu se mărite niciodată.

După ce şi-a cheltuit toată moștenirea, Taisia a fost tentată să facă rost de mai mulţi bani prin orice mijloace, începând să ducă o viaţă păcătoasă. Părinţii din Sketis de lângă Alexandria auzind de căderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, prăznuit în 9 noiembrie) să meargă la Taisia şi să o convingă să se pocăiască de cele rele. „Ea a fost bună cu noi şi acum ar trebui s-o ajutăm”, spuseră ei. „Tu, părinte, ești înțelept. Du-te şi încearcă să-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu să te ajute”.

Părintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut să-l lase să intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului să-i transmită stăpânei lui că i-a adus ceva de preţ. Taisia, știind că de multe ori călugării găsesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului să-l lase pe Ioan înăuntru. Sfântul s-a așezat, a privit-o în ochi şi a început să plângă. Taisia l-a întrebat de ce plânge şi Sf. Ioan i-a răspuns: „Cum să nu plâng când ai uitat de Mirele Tău, Domnul nostru Iisus Hristos şi faci voia satanei cu faptele tale?”.

Cuvintele sfântului i-au străpuns sufletul Taisiei ca o săgeata de foc dându-şi seama ce viaţă păcătoasă ducea. Cu frica, ea l-a întrebat pe sfânt dacă Dumnezeu ar accepta pocăinţa unei păcătoase ca ea. Sf. Ioan i-a răspuns ca Mântuitorul așteaptă pocăinţa ei. De aceea a venit El pe pământ, să caute şi să  mântuiască pe păcătoşi. „El te va primi cu dragoste” mai adaugă sfântul „şi îngerii se vor bucura împreună cu tine”. După cum Însuşi Mântuitorul a spus, „mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește” (Luca 15, 7).

Sentimentul de pocăinţa a pus stăpânire pe ea şi văzând în cuvintele sfântului o chemare de la Dumnezeu de a se întoarce la El, Taisia căută cât mai repede o cale de a-şi salva sufletul. S-a ridicat şi a plecat din casă fără nici un cuvânt şi fără să lase dispoziţii despre ce se va întâmpla cu proprietatea sa, astfel încât s-a mirat şi Sf. Ioan de reacţia ei. Urmând-l pe Sf. Ioan în pustie, ea s-a grăbit să se întoarcă la Dumnezeu prin penitență şi rugăciune. La căderea nopţii, părintele i-a pregătit Taisiei un culcuș şi o perna din nisip pe care să se odihnească şi el a mers puţin mai departe pentru a-şi face rugăciunile de seară după care s-a pus şi el la odihnă.

Dar la miezul nopţii sfântul a fost trezit de o lumină ce venea din cer şi o învăluia pe Taisia, în locul unde aceasta dormea. În lumina minunată el văzu îngerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfântul îşi dădu seama că Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut în rugăciune lui Dumnezeu să-i arate dacă Taisia s-a mântuit sau nu. Atunci un înger al Domnului a venit la el şi i-a răspuns: „Avva Ioan, o oră de pocăinţă din partea ei a făcut cât o mulțime de ani pentru că s-a pocăit din tot sufletul şi cu toată zdrobirea de inimă”.  

După ce a îngropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a întors la Sketis şi le-a spus călugărilor ce s-a întâmplat. Toţi au dat slava lui Dumnezeu pentru că s-a milostivit de Taisia, care s-a pocăit ca şi tâlharul de pe cruce, într-o singură clipă.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie08.htm (site accesat pe 8 octombrie 2015)

Conferinţa Internaţională Polifonii culturale, limbă, cultură şi civilizaţie turcă în lume, ediţia a III-a, Constanţa, 26-28 noiembrie 2015

Facultatea de Litere
Universitatea „Ovidius” din Constanța

 Uniunea Democrată Turcă din România

Centrul de cercetare Metacogniție și transdisciplinaritate din cadrul Departamentului de Filologie română, limbi clasice și balcanice, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Uniunea Democrată Turcă din România organizează Conferința Internațională Polifonii culturale, limbă, cultură și civilizație turcă în lume, ediția a III-a. Conferința din acest an se va desfășura în perioada 26-28 noiembrie și va fi dedicată Zilei profesorului turc.

Tema care integrează interesele de cercetare este Orient - Occident. Complementarități, convergențe, armonii.

Posibile arii de reflecție sunt:

• cultura ca sumă de valori şi de mentalități; valorile ordonatoare ale unei culturi, ale unei  mentalităţi ; inventarierea modelelor exemplare, repetabile, propuse de culturi si literaturi ca repere valorice ale unei cunoaşteri identitare ;
• literatura ca formă de cunoaştere, arhivă a unor tipare de mentalitate, secvenţe de identitate sau de identificare;
• literatura în dialog cu artele vizuale, cu filosofia, psihologia, istoria, etnologia, antropologia,  sinergia câmpurilor cognitive ale unei epoci;
• interferenţa mai multor centre culturale și literare; reţeaua heterogenă a contaminărilor culturare și literare: modelul vest-european, modelul balcanic-bizantin, modelul central-european şi  cel oriental;
• imaginarul artistic ca  document de arhivare a gândirii originale într-o  anumită epocă;
• dialogul lumilor ficţionale  dincolo de frontierele culturale;
• imagologia, ideologiile literare, sistemul propriu de valori, simbolurile ca formă de limbaj cultural;
• identitatea prin valorile universale și diferențele prin cultură;
• gestionarea diferenţelor dintre culturi ca factor decisiv al identităţii;
• comunicare și dialog intercultural; multiculturalitate, interculturalitate, transculturalitate;
• multiculturalitatea ca formulă a unităţii în diversitate; complexitatea unui spaţiu multicultural; modele de armonie multiculturală;
• toleranţa, o valoare politică exprimată corect în spaţiul public; soluţii de consens între minorităţile lingvistice, etnice, religioase, sexuale, în raport cu majoritatea;
• globalismul şi  dialogul consensual al culturilor;
• reorganizarea discursului cultural scris și oral; recercetarea memoriei colective din perspectiva sacrului;
• termenii-cheie în educaţia contemporană: pluridisciplinaritate şi transdisciplinaritate din perspectiva conceptelor de complementaritate, convergență, armonie;
• studiul limbilor din perspectiva bilingvismului și a plurilingvismului;
• pattern-uri care transcend granițele lingvistice: "occidentalizarea" continuă a limbii române;

• locul și importanța limbii turce în lume;
• didactica predării limbii turce ca limbă maternă/limbă modernă;
• teme și valori universale în literatura turcă;
• artă și tradiție turcică;
• istorie și civilizație turcă.

Lucrările pot fi susținute în limbile română, turcă, engleză.
Taxă de participare: 25 euro (achitată la înscriere).

Comitetul științific al conferinței va recomanda un număr de lucrări pentru publicarea într-un volum colectiv, ce va apărea la o editură internațională.

Conferința este organizată cu sprijinul Agenției Turce de Dezvoltare și Coordonareși a Centrului cultural Yunus Emre.

Vă rugăm să trimiteți titlul, numele, afilierea academică, precum  și rezumat de maximum 1000 de caractere până la data de 10 octombrie 2015 la adresele:
alina.p.buzatu@gmail.com
mneriman@yahoo.com

Comitetul științific al Centrului de cercetare Metacogniție și transdisciplinaritate:
Conf.univ.dr. Lăcrămioara Berechet
Conf.univ.dr. Angelo Mitchievici
Conf.univ.dr. Alina Buzatu
Conf.univ.dr. Veronica Nedelcu
Lect.univ.dr. Neriman Hasan
Lect.univ.dr. Cosmin Căprioară
Conf.univ.dr. Estella Ciobanu
și
Conf.dr. Paşa Yavuzaslan, Universitatea Ankara, Turcia
Prof.univ.dr. Çetin Pekacar, Universitatea Gazi, Turcia

Comitetul de organizare al conferinței:
Conf.univ.dr. Cristina Tamaș
Conf.univ.dr. Lăcrămioara Berechet
Conf.univ.dr. Angelo Mitchievici
Conf.univ.dr. Alina Buzatu
Conf.univ.dr. Veronica Nedelcu
Conf.univ.dr. Estella Ciobanu
Lect.univ.dr. Neriman Hasan
Lect.univ.dr. Cosmin Căprioară
Asist.univ.dr. Laura Pascale

Insp.de specialitate Bormambet Vildan
Prof. Osman Melek
Prof. Arif Aysel
Prof. Firdes Musledin
Prof. Subihan Iomer
Serin Türkoğlu

Sursa: http://litere.univ-ovidius.ro/info/anunturi/451-facultatea-de-litere-departamentul-de-filologie-romana-limbi-clasice-si-balcanice-centrul-de-cercetare-metacognitie-si-transdisciplinaritate-conferinta-internationala-polifonii-culturale-limba-cultura-si-civilizatie-turca-in-lume-editia-a-iii-a-26-28-noie (site accesat pe 7 octombrie 2015)

Teologia megafoanelor, noua preocupare a domnului Cristian Bădiliţă

"Am citit un articol intitulat „Talibanizarea oraşelor din România trebuie să înceteze”, semnat de Cristian Bădiliţă, „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, în care ameninţă „Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi pe fiecare preot în parte” că, dacă nu vor lua măsuri imediate pentru eliminarea sonorizării slujbelor care „sunt transmise pe sute, uneori mii de metri distanţă în afara lăcaşului de cult”, „se va adresa instituţiilor europene abilitate, care vor şti să aplice, și de această dată, legea în România”.

Dureros este faptul că ameninţarea vine, din păcate, din partea unui „teolog”. Dar, aşa cum spun părinţii Bisericii: „teolog este cel care se roagă, nu cel care studiază teologie”.

Din păcate, stafia ateismului iconoclast, care a bântuit până de curând prin bietele şcoli româneşti, se plimbă astăzi pe stradă, unde nu mai este stresată de icoane şi crucifixe, ci, acum, o intrigă „tupeul Bisericii Ortodoxe” de a fi părăsit tranşeul în care au închis-o pentru jumătate de veac tovarăşii regimului comunist şi care, acum, îndrăzneşte să se manifeste în spaţiul public, liturghisind sonorizat. Se pare că domnul „teolog” a preluat ştafeta de la domnii Moise şi Cernea – cei stresaţi de învăţământul religios din şcoli –, îmbogăţind strategia ASUR-ului, de luptă împotriva credincioşilor ortodocşi, acum și sub pretextul: „să apărăm liniştea publică!”.

După cum se ştie, sonorizarea slujbelor, de care se face atât de mult caz, nu este „un fenomen întâlnit doar în ţările musulmane”, cu atât mai puţin un „fenomen talibanic”, „o lipsă de bun simţ la adresa concitadinilor” sau „o profanare a propriei religii”, cum îi place domnului „teolog” greco-catolic să spună. Ea se întâlneşte în toate ţările şi la toate cultele, fie catolici, greco-catolici, protestanţi sau neoprotestanţi. Dacă există mijloace tehnice moderne, care înlesnesc comunicarea cu toți cei prezenți la o slujbă, așa cum sunt aceste staţii de amplificare, Biserica trebuie să le utilizeze, acolo unde este cazul (și cu decență, evident). Domnul Bădiliță cunoaște, desigur, motivul pentru care Mântuitorul, „pe când mulțimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5, 1), a rugat pe Simon-Petru să-l primească în corabie și să o depărteze puțin de la țărm. Nu cumva pentru ca toată lumea să-l poată vedea și auzi? Așa cum Mântuitorul s-a folosit de amplificarea naturală a acelui inedit amfiteatru de pe malul lacului Ghenizaret, tot așa și noi folosim în biserică amplificarea artificială, atunci când cea naturală nu este posibilă. Chiar și predica de pe munte – la care face referire domnul Bădiliță în articolul său – a fost ținută de Mântuitorul dintr-un loc mai înalt, tocmai spre a putea fi văzut și auzit de toți.

Cum s-ar adresa Sfântul Părinte zecilor de mii de credincioşi, „Urbi et orbi”, din Piaţa Sfântului Petru, dacă nu ar avea sonorizare?! Am dat doar un exemplu din viaţa Bisericii din care dânsul face parte deoarece, după cum se ştie, din anul 2012, domnul „teolog” este fiul Bisericii greco-catolice, sub jurisdicţia episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, nepot al cardinalului Todea. Sigur, credințele se pot schimba ușor, caracterul omului, mai greu.

Trebuie cumva să înţelegem că misele papale oficiate în aer liber de Sfântul Părinte pot fi sonorizate, iar cele săvârşite de părinţii Bisericii Ortodoxe, nu?! S-a „talibanizat” oare Săveniul natal cu bisericile sale sonorizate până într-atât, încât să-l agreseze pe înţeleptul locului, până hăt departe, în Oraşul luminilor, unde îşi face veacul?!

Şi, dacă tot ne ameninţă cu Sublima Poartă, mă întreb, uitându-mă la multele titluri universitare, ce-i succed numele: „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, dacă n-ar fi fost mai util un protest adresat de domnia sa forurilor europene împotriva decibelilor de incultură şi dezmăţ, prin care atâtea spectacole de prost gust agresează fonic nu doar slujbele Bisericii Ortodoxe, duminica şi în sărbători, ci şi liniştea concitadinilor, până dincolo de straja a treia a nopţii?! Sau, de ce nu, un demers la Bruxelles privind numărul mare de infracţiuni din ţara noastră; numărul mare de sinucideri petrecute zilnic pe fondul sărăciei endemice; numărul mare de tineri care se droghează, de copii, de tineri şi de bătrâni abandonaţi de societate, care trăiesc prin canale şi pe străzi; numărul mare de copii care nu merg la şcoală şi de elevi care abandonează şcoala; numărul mare de şomeri şi de familii dezbinate şi nenumăratele lipsuri materiale prin care trece ţara. Acestea s-ar merita a fi neliniştile şi problemele ce-i frământă pe oameni de talia şi cu pretenţiile domnului „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, şi nicidecum sonorizarea slujbelor Bisericii.

Dar, astăzi este de bonton atacul la Biserica Ortodoxă! După încercările de a scoate icoanele şi crucifixele din sălile de clasă, a urmat povestea cu ora de religie, ca în prezent să dezbatem desonorizarea slujbelor. Cineva ne iubeşte şi vrea să ne ţină în formă, mereu pe baricade!

Aşa cum Biserica rabdă urâţeniile lumii, livrate zilnic în spațiul public, tot aşa cei stresați de sonorizarea slujbelor ortodoxe ar trebui să fie mai îngăduitori cu cei peste 90% ortodocşi, permiţându-le, în aceste vremuri de libertate, să asculte mesajul lui Hristos, inclusiv prin mijlocirea sfintelor slujbe sonorizate. Aşa este democratic şi tolerant!

Noi îl asigurăm pe domnul „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona” că nu sonorizarea din biserică sau din curtea acesteia striveşte tainele divine, „excomunicându-L pe Hristos din viaţa Bisericii”, ci viaţa imorală (păcatul) îl scoate pe om din comuniunea şi comunicarea cu Dumnezeu-Treime şi cu Sfinţii Lui. Vă imaginaţi ce ar însemna o slujbă la Vatican sau la hramul de Sântă Mărie de la Cacica, fără sonorizare?! Sau ce-ar însemna o slujbă de sfinţire a unei biserici, fie la catolici, greco-catolici sau ortodocşi, la care participă sute şi chiar mii de oameni, fără sonorizare?! Ar fi o slujbă de care s-ar bucura doar un număr restrâns dintre cei mulţi care participă. Am întâlnit în foarte multe rânduri credincioşi care plecau de la slujbele bisericii, din cauza proastei sonorizări – dar nu am întâlnit niciodată oameni care să plece de la slujbă pentru că există o sonorizare ce înlesnește tuturor, dinăuntru sau din afara zidurilor, o bună percepție a rostirilor de la strană sau de la altar.

Un cititor bine intenționat ar putea crede, citindu-i articolul, că reacția domnului Bădiliță vine din prea multă grijă pentru Biserica Ortodoxă Română. Noi însă cunoaștem „dragostea” domniei sale pentru această Biserică (din care a făcut parte, până nu demult) și pentru ierarhii ei. Îl asigurăm că nu sonorizarea îi îndepărtează pe „tot mai mulţi ortodocşi de calitate” din Biserica Ortodoxă Română, ci altele sunt motivele pentru care ei pleacă; le cunoaşte, cu siguranță, domnul „teolog”, ca unul care se înscrie între cei „plecați”. Şi, fără a dezvolta subiectul, pot spune că motivele plecării respectivilor „ortodocşi de calitate”, cum îi numeşte eruditul domn Bădiliță, nu diferă cu mult de dorinţele deşarte ale ereziarhilor de altădată.

De fapt, nu-l obligă nimeni pe domnul „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona” să asculte „o slujbă creştină pe stradă sau în propria-i locuinţă”. Domnia sa poate să îşi pună căştile pe cinstitele urechi sau să tragă obloanele, dacă cumva sonorizarea slujbelor din ţara noastră ajunge până-n ţara adoptivă. Nici pe noi nu ne obligă nimeni să-i ascultăm conferinţele sonorizate sau să-i citim scrierile. Așa că îl rugăm să-i lase pe cei 90% dintre locuitorii României, care sunt creştini ortodocşi, să asculte slujbele Bisericii în tihnă şi să nu-i mai acuze de talibanism!

Aş vrea să închei într-o notă optimistă – deşi Sfinţii Părinţi recomandă a nu se sta la discuţie cu dracii arhiconi –, spunându-i acestui domn frustrat din varii motive că aşteptăm nerăbdători să propună, după desonorizarea bisericilor, interzicerea altor două elemente de poluare fonică: toaca şi, mai ales, clopotul. Prea sunt acestea talibane şi zgomotoase – „vivos voco, mortuos plango, fulgura frango” („chem pe cei vii, plâng pe cei morţi, fulgerele frâng”)!

Să ne ierte distinsul domn „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona” dar, din fericire, nu putem transforma slujbele Bisericii Ortodoxe în pantomimă!"

articol scris de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor (foto)

 

 

 

 

Sursa: http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/teologia-megafoanelor-noua-preocupare-domnului-cristian-badilita (site accesat pe 5 octombrie 2015)