Înmulţirea pâinilor - prefigurare a Sfintei Euharistii

Predica PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Biserica a rânduit ca în primele duminici după praznicul Pogorârii Du­hului Sfânt să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericope evanghelice din Sfânta Evanghelie de la Matei, în cadrul cărora sunt prezentate minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, prin care se arată în mod extraordinar, pe de o parte, dragostea nemăsurată şi mila pentru om, iar pe de altă parte dumnezeirea Sa.

Sfânta Evanghelie din Duminica a 8-a după Rusalii ne prezintă minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor săvârşită de Mântuitorul Hristos după ce mai întâi săturase mulţimile cu hrana Cuvântului Său şi le vindecase bolnavii. Trebuie subliniat faptul că această minune este săvârşită într-un context special, şi anume după trimiterea celor 12 Apostoli la prima lor propovăduire şi după uciderea Sfântului Ioan Botezătorul de către regele Irod, fapt ce L-a îndurerat profund pe Mântuitorul Hristos. Din relatările evangheliştilor reţinem faptul că Domnul Hristos era în al doilea an al lucrării Sale pământeşti, aflându-Se în partea de nord-est a Mării Tiberiadei. Oamenii veniseră la Iisus pentru a asculta învăţăturile Sale deoarece „nici un om nu a vorbit vreodată ca omul acesta” (Ioan 7, 44-45) şi pentru a primi vindecare de boli. Câte ore le vorbise celor cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, nu ştim, însă le vorbise foarte mult, în condiţiile în care stătuseră alături de El toată ziua. 

„Dați-le voi să mănânce!”

Vremea atât de înaintată i-a făcut pe ucenici să-L roage să dea drumul mulţimilor pentru a merge în localităţile apropiate, de unde să-şi cumpere de mâncare. Reacţia Mântuitorului, însă, îi face pe ucenici să se îngrijoreze, deoarece le cere să le dea ei înşişi să mănânce, în condiţiile în care nu se găseau acolo decât cinci pâini şi doi peşti, pe care le avea un copil (conf. Ioan 6, 9), dovadă că nevinovăţia aduce jertfa cea curată, aşa cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur. La prima vedere, acest îndemn, cu sigu­ranță, nu putea fi pus în aplicare, deoarece chiar și cele mai mari sate din Galileea rareori ajungeau la un număr de trei mii de oameni, pe când aici întreaga mul­țime, bărbați, femei, copii, putea atinge zece mii de persoane.

Mântuitorul a poruncit ucenicilor să ia pâinile şi să le aducă şi Domnul le-a binecuvântat, a mul­ţumit şi tot prin Apostoli au fost împărţite mulţimilor care au mâncat şi s-au săturat. Vedem, aşadar, că nici hrana sufletească şi nici cea trupească nu o dau oamenii. Adevăratul creştin înţelege faptul că el este doar un iconom credincios (Matei 24, 24) sau administrator înţelept, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Acela este bogat care ştie să ia şi să împartă cum trebuie, ne încredinţează şi Sfântul Clement Alexandrinul.

Îndemnul Mântuitorului către ucenicii Săi trebuie privit dintr-o perspectivă mult mai adâncă, deoarece El nu a dorit să-i rușineze pe Apostoli ca aceştia să-și con­ști­en­tizeze neputința, ci a dorit să arate exigențele evanghelice pe care trebuie să le îndeplinească un propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, de a avea încredere smerită că Dumnezeu Se va îngriji de hrana făpturilor Sale, așa cum chiar El propovăduise în Predica de pe munte, în Rugăciunea domnească (Matei 6, 11), dar și în îndemnul: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca” (Matei 6, 25). Aceste cuvinte trebuie asumate și Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici să le pună în aplicare. De asemenea, ucenicii trebuie să înțeleagă să se raporteze la Dumnezeu asemenea unor fii care așteaptă cu încredere că tatăl lor le va oferi tot ceea ce au nevoie pentru exis­tența lor. Nu trebuie omis faptul că, în atot­știința Sa, Mântuitorul cunoștea nevoile celor care ascultau cuvântul Său, însă nu intervine și nici nu săvârșește minunea înmulțirii pâinilor până ce Apostolii nu vin să-I ceară să elibereze mulțimea. Domnul ­Iisus procedează așa pentru a le transmite atât Apostolilor, cât și celor care vor să-I urmeze că nu vor putea depăși situațiile ­dificile fără ajutorul Lui. 

Pâinea - simbolul comuniunii între Dumnezeu și om

Ca răspuns la solicitarea Mântuitorului de a hrăni mulțimea, Apostolii aduc singurele produse pe care le-au putut găsi: cinci pâini și doi pești, acestea fiind alimente clasice în hrana evreilor de rând. Imaginea pe care o prezintă Evanghelistul Matei este aceea a unui ospăț în care oamenii primesc hrană direct de la Dumnezeu, asemenea lui Adam în Rai, dar și asemenea evreilor în pustie.

Pentru evrei, pâinea avea o însemnătate cu totul deosebită, fiind un simbol al darurilor lui Dumnezeu, al belșugului. Ea nu este doar un mijloc de a satisface foamea, ci este dată pentru a fi împărțită, pentru a întări comuniunea. A împărți pâinea cu cineva în timpurile biblice însemna a fi prieten, apropiat. În Legea Veche, Dumnezeu îi poruncise lui Moise ca în Cortul adunării să așeze „pâinile punerii înainte” (Ieșirea 25, 30) ca semn al comuniunii dintre Creator și făptura Sa. Astfel, Mântuitorul porun­ceș­te mulțimilor să se așeze pe iarbă, ia cele cinci pâini și cei doi pești și, „privind spre cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulți­milor” (Matei 14, 19).

Hristos euharistic devine atât Cel care oferă, cât și Cel care Se oferă, în Biserică 

Această asemănare dintre în­mul­țirea pâinilor și Cina cea de Taină ne încredințează că pâinea euharistică, Trupul Domnului, devine adevăratul dar al lui Dumnezeu spre viață veșnică. Gesturile pe care le săvârșeşte Domnul Hristos în momentul înmulțirii pâinilor sunt identice cu cele din momentul instituirii Sfintei Euharistii în Joia dinaintea Sfintelor Pătimiri, căci în același fel Evanghelistul Matei relateză: „Iar pe când mâncau ei, luând pâinea și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” (Matei 26, 26).

Numai hrăniți cu Hristos euharistic putem să primim, să oferim și să înmulțim din belșugul co­muniunii cu Dumnezeu. Hristos devine atât Cel care oferă, cât și Cel care Se oferă în Biserică, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care le spune corintenilor: „Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu Trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine” (1 Corinteni 10, 16-17). Acest fapt înseamnă că înmulţirea pâinilor nu are doar înţelesul unei simple minuni, ci mai ales unul simbolic. Ea preînchipuie minunea cea mare a transformării reale a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului pe masa Sfântului Altar, în cadrul Sfintei Liturghii, care nu este altceva decât o nouă Cină de Taină.

Primii creștini aveau ca obiectiv principal participarea la rânduiala Bisericii, la săvârșirea sfintelor slujbe, mărturisind că numai împărtășindu-se de prezența harului lui Dumnezeu pot respira viața cea adevărată. Apoi, a doua recomandare este Cina Domnului, Sfânta Euharistie, gustarea din hrana Împărăției cerurilor încă din lumea aceasta. Nu e suficient să fim în Biserică și nu vom putea înainta pe drumul spre Împărăția cea făgăduită, dacă nu ne vom hrăni cu merindele pe care Hristos ni le oferă. Vedem apoi că aceste două etape: prezența în Biserică și hrănirea cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Domnului, se dezvoltă și din sânul comunității eclesiale crește în chip firesc și o comuniune socială. Mai mult, putem observa cum primii creștini „luau îm­preună hrana întru bucurie”, starea eclesială era dusă mai departe de zidul Bisericii, viața în Duhul Sfânt înnoia și transforma fiecare activitate de zi cu zi.

Așadar, pericopa evanghelică din Duminica a 8-a după Rusalii este un exemplu al milostivirii divine care oferă din belșug daruri cu multă generozitate, atât pentru trup, dar mai ales pentru sufletul omului, pentru a se înălța duhov­ni­cește și a-L urma pe Dumnezeu pe calea care duce spre Împărăția cerurilor. Însă darurile divine de pâine și pește sunt oferite nu pentru a cultiva comoditatea sau nepă­sarea celor care le primesc, ci sunt oferite pentru conștien­tizarea res­pon­sabilității pe care aceștia o au față de semenii lor. Din Evanghelia de astăzi mai reţinem faptul că, după ce mulţimile au mâncat şi s-au săturat, Apostolii au strâns 12 coşuri de fărâmituri, lucru care trebuie să fie şi pentru noi un îndemn de a nu risipi din darurile primite de la Dumnezeu şi nici din cele agonisite de noi sau semenii noştri cu multă trudă. Nu întâmplător Mântuitorul, atunci când săvâr­șește minunea, nu oferă El însuși fiecărui om din mulțime pâine și pește, ci oferă întâi Apostolilor, iar aceștia mul­țimilor, pentru a întări sentimentul iubirii și al responsa­bi­li­tății. Când Dumnezeu oferă omului un dar, o face pentru ca acesta să fie prilej de sporire a dragostei dintre el și aproapele său.

În minunea de astăzi nu vedem un act singular, o copleşire a naturii, ci însăşi descoperirea lui Dum­nezeu, deoarece „prin Fiul lui Dumnezeu, toate s-au făcut...” (Ioan 1, 27). El este Pâinea vieţii care S-a coborât din cer (Ioan 6, 48), este începutul hranei noastre. Minunea înmulţirii pâinilor s-a săvârşit pentru a înţelege fireasca transformare a hranei în menţinerea existenţei biologice, dar şi binecuvântarea ei de către Hristos în vederea transformării, după ­Înviere, a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Iisus istoric în Hristos euharistic.

Sursa: https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-de-duminica/inmultirea-painilor-prefigurare-a-sfintei-euharistii-191641.html

Pr. Virgil Gheorghiu intre literatura si preotie - Protos. dr. Maxim Morariu

 

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul – Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad

Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța vorbește la Trinitas TV despre Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Interviul integral poate fi urmărit aici: 

Lumina Cuvantului a devenit partener UZPR

"Pentru tot ceea ce facem, pentru tot ceea ce primim și pentru tot ceea ce a rânduit Dumnezeu până acum, aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate. Pentru noi este o mare bucurie să anunțăm faptul că proiectul jurnalistic independent "Lumina Cuvântului" a devenit partener al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Acest parteneriat este o onoare dar și o responsabilitate totodată. De fiecare dată încercăm să oferim cât mai multe informații folositoare publicului nostru. Am început cu pași mărunți în anul 2016 iar în prezent am ajuns la un public numeros pe paginile noastre de socializare iar numărul vizualizărilor este în creștere de la o zi la alta. De la an la an câștigăm încrederea celor care ne aleg ca parteneri media dar și încrederea dumneavoastră pentru faptul că ne urmăriți emisiunile și transmisiunile directe. Din anul 2016 am întâmpinat tot felul de provocări, ispite și încercări dar toate acestea devin nesemnificative când vedem bucuria celor care beneficiază de emisiunile noastre. În toți acești ani ne-am bucurat, ne-am rugat și am rămas împreună. Din dragostea și voia lui Dumnezeu vom continua emisiunile noastre și de acum înainte.

Mulțumim tuturor celor care ne-au ales și ne vor alege ca parteneri media în proiectele viitoare.

Mulțumim tuturor invitaților noștri care acceptă invitațiile noastre și ne transmit cuvinte de învățătură

Mulțumim tuturor echipelor de producție care colaborează cu noi și fac posibile transmisiunile și înregistrările noastre.

Vă mulțumim tuturor celor care ne urmăriți și sunteți alături de noi. Ne bucurăm că faceți parte din această comunitate adunată cu multă dragoste și sinceritate. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască toate cele folositoare la vreme potrivită și vă însoțească la tot pasul.

Lumina Cuvântului aduce Lumina în suflet! Mai mult decât o emisiune!

"Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Ioan 8, 12

Cu prețuire și respect,

Echipa Lumina Cuvântului"

Sursa: https://www.facebook.com/photo?fbid=973164264818799&set=a.333869588748273&locale=ro_RO [accesat: 21.06.2024]

Sfântul Luca al Crimeei, unul dintre sfinții „doctori fără de arginți” ai veacului nostru - Protos. Asist. univ. dr. Maxim VLAD

 Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța vorbește la Trinitas TV despre Sfântul Luca al Crimeei.

Interviul integral poate fi urmărit aici: 

Cine au fost Sfinții Medici fără de arginți? Legătura dintre actul tratamentului și actul vindecării - Protos. Asist. univ. dr. Maxim VLAD

 Protos. Asist. univ. dr. Maxim Vlad de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța vorbește la Trinitas TV despre Sfinții Medici fără de arginți.

Interviul integral poate fi urmărit aici: 

Spicuiri din Pastorala de Paști (2024) a unui episcop atipic: Prea Sfințitul Părinte Ambrozie al Giurgiului

Iubiți credincioși,

Vremurile pe care le trăim astăzi ar trebui să ne îndemne la rugăciune şi la o viaţă duhovnicească autentică, însă realitatea este cu totul alta. Nimic din ceea ce consideram cândva normal şi firesc nu mai este privit la fel astăzi. Trăim o perioadă a modelelor pseudo‑culturale, în care copiii ne sunt educaţi altfel, considerând că prin eliminarea criteriilor clare, a valorilor autentice, a autorităţii, inclusiv a autorităţii părinţilor şi profesorilor, a disciplinei, li se va da posibilitatea să se dezvolte liberi şi să‑şi urmeze mult mai bine ţelurile în viaţă. Însă despre ce dezvoltare este vorba? Cea în care corectitudinea politică impune norme şi criterii imposibil de acceptat în mod raţional? Nu cumva noua politică de acceptare nu este altceva decât o dictatură de catifea, o ideologie pusă la punct pentru a scuza eşecurile unora şi pentru a le prezenta drept repere demne de urmat?

Adevărul nu poate fi negociat, nici relativizat în funcţie de interesele unora sau altora. Nu întâmplător, s‑a vorbit şi se vorbeşte încă despre o critică a adevărului, ba chiar despre o epocă a post‑adevărului, în care toate sunt permise, de dragul experienţei, fără ca cineva să atragă însă atenţia asupra efectelor pe care un astfel de haos moral îl poate produce. Accesul la informaţie este extrem de facil şi astăzi. Doar cu un click, putem afla ceea ce acum câteva zeci de ani nu obţineam decât prin căutări intense prin biblioteci şi prin discuţii cu specialişti într‑un domeniu sau altul. Sigur că o asemenea înlesnire este benefică, însă ea nu ne oferă şi criteriile de selecţie a informaţiei, jaloanele între care putem să ne orientăm, pentru a fi cu adevărat şi temeinic informaţi. Fără aceste repere vom rătăci permanent pe un ocean al informaţiei, fără să ştim vreodată încotro ne îndreptăm cu adevărat.

Toate aceste schimbări produc modificări majore în societate, iar cei mai vulnerabili sunt cei aflaţi la extreme: pe de o parte, copiii şi tinerii, pe de altă parte, cei în vârstă. Primii nu vor putea beneficia de o formare şi de o creştere cu adevărat sănătoasă, ci vor pendula între o părere sau alta, insistându‑se mereu asupra libertăţii de expresie, însă niciodată pe realităţile importante ale existenţei. Ceilalţi, vârstnicii, se vor simţi tot mai marginalizaţi, chiar condamnaţi pentru conservatorismul şi pentru dorinţa lor de a păstra tradiţiile aşa cum le‑au fost transmise de părinţi şi bunici. Dincolo de toate acestea, legăturile dintre oameni se vor pierde încetul cu încetul, creându‑se impresia că viaţa se desfăşoară pe reţelele de socializare şi nicidecum în mijlocul cetăţii. Educaţia clasică este considerată a fi plină de clişee ce trebuie numaidecât eliminate şi înlocuite cu informaţii la zi, mult mai potrivite cu cerinţele vremurilor. Paradoxal, olimpicii noştri şi profesorii lor dedicaţi continuă să urmează regula muncii susţinute şi a disciplinei, a respectului, a onestităţii şi a modestiei, fără ca prin aceasta să se ştirbească în vreun fel efortul lor ştiinţific. Libertatea mult invocată se câştigă, se asumă, devine a noastră cu adevărat numai în măsura în care înţelegem că rolul ei este acela de a uni oamenii, nu de a‑i separa sau, cu atât mai mult, de a‑i determina să renunţe la propria lor identitate şi conştiinţă.

Nu doar copiii şi bătrânii ne sunt afectaţi, ci întreaga comunitate. Asistăm de ani buni la o adevărată luptă a duhului acestui veac împotriva Bisericii. Totul este pus sub semnul întrebării, totul este relativizat. Ne sunt criticaţi duhovnicii şi ierarhii, preoţii sunt marginalizaţi, iar cuvântul lor nu mai are greutatea duhovnicească pe care o avea cândva. Sunt vremuri dificile pentru Biserică, însă nu de nedepăşit. Câtă vreme vom rămâne tari în credinţă, apropiaţi de Sfânta Liturghie şi de slujitorii săi, de duhovnici şi de sfintele mănăstiri, va exista mereu speranţă. Roata istoriei ne cheamă astăzi să fim mărturisitori asemenea părinţilor din primele veacuri, asemenea celor care au avut curajul să se opună prin cuvânt şi faptă dictaturilor de tot felul. Astăzi, icoana Învierii şi a Crucii mărturisitoare ne sunt mai apropiate decât oricând.

Nu putem să tăcem nici în faţa războiului de la graniţele ţării, nici faţă de cel ce riscă să înceapă în Orientul Mijlociu. Creştinii de pretutindeni sunt chemaţi să se roage pentru pace, însă câţi, oare, se roagă nu doar pentru pacea armelor, ci şi pentru răbdare şi tărie pentru a birui în războiul duhovnicesc? Dacă ne amăgim că toate cauzele ce au dus la aceste conflicte sunt doar de natură economică, politică sau strategică, ne înşelăm amarnic. În spatele acestora se duce o bătălie de veacuri, o luptă în care cel atacat este sufletul omului şi curăţia lui. Adevăraţii duşmani sunt patimile şi necredinţa, ura şi egoismul, dorinţa nestăvilită de putere şi părerea că nimic nu poate rezista în faţa banilor şi armelor. În faţa acestora nu putem rezista decât cu rugăciune şi nevoinţă, păstrând neştirbită unitatea de credinţă şi dragostea frăţească dintre noi.

 

Sursa: † Ambrozie, Episcop al Giurgiului. Învierea Domnului – Sărbătoarea păcii și a bucuriei. Pastorală la Învierea Domnului. Giurgiu: Editura Episcopiei Giurgiului, 2024, p. 8-11. Disponibil online: https://episcopiagiurgiului.ro/wp-content/uploads/2024/04/Interior-Pastorala-Inviere-2024.pdf [site accesat: 30.04.2024]. 

„Aventura” mea cu Radio UZPR

  

 

„Aventura” mea cu Radio UZPR începe în 2022

Pe 14 decembrie 2022, cu ocazia lansării Tomului VI (1936-1944), Partea 1, al lucrării Publicațiile Periodice Românești, apărută la Editura Academiei Române, am oferit primul meu interviu pentru un radio din București, mai precis la Radio UZPR, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Îi rămân profund recunoscător D-nei Mihaela Dragu, șef Serviciu Bibliografie Națională din cadrul Bibliotecii Academiei Române, pentru faptul că m-a încurajat să vorbesc alături de dumneaei și de Dna Cornelia-Luminița Radu (coordonatoarea lucrării), în cadrul lansării volumului Publicațiile Periodice Românești. Încă o dată îi aduc mulțumiri D-nei Mihaela Dragu, și pe această cale, pentru toate încurajările de-a vorbi în calitate de autor despre munca de bibliografiere retrospectivă a periodicelor.  

 

Profesionalismul doamnei aflate cu microfonul în fața mea m-a liniștit fără să-mi dau seama și am reușit să-mi stăpânesc parte din emoțiile care mă încercau în mod cu totul firesc. Interviul poate fi ascultat integral aici: https://radiouzpr.podbean.com/e/publicatiile-periodice-romanesti-tom-vi-1936-1944-partea-1/.

Astfel am cunoscut-o pe Mădălina Diaconu, un jurnalist profesionist și un om cu totul deosebit, cu care am început o frumoasă colaborare la Radio UZPR.

 

Cine este Mădălina Diaconu?

Nu mi-am propus să-i alcătuiesc biografia însă trebuie menționat un lucru foarte important, și anume: este om de radio (radioreporter) și fotojurnalist.

Având o experiență jurnalistică de aproape două decenii în Statele Unite ale Americii în diferite redacții a revenit înapoi în țară iar din 2010 până în prezent este radioreporter pentru Radio România Cultural. Pe lângă „meseria” de radioreporter mai este, după cum spune și ea, „fotojurnalist și corespondent de presă al publicațiilor și posturilor de radio românești din Diaspora”, precum și secretarul general al UZPR.

Aceasta cutreieră țara fără pic de astâmpăr doar ca să ia interviuri ce devin adevărate mărturii sau documente audio cu povești uitate/neștiute din muzee, biblioteci sau despre locuri și oameni.

Între miile de interviuri făcute cu diferite personalități ale lumii și din țară, o frumoasă colaborare s-a născut cu Academia Română unde are de câțiva ani un serial intitulat Poveștile Academiei cu dr. Luminița Gliga, și uneori, când timpul îi permite, cu dl Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, într-un dialog „necenzurat”. 

 

Munca asiduă pe care a depus-o în slujba culturii naționale i-a adus numeroase satisfacții dar și, nu de puține ori, o serie de neplăceri cauzate de oameni cu judecăți strâmbe, din varii motive (invidie, prostie, lene, răutate etc.). Cert este că pe 7 decembrie 2022, în cadrul festivității de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2020, a primit din partea Academiei Române diploma „Distincția Culturală”, momentul fiind surprins aici: https://www.youtube.com/watch?v=xcSPIaLBwW4. 

De ce îi sunt recunoscător Mădălinei Diaconu?

De la un „banal” interviu pe care l-am dat în urmă cu un an și câteva luni, s-a născut o serie de dialoguri care s-au întins pe aproximativ un an întreg și care continuă până în prezent.

Pe 15 ianuarie 2023 am vorbit cu ocazia Zilei naționale a culturii române despre Ioan Bianu și planul său cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/ioan-bianu-%c8%99i-planul-sau/.

La o săptămână distanță, pe 23 ianuarie 2023, am înregistrat prima emisiune dedicată cenzurii comuniste și a Fondului „Secret” sau „Special” care a funcționat în bibliotecile românești în perioada 1944-1989. Este vorba despre emisiunea intitulată Fondul „Special” și Biblioteca Academiei Române, iar în episodul 1 am tratat următorul aspect: Prima etapă a epurării colecțiilor Bibliotecii Academiei Române (7 decembrie sau 16 septembrie 1944?) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/fondul-special-%c8%99i-biblioteca-academiei-romane-i/. Deși încercasem, fără succes, să propun și altor posturi de radio acest serial despre cărțile interzise din Biblioteca Academiei, nu am primit nici măcar până în ziua de astăzi vreun răspuns însă am găsit un „microfon liber” la Radio UZPR.

În urma lansării Tomului al VI-lea din Publicațiile Periodice Românești Mădălina a venit cu minunata idee de-a promova presa românească ce se află depozitată în colecțiile Bibliotecii Academiei Române printr-o serie de interviuri la Radio UZPR puse sub umbrela unei emisiuni dedicate Tomului I (1820-1906) din lucrarea amintită mai sus care a fost tipărită în 1913 de Nerva Hodoș și Al.-Sadi Ionescu, emisiune ce se intitulează Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești. Mai multe detalii despre proiectul în sine pot fi lecturate aici: https://uzpr.ro/01/04/2024/serialul-istoria-presei-romanesti-de-la-radio-uzpr-prezentat-pe-larg-in-revista-tezaur-a-bibliotecii-academiei-romane/.

Astfel, pe 2 martie 2023 am dat un primul meu interviu în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, unde am vorbit despre presa umoristică, respectiv Revista Aghiuță (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-iv-revista-aghiu%c8%9ba/.

Povestea a continuat mai departe cu o serie de episoade alternative din cele două seriale/emisiuni radio care s-au desfășurat, majoritatea dintre ele după orele de program de la bibliotecă, în studioul micuț dar extrem de primitor de la sediul Radio UZPR.

 

Ultimul interviu din anul acesta, dar nu cel din urmă, a avut loc în urmă cu câteva zile, mai precis pe 28 martie 2024 când am vorbit, în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, despre Revista Krik-Krak (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-liii-revista-krik-krak-1/.

 

În loc de concluzii

În acest răstimp de mai bine de un an am putut scoate de la naftalină ziare din colecțiile Bibliotecii Academiei Române ce fac parte din istoria presei românești, mai precis din presa umoristică ce era cândva la modă iar astăzi sunt uitate în mare parte. Totodată am reuișt să prezint documente și informații despre modul în care a funcționat Fondul „Secret” sau „Special” în care mii de cărți din colecțiile bibliotecii au fost „arestate” timp de aproximativ jumătate de secol, fiind eliberate după Revoluția din 1989, și reintrând în circuitul public abia la finalul anului 1997.

Consider că meritul unui mare jurnalist de radio este acela de-a-și asculta interlocutorul. Pe lângă răbdarea de-a-l asculta pe celălalt se numără și felul sau modul de-a pune întrebările.

Dacă Mădălina Diaconu are vreun merit în toate aceste interviuri pe care le-am realizat împreună este acela că știe să asculte și să pună în valoare atât omul din fața ei cât și cunoștințele sale.

 Închei prin a spune că „aventura” mea cu Radio UZPR continuă grație Mădălinei Diaconu care (încă) mai are răbdare să mă asculte, lucru pentru care îi rămân recunoscător și doresc să-i mulțumesc și pe această cale.

 

In memoriam Dr. George Stan (19 octombrie 1931 – 13 decembrie 2023)

 

Sursa: https://ziarullumina.ro/galerie/in-fiecare-bolnav-il-vedeam-pe-mantuitorul-91201.html [site accesat: 18 decembrie 2023].

În ziua de sâmbătă – 16 decembrie 2023 la biserica Delea Veche din București a avut loc slujba de înmormântare a domnului doctor George Stan, cel care a fost medicul personal al vrednicilor de pomenire Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007).

Un om deosebit pe care am avut să-l cunosc grație d-nei Maria Rusu, bibliotecară dedicată la sala de periodice a bibliotecii Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, și căreia îi voi rămâne veșnic recunoscător pentru această legătură.

Începând cu anul 2016, după ce am început să aprofundez documentarea pentru teza mea de doctorat, unul dintre cei care m-au ajutat cel mai mult în înțelegerea organizării administrative a Bisericii Ortodoxe Române, în afară de Pr. Dr. Augustin Rusu fost consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, a fost nimeni altul decât domnul doctor George Stan.

Bunătatea sa „pedagogică” și răbdarea specifică unui medic-teolog m-a făcut să-l înțeleg mult mai bine pe Patriarhul Justinian Marina pe care acesta îl cunoscuse îndeaproape și al cărui medic personal a fost începând cu anul 1964 și până la moartea acestuia, în 1977. Toate discuțiile pe care le-am purtat cu dânsul îl aduceau în discuție, de fiecare dată pe Patriarhul Justinian despre care-mi spunea că i-a fost ca un adevărat tată. Abia la moartea sa, în timpul cuvântului rostit de către Pr. Dr. Ștefan Zară, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, am aflat cu stupoare că familia preotului Stan, împreună cu copiii săi, fusese deportat în anii ’50 în satul Lunca din Bărăgan. Mutarea aceasta din localitatea Pogoanele (jud. Buzău) în aridul și „deșerticul” Bărăgan cred că s-a întipărit în sufletul și în mintea elevului și viitorului student George Stan. Alături de sărăcia cruntă datorată faptul că se născuse într-o familie numeroasă cu 8 copii, el fiind cel mai mare dintre frați, și deportarea părintelui său trupesc în Bărăgan doar pentru delictul de-a fi fost preot ortodox cred că l-a determinat să fie un student eminent. Astfel a urmat studiile universitare atât la Institutul Teologic de grad Universitar din București (1950-1954), fiind șef de promoție, urmând ulterior Facultatea de Medicină (1954-1960) pe care a absolvit-o al treilea din seria sa. Din cauza „originii nesănătoase” pentru delictul că s-a născut în casa unui preot ortodox a realizat că nu poate ajunge / deveni cineva decât numai prin muncă. În toate discuțiile purtate cu dânsul avea realmente un cult al muncii dus în slujba Bisericii Ortodoxe Române cât și al semenilor săi, elevii și studenții teologi precum și pacienții săi.

Rememorez cu bucurie două episoade, din multele pe care mi le amintesc petrecute cu dânsul.

Primul moment este cel de la susținerea tezei mele de doctorat, care a avut loc în urmă cu cinci ani, pe 12 noiembrie 2018 la Facultatea de Litere din București. Parcursul anevoios al studiilor doctorale nu m-au ocolit nici pe mine în calitate de doctorand în timpul celor cinci ani de studii (2013-2018) astfel că la susținerea tezei mi-am dorit să fie alături de mine o serie de oameni dragi care, alături de soția mea, m-au susținut necondiționat și m-au ajutat să depășesc cu bine toate momentele grele, inerente într-un astfel de demers științific. Domnul Dr. George Stan, alături de documentele de arhivă și de mărturiile Mitropolitului Bartolomeu Anania, m-au ajutat să înțeleg corect personalitatea celui mai mare Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (1948-1977), pe care-l cunoscuse personal și stătuse lângă el aproape 15 ani. Astfel, am dorit ca dl Dr. George Stan să stea ca un „înger păzitor” lângă mine la susținerea tezei mele, lucru care s-a și întâmplat. La finalul susținerii a luat cuvântul și a vorbit atât de frumos despre Patriarhul Justinian și despre teza mea, în mod nemeritat aș putea spune, pentru că dânsul cunoștea realitatea bisericească de dinainte de 1989 cu mult mai bine decât mi-aș fi putut eu închipui că toate manualele de istorie bisericească mai vechi sau mai noi (sic!) ar putea să o cuprindă. M-a uimit un lucru, că pe tot parcursul susținerii tezei mele (aprox. 2 ore jumătate) a avut răbdarea să stea acolo pe scaun în ciuda vârstei sale înaintate (87 de ani) și apoi să ia cuvântul cu multă luciditate și căldură cum numai cei care l-au cunoscut până în ultima clipă a vieții sale știu că a făcut-o. L-am invitat apoi la masă însă m-a refuzat politicos și s-a scuzat spunându-mi că nu poate rămâne pentru că este obosit dar că s-a bucurat că a putut participa la eveniment. Pentru mine, în acel important moment al vieții mele, a fost unul dintre „îngerii păzitori” care mi-au stat alături și m-au ajutat să închei cu bine acel capitol al tezei de doctorat. Deși am încercat să nu mă las copleșit de emoțiile momentului, cu toate acestea știindu-l alături de mine, ca și pe soția mea împreună cu toți ceilalți oameni dragi care au fost prezenți, am putut să trec cu bine peste toate aceste lucruri.  

Fotografie din Arhiva personală [12 noiembrie 2018].

Un alt moment important pentru mine pe care doresc să-l amintesc este acela că mi-a dăruit o serie de cărți pe care le publicase, în ultimii ani cu precădere la Editura Cartea Ortodoxă. Pe ultima dintre ele, intitulată sugestiv Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri... și urmați-le credința, mi-a dăruit-o anul trecut și mi-a scris o dedicație pe care n-am luat-o în seamă atunci: Bunului meu prieten, domnul Nedelcu. Cu dragoste și prețuire, Dr. George Stan (26 aprilie 2022). Uitându-mă zilele trecute peste celelalte dedicații semnate pe cărțile primite de la dânsul mi-am dat seama cum am „urcat” de-a lungul timpului în inima sa de la „tânărul doctorand” la „doctor”, culminând cu faptul de-a mă fi numit prieten al dânsului. Deși nu m-am considerat niciodată așa ci l-am socotit mai degrabă ca pe un bunic bun și blând pe care nu l-am avut niciodată, pot mărturisi că sunt emoționat și deopotrivă bucuros de dragostea și prietenia sinceră pe care a arătat-o față de mine.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Revenind la slujba de înmormântare ce-a avut loc la Biserica Delea Veche unde au participat peste 15 preoți, dintre care mulți l-au cunoscut, nu am putut să nu observ faptul că biserica a fost neîncăpătoare, unii dintre participanți fiind și tineri la fel ca mine, care au vărsat o lacrimă în memoria celui care a fost pentru fiecare dintre noi: părinte, bunic, prieten, medic, confident etc. Un lucru vrednic de ținut minte și de împlinit în viitor rămâne îndemnul episcopului vicar Timotei al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a condus slujba de înmormântare la biserica Delea Veche, către preotul profesor Dan Toader, nepotul domnului Dr. George Stan, căruia i-a spus să adune toate gândurile și amintirile tuturor celor care l-au cunoscut personal într-un volum omagial pe care să-l publice în viitor.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

A fost condus apoi la cimitirul Cărămidarii de Jos (Șoseaua Berceni nr. 4, Sector 4, București), unde are cavoul fiind îngropat alături de soția sa.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Ar mai fi foarte multe de spus însă închei cu următorul gând: după cum le este oamenilor dat să se nască o dată așa „este rânduit oamenilor o dată să moară” (Evrei 9, 27).

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu drepții săi pe cel care vremelnic a fost doctorul George Stan.

  

 

Curiosul caz al domnului Oliver Jens Schmitt sau despre falsificarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române [The curious case of mr Oliver Jens Schmitt or about the falsification of the Romanian Orthodox Church History]

 

Abstract: In this chapter, the book titled "The State Church or The In-State Church? A history of the Romanian Orthodox Church 1918-2023" (Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918-2023) is analyzed. The book appeared in 2023, at the Humanitas Publishing House in Bucharest, signed by Professor Oliver Jens Schmitt from the University of Vienna. At the beginning of the text, after a review of the most important authors, who wrote both about the appearance of the book and about its launch, basic volume issues are addressed. It is an analysis of the preface as well as other aspects. Particular attention is paid to the fourth chapter which dealt with the relationship between the Romanian Orthodox Church and the communist dictatorship between 1944 and 1989. 

Keywords: Romanian Orthodox Church; history falsification; Oliver Jens Schmitt; Humanitas Publishing House; National Archives of Romania; Romania; Austria; Schengen.

Curiosul caz al domnului Oliver Jens Schmitt sau despre falsificarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române. În: Saeculum. Anul XXIV. Serie nouă, anul XXII (2023), nr. 2 (56), p. 133-156. Disponibil online: https://revistasaeculum1943.files.wordpress.com/2023/12/12_silviu-e28093-constantin-nedelcu_curiosul-caz-al-domnului-oliver-jens-schmitt-sau-despre-falsificarea-istoriei-bor.pdf.

Studiul este disponibil si aici:

·         https://sciendo.com/article/10.2478/saec-2023-0024

·         https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1201863

·         https://journals.indexcopernicus.com/search/article?articleId=3782283

·         https://www.researchgate.net/publication/376447383_Curiosul_caz_al_domnului_Oliver_Jens_Schmitt_sau_despre_falsificarea_istoriei_Bisericii_Ortodoxe_Romane_The_curious_case_of_mr_Oliver_Jens_Schmitt_or_about_the_falsification_of_the_Romanian_Orthodox_C

·         https://www.academia.edu/111245857/Curiosul_caz_al_domnului_Oliver_Jens_Schmitt_sau_despre_falsificarea_istoriei_Bisericii_Ortodoxe_Rom%C3%A2ne_The_curious_case_of_mr_Oliver_Jens_Schmitt_or_about_the_falsification_of_the_Romanian_Orthodox_Church_History_

·        https://journals.scholarsportal.info/details/26011182/v56i0002/133_tccomootroch.xml  

·         https://www.nlclibrary.ca/eds/detail?db=a9h&an=174280750

Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) și problema stabilirii datei Paștilor

Problema stabilirii datei Paștilor nu constituie un subiect nou atât pentru noi, creștinii ortodocși, cât și pentru creștinii de alte confesiuni, ci a reprezentat de-a lungul secolelor, mai cu seamă începând cu Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, o piatră de poticneală asupra căruia nu s-a ajuns la nici un consens până astăzi.

Disputa artificială creată în aceste zile pre-pascale în jurul Praznicului Învierii, celebrat de creștini pe „vechi” sau pe „nou”, a inflamat o serie de teologi și specialiști din diverse colțuri ale țării care au încercat să emită opinii și păreri, mai mult sau mai puțin avizate pe marginea acestui subiect, și care a degenerat într-o adevărată „revoluție carton” la care au aderat, din păcate, și unii ierarhi români.

 S-a ajuns la discuții mai puțin colegiale și deloc politicoase, ca să nu le spunem de-a dreptul ne-creștine, mai ales în spațiul social media unde ambele tabere, purtate prin diferiți reprezentanți care au încercat, iar unii dintre aceștia încă se mai chinuie și în prezent, să convingă auditoriul virtual prin tot soiul de argumente, mai mult sau mai puțin veridice, că au dreptate uitând că scopul principal al acestui Praznic al Învierii Domnului nu trebuie să fie cel al dezbinării sau al certurilor, ci al comuniunii harice.

 

I. Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) și studiul său despre stabilirii datei Paștilor

Revenind la data prăznuirii Paștelui propun spre lectură, în aceste puține zile care au mai rămas până în ziua de duminică (16 aprilie 2023), un studiu științific scris de Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) intitulat „Problema stabilizării datei Paștilor. Privire istorică asupra divergențelor și computurilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea și necesitatea unui acord. Propuneri și posibilități actuale”, care a fost publicat în revista Ortodoxia, nr. 3/1964, paginile 334-444.

 Din studiul marelui profesor de Teologie, ce este mai mult decât lămuritor în această dispută teologică și care rămâne de referință până în prezent, redăm câteva pasaje ce vin în completarea argumentației fiecărei tabere, și anume:

·         „observarea pashăi iudaice aduce nereguli pascale creștine. Acestea trebuie evitate în interesul pascal major, care este observarea datei istorice reale și acordul pascal între creștini, pentru că multe deosebiri de dată pascală între cele două calendare creștine provin din evitarea coincidenței Paștilor cu pasha iudaică de către ortodocși și neevitarea ei de către ceilalți creștini” (p. 425);

·         „coincidența pascală cu pasha nu mai are azi nici un sens și nicio importanță” (p. 425);

·         „azi nu ne mai întreabă și nu mai interesează pe nimeni de ce nu serbăm Paștile la o dată cu pasha iudaică; ne întreabă de ce nu serbăm Paștile o dată toți creștinii” (p. 425);

·         „obiceiul de a stabili Paștile în funcțiune de pashă este deci caduc, ca pricinuind nereguli și dezacorduri în practica pascală creștină. Regula dată de Sinodul de la Niceea, interpretată chiar și ca oprire de a serba Paștile înainte de iudei, nu are caracter nici de dogmă, nici de canon ” (p. 425);

·         „un calendar în continuă schimbare și oscilare, nestabil, nu angajează pe creștini în calculul lor pascal. De aceea Bisericile neortodoxe nu mai țin seama de el. Biserica Romano-Catolică a serbat de exemplu Paștile înaintea Paștilor iudaice în anii 1766, 1769, 1774, 1777, 1780, 1782, 1785, 1788, 1793, 1796, 1799, adică de 11 ori în 33 de ani și de multe ori înainte și după aceea” (p. 425);

·         „aceia dintre creștinii ortodocși care ar susține obligatoriu a nu serba Paștile înaintea evreilor sau o dată cu ei, ca fiind aceasta impusă de sinod (Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, n.n.) și de canoanele care opresc serbarea o dată cu iudeii, greșesc, pentru că hotărârea sinodului privește în adevăr coincidența, dar nu precedența datei pascale creștine față de data pashăi iudaice, iar coincidența este oprită în condițiile de atunci ale calendarului iudaic și în împrejurările și în interesele de atunci ale Bisericii” (p. 425);

·         „a face din pascalie o problemă dogmatică sau canonică intangibilă și nemișcată, este a face o confuzie de esențe și de valori” (p. 428);

·         „este mai întâi în afară de orice discuție că modificarea calendarului și stabilizarea datei Paștilor nu se pot impune Bisericii «prin constrângere, din afară», de la un for laic. N-a manifestat însă nici unul această intenție sau tendință de a sili Bisericile să se supună unei hotărâri străine de voia și de aprobarea lor […] Nu este deci cazul de a presupune o constrângere, care să le silească la atitudini martirice” (p. 434);

·         „dacă problema se va rezolva printr-un acord creștin general, se va face și un serviciu și tuturor popoarelor interesate la o asemenea soluție și fiecărei Biserici în parte. Se va simplifica o soluție complicată, se va pune capăt unui sistem de calcul pascal imperfect și viciat și unor greșeli și dezacorduri supărătoare, care au fost atât timp motive de critici între Biserici, iar azi poate fi pricină de dezacord în Biserica Ortodoxă” (p. 437);

·         „este timpul ca problema pascală să fie lămurită în legătură cu problema calendaristică, de care este dependentă și nedespărțită” (p. 437);

·         „ne va bucura orice semn și mijloc de înțelegere a problemei și de acord în sânul Bisericilor ortodoxe, cu privire la necesitatea îndreptării calendarului și a pascaliei și dorim ca el să fie posibil și neîntârziat, în însuși interesul și pentru prestigiul Bisericilor noastre” (p. 438);

·         „socotim adică nepotrivit cu acestea toate a se obiecta împotriva nevoii de îndreptare a calendarului vechi, ale cărui date nu mai corespund cu cele astronomice, negând sau minimalizând defectele lui, prea bine cunoscute” (p. 438);

·         „s-au adus de asemenea obiecții împotriva îndreptării calendarului iulian, afirmându-se că noul calendar ortodox este eronat, depășit și incomod, că ar fi un instrument de propagandă catolică, o «operă a papalității care este o forță ostilă Orientului ortodox»” (p. 438-439);

·         „sunt multe de obiectat împotriva obiecțiilor opuse ideii îndreptării calendarului iulian și a pascaliei vechi rămase amândouă în urma timpului și a științei, dar nu este potrivită și de folos polemica. Ele sunt discutabile, exagerând afirmații într-un sens sau altul; unele sunt unilaterale, iar formula de încheiere, care recomandă să nu ne atingem de problema calendaristică și pascală «quieta non movere», nu este nicidecum o soluție teologică și bisericească pentru o problemă care se pune de la sine și care trebuie rezolvată” (p. 439).

Studiul în sine, care nu este deloc ușor spre lectură, are 110 pagini și, cu mici chestiuni ce sunt depășite astăzi, reprezintă unul dintre cele mai bine documentate și argumentate texte cu privire la data Paștilor.

 

            II. Câteva concluzii de bun simț pe marginea disputei „pascale” iscată în social-media

Cert este că din toată această poveste creată în mod artificial în social media, cu câteva zile înainte de sărbătorirea Învierii Domnului, putem trage câteva concluzii de bun simț:

·         Societatea românească reprezentată prin diverse persoane (laici, teologi, clerici și/sau ierarhi) are în anul 2023 și preocupări de altă natură care ies din sfera spațiului comercial, al cancanului, sportului, divertismentului etc.;

·         În spatele tuturor acestor dispute artificiale în aparență se află manifestarea unei dorințe sincere de îndreptare/corectare a unei probleme teologice stringente care are urmări pe toate planurile (social, politic, economic, bisericesc etc.);

·         Există o lipsă crasă de comunicare din partea tuturor actorilor (atât din mediul teologic cât și din cel laic);

·         Lipsa unui spațiu real de dialog, o agora laică/creștină, unde să fie dezbătute astfel de probleme;

·         Inexistența deschiderii spre dialog din partea unor teologi și/sau clerici către mediul laic ce este cauzată și de lipsa unor lecturi adecvate, în cea mai mare măsură, pe marginea unor astfel de subiecte importante;

·         „Privatizarea” unor astfel de subiecte pe de o parte de către anumite grupuri bisericești cu tendințe conservator-radicale iar pe de altă parte de către unele grupuri și/sau persoane laice cu tendințe „liberale” care se revendică în mod gratuit și autoritar drept singura „voce” autorizată;

O ultimă concluzie tristă: astfel de subiecte importante care nu crează altceva decât dispute „virtuale” (sic!) din spatele monitorului, ce se transformă ulterior în adevărate „cruciade personale”, nu arată decât un singur lucru: lipsa unității bisericești!

 

            III. Posibile soluții

Astfel de situații nefericite pot fi evitate foarte simplu printr-un dialog sincer, onest și constructiv și care să fie susținut de ambele părți, iar în acest sens pot exista câteva posibile soluții, și anume:

·         Identificarea problemelor cu adevărat reale (nu închipuite) care ar putea fi discutate în cadrul unor întâlniri / conferințe;

·         Identificarea unor specialiști, personalități, duhovnici și voci autorizate (atât din mediul laic cât și cel eclesiastic) din diferite domenii (bioetică, morală, drept canonic etc.) în vederea dezbaterii unor astfel de subiecte;

·         Stabilirea unui spațiu neutru de dialog, care să fie suficient de încăpător și unde să poată asista un public interesat numeros (de exemplu: Sala Palatului din București, Romexpo etc.);

·         Utilizarea dialogului și comportării civilizate pe principiul creștin al dragostei: fiecare interlocutor să vorbească firesc fără a lătra (sic!) apoi să asculte și opinia celuilalt, iar la final să se ajungă la niște concluzii comune (sau nu);

·         Televizarea conferinței / întâlnirii și transmiterea ei prin diferite canale media (facebook, youtube etc.);

·         Posibilitatea publicării la final a textului întâlnirii / conferinței rezultat în urma dialogului respectiv și punerea materialului în vânzare la un preț accesibil tuturor celor cu adevărat interesați;

·         Crearea unui website / pagină de facebook a evenimentului în vederea posibilității transmiterii unui feedback;

·         Diseminarea informațiilor adunate în urma dialogului rezultat din întâlnirea / conferința respectivă și a primirii mesajelor pe marginea subiectului în vederea găsirii unor soluții concrete și optime la problemele discutate;

·         Identificarea instituțiilor publice abilitate care să poată pune în aplicare o serie de soluții concrete și optime în urma dialogului rezultat în urma unui astfel de dialog (Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română etc.).

Firește, toate aceste posibile soluții nu reprezintă altceva decât simple propuneri ce ar putea constitui la un moment dat, dacă se dorește acest lucru, metode ce pot fi ajustate pe parcurs în vederea rezolvării și găsirii soluțiilor unor astfel de probleme ce apar frecvent în spațiul public românesc.

 

            În loc de concluzii

Revenind la Profesorul Teodor M. Popescu trebuie spus că lecturarea studiului acestuia, deși a fost scris în urmă cu aproximativ șase decenii și comportă automat anumite îmbunătățiri, poate constitui una dintre bazele unei discuții oneste și fără vreo umbră de confesionalism pe marginea unui subiect extrem de important cum este acesta, și anume: stabilirea sărbătoririi datei Paștilor.

În închierea celor scrise, citând din cântarea pascală Ziua Învierii putem spune la rândul nostru așa: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, / Și unul pe altul să ne îmbrățisăm. / Să zicem: «Fraților!» și celor ce ne urăsc pe noi, / Să iertăm toate pentru Înviere. / Și așa, așa să strigăm: «Hristos a înviat din morți, / Cu moartea pe moarte călcând, /Și celor din mormânturi viață dăruindu-le»”.

 

 14 aprilie 2023, București

 Silviu – Constantin Nedelcu