Înmulţirea pâinilor - prefigurare a Sfintei Euharistii

Predica PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Biserica a rânduit ca în primele duminici după praznicul Pogorârii Du­hului Sfânt să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericope evanghelice din Sfânta Evanghelie de la Matei, în cadrul cărora sunt prezentate minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, prin care se arată în mod extraordinar, pe de o parte, dragostea nemăsurată şi mila pentru om, iar pe de altă parte dumnezeirea Sa.

Sfânta Evanghelie din Duminica a 8-a după Rusalii ne prezintă minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor săvârşită de Mântuitorul Hristos după ce mai întâi săturase mulţimile cu hrana Cuvântului Său şi le vindecase bolnavii. Trebuie subliniat faptul că această minune este săvârşită într-un context special, şi anume după trimiterea celor 12 Apostoli la prima lor propovăduire şi după uciderea Sfântului Ioan Botezătorul de către regele Irod, fapt ce L-a îndurerat profund pe Mântuitorul Hristos. Din relatările evangheliştilor reţinem faptul că Domnul Hristos era în al doilea an al lucrării Sale pământeşti, aflându-Se în partea de nord-est a Mării Tiberiadei. Oamenii veniseră la Iisus pentru a asculta învăţăturile Sale deoarece „nici un om nu a vorbit vreodată ca omul acesta” (Ioan 7, 44-45) şi pentru a primi vindecare de boli. Câte ore le vorbise celor cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, nu ştim, însă le vorbise foarte mult, în condiţiile în care stătuseră alături de El toată ziua. 

„Dați-le voi să mănânce!”

Vremea atât de înaintată i-a făcut pe ucenici să-L roage să dea drumul mulţimilor pentru a merge în localităţile apropiate, de unde să-şi cumpere de mâncare. Reacţia Mântuitorului, însă, îi face pe ucenici să se îngrijoreze, deoarece le cere să le dea ei înşişi să mănânce, în condiţiile în care nu se găseau acolo decât cinci pâini şi doi peşti, pe care le avea un copil (conf. Ioan 6, 9), dovadă că nevinovăţia aduce jertfa cea curată, aşa cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur. La prima vedere, acest îndemn, cu sigu­ranță, nu putea fi pus în aplicare, deoarece chiar și cele mai mari sate din Galileea rareori ajungeau la un număr de trei mii de oameni, pe când aici întreaga mul­țime, bărbați, femei, copii, putea atinge zece mii de persoane.

Mântuitorul a poruncit ucenicilor să ia pâinile şi să le aducă şi Domnul le-a binecuvântat, a mul­ţumit şi tot prin Apostoli au fost împărţite mulţimilor care au mâncat şi s-au săturat. Vedem, aşadar, că nici hrana sufletească şi nici cea trupească nu o dau oamenii. Adevăratul creştin înţelege faptul că el este doar un iconom credincios (Matei 24, 24) sau administrator înţelept, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Acela este bogat care ştie să ia şi să împartă cum trebuie, ne încredinţează şi Sfântul Clement Alexandrinul.

Îndemnul Mântuitorului către ucenicii Săi trebuie privit dintr-o perspectivă mult mai adâncă, deoarece El nu a dorit să-i rușineze pe Apostoli ca aceştia să-și con­ști­en­tizeze neputința, ci a dorit să arate exigențele evanghelice pe care trebuie să le îndeplinească un propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, de a avea încredere smerită că Dumnezeu Se va îngriji de hrana făpturilor Sale, așa cum chiar El propovăduise în Predica de pe munte, în Rugăciunea domnească (Matei 6, 11), dar și în îndemnul: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca” (Matei 6, 25). Aceste cuvinte trebuie asumate și Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici să le pună în aplicare. De asemenea, ucenicii trebuie să înțeleagă să se raporteze la Dumnezeu asemenea unor fii care așteaptă cu încredere că tatăl lor le va oferi tot ceea ce au nevoie pentru exis­tența lor. Nu trebuie omis faptul că, în atot­știința Sa, Mântuitorul cunoștea nevoile celor care ascultau cuvântul Său, însă nu intervine și nici nu săvârșește minunea înmulțirii pâinilor până ce Apostolii nu vin să-I ceară să elibereze mulțimea. Domnul ­Iisus procedează așa pentru a le transmite atât Apostolilor, cât și celor care vor să-I urmeze că nu vor putea depăși situațiile ­dificile fără ajutorul Lui. 

Pâinea - simbolul comuniunii între Dumnezeu și om

Ca răspuns la solicitarea Mântuitorului de a hrăni mulțimea, Apostolii aduc singurele produse pe care le-au putut găsi: cinci pâini și doi pești, acestea fiind alimente clasice în hrana evreilor de rând. Imaginea pe care o prezintă Evanghelistul Matei este aceea a unui ospăț în care oamenii primesc hrană direct de la Dumnezeu, asemenea lui Adam în Rai, dar și asemenea evreilor în pustie.

Pentru evrei, pâinea avea o însemnătate cu totul deosebită, fiind un simbol al darurilor lui Dumnezeu, al belșugului. Ea nu este doar un mijloc de a satisface foamea, ci este dată pentru a fi împărțită, pentru a întări comuniunea. A împărți pâinea cu cineva în timpurile biblice însemna a fi prieten, apropiat. În Legea Veche, Dumnezeu îi poruncise lui Moise ca în Cortul adunării să așeze „pâinile punerii înainte” (Ieșirea 25, 30) ca semn al comuniunii dintre Creator și făptura Sa. Astfel, Mântuitorul porun­ceș­te mulțimilor să se așeze pe iarbă, ia cele cinci pâini și cei doi pești și, „privind spre cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulți­milor” (Matei 14, 19).

Hristos euharistic devine atât Cel care oferă, cât și Cel care Se oferă, în Biserică 

Această asemănare dintre în­mul­țirea pâinilor și Cina cea de Taină ne încredințează că pâinea euharistică, Trupul Domnului, devine adevăratul dar al lui Dumnezeu spre viață veșnică. Gesturile pe care le săvârșeşte Domnul Hristos în momentul înmulțirii pâinilor sunt identice cu cele din momentul instituirii Sfintei Euharistii în Joia dinaintea Sfintelor Pătimiri, căci în același fel Evanghelistul Matei relateză: „Iar pe când mâncau ei, luând pâinea și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” (Matei 26, 26).

Numai hrăniți cu Hristos euharistic putem să primim, să oferim și să înmulțim din belșugul co­muniunii cu Dumnezeu. Hristos devine atât Cel care oferă, cât și Cel care Se oferă în Biserică, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care le spune corintenilor: „Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu Trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine” (1 Corinteni 10, 16-17). Acest fapt înseamnă că înmulţirea pâinilor nu are doar înţelesul unei simple minuni, ci mai ales unul simbolic. Ea preînchipuie minunea cea mare a transformării reale a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului pe masa Sfântului Altar, în cadrul Sfintei Liturghii, care nu este altceva decât o nouă Cină de Taină.

Primii creștini aveau ca obiectiv principal participarea la rânduiala Bisericii, la săvârșirea sfintelor slujbe, mărturisind că numai împărtășindu-se de prezența harului lui Dumnezeu pot respira viața cea adevărată. Apoi, a doua recomandare este Cina Domnului, Sfânta Euharistie, gustarea din hrana Împărăției cerurilor încă din lumea aceasta. Nu e suficient să fim în Biserică și nu vom putea înainta pe drumul spre Împărăția cea făgăduită, dacă nu ne vom hrăni cu merindele pe care Hristos ni le oferă. Vedem apoi că aceste două etape: prezența în Biserică și hrănirea cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Domnului, se dezvoltă și din sânul comunității eclesiale crește în chip firesc și o comuniune socială. Mai mult, putem observa cum primii creștini „luau îm­preună hrana întru bucurie”, starea eclesială era dusă mai departe de zidul Bisericii, viața în Duhul Sfânt înnoia și transforma fiecare activitate de zi cu zi.

Așadar, pericopa evanghelică din Duminica a 8-a după Rusalii este un exemplu al milostivirii divine care oferă din belșug daruri cu multă generozitate, atât pentru trup, dar mai ales pentru sufletul omului, pentru a se înălța duhov­ni­cește și a-L urma pe Dumnezeu pe calea care duce spre Împărăția cerurilor. Însă darurile divine de pâine și pește sunt oferite nu pentru a cultiva comoditatea sau nepă­sarea celor care le primesc, ci sunt oferite pentru conștien­tizarea res­pon­sabilității pe care aceștia o au față de semenii lor. Din Evanghelia de astăzi mai reţinem faptul că, după ce mulţimile au mâncat şi s-au săturat, Apostolii au strâns 12 coşuri de fărâmituri, lucru care trebuie să fie şi pentru noi un îndemn de a nu risipi din darurile primite de la Dumnezeu şi nici din cele agonisite de noi sau semenii noştri cu multă trudă. Nu întâmplător Mântuitorul, atunci când săvâr­șește minunea, nu oferă El însuși fiecărui om din mulțime pâine și pește, ci oferă întâi Apostolilor, iar aceștia mul­țimilor, pentru a întări sentimentul iubirii și al responsa­bi­li­tății. Când Dumnezeu oferă omului un dar, o face pentru ca acesta să fie prilej de sporire a dragostei dintre el și aproapele său.

În minunea de astăzi nu vedem un act singular, o copleşire a naturii, ci însăşi descoperirea lui Dum­nezeu, deoarece „prin Fiul lui Dumnezeu, toate s-au făcut...” (Ioan 1, 27). El este Pâinea vieţii care S-a coborât din cer (Ioan 6, 48), este începutul hranei noastre. Minunea înmulţirii pâinilor s-a săvârşit pentru a înţelege fireasca transformare a hranei în menţinerea existenţei biologice, dar şi binecuvântarea ei de către Hristos în vederea transformării, după ­Înviere, a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Iisus istoric în Hristos euharistic.

Sursa: https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-de-duminica/inmultirea-painilor-prefigurare-a-sfintei-euharistii-191641.html

Pr. Virgil Gheorghiu intre literatura si preotie - Protos. dr. Maxim Morariu

 

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul – Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad

Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța vorbește la Trinitas TV despre Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Interviul integral poate fi urmărit aici: 

Lumina Cuvantului a devenit partener UZPR

"Pentru tot ceea ce facem, pentru tot ceea ce primim și pentru tot ceea ce a rânduit Dumnezeu până acum, aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate. Pentru noi este o mare bucurie să anunțăm faptul că proiectul jurnalistic independent "Lumina Cuvântului" a devenit partener al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Acest parteneriat este o onoare dar și o responsabilitate totodată. De fiecare dată încercăm să oferim cât mai multe informații folositoare publicului nostru. Am început cu pași mărunți în anul 2016 iar în prezent am ajuns la un public numeros pe paginile noastre de socializare iar numărul vizualizărilor este în creștere de la o zi la alta. De la an la an câștigăm încrederea celor care ne aleg ca parteneri media dar și încrederea dumneavoastră pentru faptul că ne urmăriți emisiunile și transmisiunile directe. Din anul 2016 am întâmpinat tot felul de provocări, ispite și încercări dar toate acestea devin nesemnificative când vedem bucuria celor care beneficiază de emisiunile noastre. În toți acești ani ne-am bucurat, ne-am rugat și am rămas împreună. Din dragostea și voia lui Dumnezeu vom continua emisiunile noastre și de acum înainte.

Mulțumim tuturor celor care ne-au ales și ne vor alege ca parteneri media în proiectele viitoare.

Mulțumim tuturor invitaților noștri care acceptă invitațiile noastre și ne transmit cuvinte de învățătură

Mulțumim tuturor echipelor de producție care colaborează cu noi și fac posibile transmisiunile și înregistrările noastre.

Vă mulțumim tuturor celor care ne urmăriți și sunteți alături de noi. Ne bucurăm că faceți parte din această comunitate adunată cu multă dragoste și sinceritate. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască toate cele folositoare la vreme potrivită și vă însoțească la tot pasul.

Lumina Cuvântului aduce Lumina în suflet! Mai mult decât o emisiune!

"Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Ioan 8, 12

Cu prețuire și respect,

Echipa Lumina Cuvântului"

Sursa: https://www.facebook.com/photo?fbid=973164264818799&set=a.333869588748273&locale=ro_RO [accesat: 21.06.2024]

Sfântul Luca al Crimeei, unul dintre sfinții „doctori fără de arginți” ai veacului nostru - Protos. Asist. univ. dr. Maxim VLAD

 Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța vorbește la Trinitas TV despre Sfântul Luca al Crimeei.

Interviul integral poate fi urmărit aici: 

Cine au fost Sfinții Medici fără de arginți? Legătura dintre actul tratamentului și actul vindecării - Protos. Asist. univ. dr. Maxim VLAD

 Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța vorbește la Trinitas TV despre Sfinții Medici fără de arginți.

Interviul integral poate fi urmărit aici: 

Spicuiri din Pastorala de Paști (2024) a unui episcop atipic: Prea Sfințitul Părinte Ambrozie al Giurgiului

Iubiți credincioși,

Vremurile pe care le trăim astăzi ar trebui să ne îndemne la rugăciune şi la o viaţă duhovnicească autentică, însă realitatea este cu totul alta. Nimic din ceea ce consideram cândva normal şi firesc nu mai este privit la fel astăzi. Trăim o perioadă a modelelor pseudo‑culturale, în care copiii ne sunt educaţi altfel, considerând că prin eliminarea criteriilor clare, a valorilor autentice, a autorităţii, inclusiv a autorităţii părinţilor şi profesorilor, a disciplinei, li se va da posibilitatea să se dezvolte liberi şi să‑şi urmeze mult mai bine ţelurile în viaţă. Însă despre ce dezvoltare este vorba? Cea în care corectitudinea politică impune norme şi criterii imposibil de acceptat în mod raţional? Nu cumva noua politică de acceptare nu este altceva decât o dictatură de catifea, o ideologie pusă la punct pentru a scuza eşecurile unora şi pentru a le prezenta drept repere demne de urmat?

Adevărul nu poate fi negociat, nici relativizat în funcţie de interesele unora sau altora. Nu întâmplător, s‑a vorbit şi se vorbeşte încă despre o critică a adevărului, ba chiar despre o epocă a post‑adevărului, în care toate sunt permise, de dragul experienţei, fără ca cineva să atragă însă atenţia asupra efectelor pe care un astfel de haos moral îl poate produce. Accesul la informaţie este extrem de facil şi astăzi. Doar cu un click, putem afla ceea ce acum câteva zeci de ani nu obţineam decât prin căutări intense prin biblioteci şi prin discuţii cu specialişti într‑un domeniu sau altul. Sigur că o asemenea înlesnire este benefică, însă ea nu ne oferă şi criteriile de selecţie a informaţiei, jaloanele între care putem să ne orientăm, pentru a fi cu adevărat şi temeinic informaţi. Fără aceste repere vom rătăci permanent pe un ocean al informaţiei, fără să ştim vreodată încotro ne îndreptăm cu adevărat.

Toate aceste schimbări produc modificări majore în societate, iar cei mai vulnerabili sunt cei aflaţi la extreme: pe de o parte, copiii şi tinerii, pe de altă parte, cei în vârstă. Primii nu vor putea beneficia de o formare şi de o creştere cu adevărat sănătoasă, ci vor pendula între o părere sau alta, insistându‑se mereu asupra libertăţii de expresie, însă niciodată pe realităţile importante ale existenţei. Ceilalţi, vârstnicii, se vor simţi tot mai marginalizaţi, chiar condamnaţi pentru conservatorismul şi pentru dorinţa lor de a păstra tradiţiile aşa cum le‑au fost transmise de părinţi şi bunici. Dincolo de toate acestea, legăturile dintre oameni se vor pierde încetul cu încetul, creându‑se impresia că viaţa se desfăşoară pe reţelele de socializare şi nicidecum în mijlocul cetăţii. Educaţia clasică este considerată a fi plină de clişee ce trebuie numaidecât eliminate şi înlocuite cu informaţii la zi, mult mai potrivite cu cerinţele vremurilor. Paradoxal, olimpicii noştri şi profesorii lor dedicaţi continuă să urmează regula muncii susţinute şi a disciplinei, a respectului, a onestităţii şi a modestiei, fără ca prin aceasta să se ştirbească în vreun fel efortul lor ştiinţific. Libertatea mult invocată se câştigă, se asumă, devine a noastră cu adevărat numai în măsura în care înţelegem că rolul ei este acela de a uni oamenii, nu de a‑i separa sau, cu atât mai mult, de a‑i determina să renunţe la propria lor identitate şi conştiinţă.

Nu doar copiii şi bătrânii ne sunt afectaţi, ci întreaga comunitate. Asistăm de ani buni la o adevărată luptă a duhului acestui veac împotriva Bisericii. Totul este pus sub semnul întrebării, totul este relativizat. Ne sunt criticaţi duhovnicii şi ierarhii, preoţii sunt marginalizaţi, iar cuvântul lor nu mai are greutatea duhovnicească pe care o avea cândva. Sunt vremuri dificile pentru Biserică, însă nu de nedepăşit. Câtă vreme vom rămâne tari în credinţă, apropiaţi de Sfânta Liturghie şi de slujitorii săi, de duhovnici şi de sfintele mănăstiri, va exista mereu speranţă. Roata istoriei ne cheamă astăzi să fim mărturisitori asemenea părinţilor din primele veacuri, asemenea celor care au avut curajul să se opună prin cuvânt şi faptă dictaturilor de tot felul. Astăzi, icoana Învierii şi a Crucii mărturisitoare ne sunt mai apropiate decât oricând.

Nu putem să tăcem nici în faţa războiului de la graniţele ţării, nici faţă de cel ce riscă să înceapă în Orientul Mijlociu. Creştinii de pretutindeni sunt chemaţi să se roage pentru pace, însă câţi, oare, se roagă nu doar pentru pacea armelor, ci şi pentru răbdare şi tărie pentru a birui în războiul duhovnicesc? Dacă ne amăgim că toate cauzele ce au dus la aceste conflicte sunt doar de natură economică, politică sau strategică, ne înşelăm amarnic. În spatele acestora se duce o bătălie de veacuri, o luptă în care cel atacat este sufletul omului şi curăţia lui. Adevăraţii duşmani sunt patimile şi necredinţa, ura şi egoismul, dorinţa nestăvilită de putere şi părerea că nimic nu poate rezista în faţa banilor şi armelor. În faţa acestora nu putem rezista decât cu rugăciune şi nevoinţă, păstrând neştirbită unitatea de credinţă şi dragostea frăţească dintre noi.

 

Sursa: † Ambrozie, Episcop al Giurgiului. Învierea Domnului – Sărbătoarea păcii și a bucuriei. Pastorală la Învierea Domnului. Giurgiu: Editura Episcopiei Giurgiului, 2024, p. 8-11. Disponibil online: https://episcopiagiurgiului.ro/wp-content/uploads/2024/04/Interior-Pastorala-Inviere-2024.pdf [site accesat: 30.04.2024]. 

„Aventura” mea cu Radio UZPR

  

 

„Aventura” mea cu Radio UZPR începe în 2022

Pe 14 decembrie 2022, cu ocazia lansării Tomului VI (1936-1944), Partea 1, al lucrării Publicațiile Periodice Românești, apărută la Editura Academiei Române, am oferit primul meu interviu pentru un radio din București, mai precis la Radio UZPR, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Îi rămân profund recunoscător D-nei Mihaela Dragu, șef Serviciu Bibliografie Națională din cadrul Bibliotecii Academiei Române, pentru faptul că m-a încurajat să vorbesc alături de dumneaei și de Dna Cornelia-Luminița Radu (coordonatoarea lucrării), în cadrul lansării volumului Publicațiile Periodice Românești. Încă o dată îi aduc mulțumiri D-nei Mihaela Dragu, și pe această cale, pentru toate încurajările de-a vorbi în calitate de autor despre munca de bibliografiere retrospectivă a periodicelor.  

 

Profesionalismul doamnei aflate cu microfonul în fața mea m-a liniștit fără să-mi dau seama și am reușit să-mi stăpânesc parte din emoțiile care mă încercau în mod cu totul firesc. Interviul poate fi ascultat integral aici: https://radiouzpr.podbean.com/e/publicatiile-periodice-romanesti-tom-vi-1936-1944-partea-1/.

Astfel am cunoscut-o pe Mădălina Diaconu, un jurnalist profesionist și un om cu totul deosebit, cu care am început o frumoasă colaborare la Radio UZPR.

 

Cine este Mădălina Diaconu?

Nu mi-am propus să-i alcătuiesc biografia însă trebuie menționat un lucru foarte important, și anume: este om de radio (radioreporter) și fotojurnalist.

Având o experiență jurnalistică de aproape două decenii în Statele Unite ale Americii în diferite redacții a revenit înapoi în țară iar din 2010 până în prezent este radioreporter pentru Radio România Cultural. Pe lângă „meseria” de radioreporter mai este, după cum spune și ea, „fotojurnalist și corespondent de presă al publicațiilor și posturilor de radio românești din Diaspora”, precum și secretarul general al UZPR.

Aceasta cutreieră țara fără pic de astâmpăr doar ca să ia interviuri ce devin adevărate mărturii sau documente audio cu povești uitate/neștiute din muzee, biblioteci sau despre locuri și oameni.

Între miile de interviuri făcute cu diferite personalități ale lumii și din țară, o frumoasă colaborare s-a născut cu Academia Română unde are de câțiva ani un serial intitulat Poveștile Academiei cu dr. Luminița Gliga, și uneori, când timpul îi permite, cu dl Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, într-un dialog „necenzurat”. 

 

Munca asiduă pe care a depus-o în slujba culturii naționale i-a adus numeroase satisfacții dar și, nu de puține ori, o serie de neplăceri cauzate de oameni cu judecăți strâmbe, din varii motive (invidie, prostie, lene, răutate etc.). Cert este că pe 7 decembrie 2022, în cadrul festivității de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2020, a primit din partea Academiei Române diploma „Distincția Culturală”, momentul fiind surprins aici: https://www.youtube.com/watch?v=xcSPIaLBwW4. 

De ce îi sunt recunoscător Mădălinei Diaconu?

De la un „banal” interviu pe care l-am dat în urmă cu un an și câteva luni, s-a născut o serie de dialoguri care s-au întins pe aproximativ un an întreg și care continuă până în prezent.

Pe 15 ianuarie 2023 am vorbit cu ocazia Zilei naționale a culturii române despre Ioan Bianu și planul său cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/ioan-bianu-%c8%99i-planul-sau/.

La o săptămână distanță, pe 23 ianuarie 2023, am înregistrat prima emisiune dedicată cenzurii comuniste și a Fondului „Secret” sau „Special” care a funcționat în bibliotecile românești în perioada 1944-1989. Este vorba despre emisiunea intitulată Fondul „Special” și Biblioteca Academiei Române, iar în episodul 1 am tratat următorul aspect: Prima etapă a epurării colecțiilor Bibliotecii Academiei Române (7 decembrie sau 16 septembrie 1944?) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/fondul-special-%c8%99i-biblioteca-academiei-romane-i/. Deși încercasem, fără succes, să propun și altor posturi de radio acest serial despre cărțile interzise din Biblioteca Academiei, nu am primit nici măcar până în ziua de astăzi vreun răspuns însă am găsit un „microfon liber” la Radio UZPR.

În urma lansării Tomului al VI-lea din Publicațiile Periodice Românești Mădălina a venit cu minunata idee de-a promova presa românească ce se află depozitată în colecțiile Bibliotecii Academiei Române printr-o serie de interviuri la Radio UZPR puse sub umbrela unei emisiuni dedicate Tomului I (1820-1906) din lucrarea amintită mai sus care a fost tipărită în 1913 de Nerva Hodoș și Al.-Sadi Ionescu, emisiune ce se intitulează Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești. Mai multe detalii despre proiectul în sine pot fi lecturate aici: https://uzpr.ro/01/04/2024/serialul-istoria-presei-romanesti-de-la-radio-uzpr-prezentat-pe-larg-in-revista-tezaur-a-bibliotecii-academiei-romane/.

Astfel, pe 2 martie 2023 am dat un primul meu interviu în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, unde am vorbit despre presa umoristică, respectiv Revista Aghiuță (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-iv-revista-aghiu%c8%9ba/.

Povestea a continuat mai departe cu o serie de episoade alternative din cele două seriale/emisiuni radio care s-au desfășurat, majoritatea dintre ele după orele de program de la bibliotecă, în studioul micuț dar extrem de primitor de la sediul Radio UZPR.

 

Ultimul interviu din anul acesta, dar nu cel din urmă, a avut loc în urmă cu câteva zile, mai precis pe 28 martie 2024 când am vorbit, în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, despre Revista Krik-Krak (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-liii-revista-krik-krak-1/.

 

În loc de concluzii

În acest răstimp de mai bine de un an am putut scoate de la naftalină ziare din colecțiile Bibliotecii Academiei Române ce fac parte din istoria presei românești, mai precis din presa umoristică ce era cândva la modă iar astăzi sunt uitate în mare parte. Totodată am reuișt să prezint documente și informații despre modul în care a funcționat Fondul „Secret” sau „Special” în care mii de cărți din colecțiile bibliotecii au fost „arestate” timp de aproximativ jumătate de secol, fiind eliberate după Revoluția din 1989, și reintrând în circuitul public abia la finalul anului 1997.

Consider că meritul unui mare jurnalist de radio este acela de-a-și asculta interlocutorul. Pe lângă răbdarea de-a-l asculta pe celălalt se numără și felul sau modul de-a pune întrebările.

Dacă Mădălina Diaconu are vreun merit în toate aceste interviuri pe care le-am realizat împreună este acela că știe să asculte și să pună în valoare atât omul din fața ei cât și cunoștințele sale.

 Închei prin a spune că „aventura” mea cu Radio UZPR continuă grație Mădălinei Diaconu care (încă) mai are răbdare să mă asculte, lucru pentru care îi rămân recunoscător și doresc să-i mulțumesc și pe această cale.