În perioada 31 martie – 1 aprilie am participat la
Cluj-Napoca la Congresul Naţional de Istorie
a Presei, Ediţia a X-a, cu tema Tradiţii ale presei religioase din România,
eveniment organizat de Asociaţia Română de Istorie a Presei în colaborare cu
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi
Sălajului şi Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.
În prima zi a conferinţei, vineri – 31 martie 2017, au avut loc lucrările
conferinţei iar a doua zi, sâmbătă – 1 aprilie 2017, am mers într-o mică
excursie la Mănăstirile Nicula şi Rohia.
Deşi vineri trebuia să mă aflu în Sfântul Munte Athos (Grecia), la
invitaţia unui foarte bun prieten, am renunţat totuşi pentru a putea merge la
Rohia să-l văd pe Părintele Nicolae Steinhardt.
Cred că fiecare român ar trebui să facă măcar o dată în viaţă un „pelerinaj”
la mormântul marilor noştri scriitori, pentru a ne cunoaşte trecutul istoric: Poetul
naţional Mihai Eminescu (la cimitirul Bellu), Părintele Nicolae Delarohia ori
Steinhardt (la mănăstirea Rohia) etc.
Pozele sunt în următoarea ordine: 1) Mănăstirea Nicula; 2) Mănăstirea
Rohia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu