Ședința este condusă de doamna Luminița
Daniș din Filiala Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai
Eminescu” din Iaşi. Tema conferinței este „Biblioteca - cercetare,
cunoaștere, cultură”. La şedinţă participă 27 de persoane.
Doamna Luminița Daniș apreciază faptul
că toate lucrările anunțate la secțiunea Periodice se încadrează perfect
în tema conferinței și o invită pe d-na Violeta Moraru de la Biblioteca
Judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi să prezinte lucrarea „Serialele
electronice : Particularităţi ale descrierii”, precizând că această
lucrare continuă tema lucrării prezentate de d-na Luminița Modan de la
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, la întrunirea
anterioară a Secțiunii Periodice.
Lucrarea d-nei Violeta Moraru debutează
cu definirea unor concepte-cheie precum: resursă în continuare, serial
și resurse electronice, fiind apoi prezentate caracteristicile și
clasificarea resurselor în continuare. Descrierea bibliografică a
resurselor în continuare se realizează prin ISBD consolidat care
integrează atât ISBD(S), cât și ISBD(CR). Ca bază a descrierii, pentru
serialele cu acces local se folosește primul (sau cel mai vechi) număr
sau parte a resursei respective, modificările ulterioare fiind
menţionate în note. În cazul serialelor electronice cu acces de la
distanţă (resurse integrate), ca bază a descrierii bibliografice se
folosește reeditarea curentă; modificările ulterioare implică
actualizarea în consecinţă a descrierii, informaţiile bibliografice care
au suferit transformări, corespunzătoare editărilor anterioare, fiind
reflectate în note. D-na Violeta Moraru a detaliat în lucrarea sa
diferențele în descrierea bibliografică dintre serialele tipărite,
evidențiind modificările apărute în cazul serialelor electronice.
Lucrarea s-a încheiat cu două exemple: un serial electronic cu acces
local (Official Journal of the European Communities. L&C : Legislation, Information and Notices) și un serial electronic cu acces de la distanță (Viața liberă).
Lucrarea doamnei Moraru a oferit
participanților posibilitatea de a dezvolta discuția pe marginea
problemelor ridicate de serialele electronice. D-na Luminița Daniș
apreciază în mod special calitatea descrierii zonelor de descriere
catalografică și îi întreabă pe participanți dacă în bibliotecile lor au
sisteme integrate de bibliotecă și realizează astfel de descrieri.
Reprezentanta Bibliotecii Politehnica din Timișoara spune că la dânsa
în bibliotecă se realizează astfel de descrieri, dar se confruntă cu
probleme legate actualitatea datelor: serialele electronice au în mod
frecvent actualizări de conținut, dar acestea nu apar la o periodicitate
stabilită clar, motiv pentru care acestea sunt foarte greu de urmărit.
Doamna Luminița Daniș anunță următoarea
lucrare a fi un pionierat în bibliotecile din România și prezintă
continuarea lucrărilor prezentate anterior la întâlnirile secțiunii
noastre de către d-na Rozalia Barta.
În lucrarea „Importanţa afişelor în
bibliotecile din România. Metode de păstrare a afişelor”, d-na Rozalia
Barta de la Biblioteca Universităţii din Oradea prezintă o imagine de
ansamblu a colecțiilor de afișe din bibliotecile din România, ca
rezultat al unei cercetări sociologice întreprinse de autoare. D-na
Rozalia Barta a aplicat un chestionar mai multor biblioteci din România,
vizând să colecteze informații privitoare starea colecțiilor de afișe
deținute de bibliotecile românești, dar și dacă schimbul
interbibliotecar este o soluție acceptată pentru creşterea și
diversificarea colecțiilor de afișe.
La chestionar s-au primit 34 de
răspunsuri din toate regiunile social-politice ale României după cum
urmează: 65% biblioteci publice, 26% biblioteci universitare și 9%
biblioteci naționale. Situația cea mai puțin favorabilă se regăsește în
regiunea Vest, unde nicio bibliotecă din cele chestionate nu și-a arătat
disponibilitatea de a expune această parte a patrimoniului. Din punct
de vedere al vechimii colecției, d-na Barta a constatat faptul că mare
parte a afișelor din bibliotecile românești fiind din perioada 1951 –
1990 (40%), 20% din afișele existente în patrimoniul național datează de
dinainte de 1900, din perioada 1900 – 1930 provin 4% din afișe iar din
perioada 1931 – 1950, 8%.
În privința dimensiunii colecțiilor de
afișe, cele mai multe (30%) dețin o colecție de 101-200 de afișe, 26%
dintre biblioteci gestionează o colecție cuprinsă între 201 și 500 de
afișe iar 22% dintre acestea au mai mult de 500 afișe, în timp de numai
9% au o colecție cu mai puțin de 50 de afișe. Dintre bibliotecile care
nu posedă o colecție de afișe, doar 33% dintre acestea consideră
necesară înființarea unei astfel de colecții.
Pentru dezvoltarea colecției de afișe,
60% dintre bibliotecile românești sunt dispuse să aloce peste 100 lei,
20% ar investi până în 50 de lei, și tot 20% ar investi între 51 și 100
de lei. Ca alternativă a achiziției de afișe, schimbul interbibliotecar
este privit a fi oportun de 55,88% dintre biblioteci, cele mai receptive
fiind cele din zona Sud-Vest (75%) și cele mai reticente cele din zona
Nord-Est (33,33%). Ultima întrebare a chestionarului a vizat interesul
utilizatorilor cu privire la colecțiile de afișe din biblioteci. În
regiuni precum Nord-Est (73,33%) sau Sud (60%) interesul este unul
ridicat, în timp ce în regiunea Vest se întâlnește un interes mai
scăzut, de numai 35%.
În concluziile sale, d-na Barta
apreciază că afișul sau foile volante ar putea ocupa un loc mai
important în colecțiile din bibliotecile românești, deși situația
prezentată în studiul său relevă faptul că activitatea de colecționare a
afișelor în biblioteci cu excepția unor instituții bibliotecare, de
regulă regionale, sau naționale, nu reprezintă un punct important în
strategia de dezvoltare a colecțiilor bibliotecilor.
La Biblioteca Universității din Oradea
există o colecție de 100 de afișe, toate fiind descrise în Catalogolul
Online al Bibliotecii, urmând a fi barcodate D-na Luminița Daniș spune
că la Biblioteca Centrală Universitară din Iași afișele nu sunt
prelucrate, iar lucrările d-nei Barta vor fi material de lucru pentru
prelucrarea colecției de afișe a Bibliotecii. D-na Violeta Moraru de la
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi, cele mai multe afișe
sunt prelucrate ca publicații de grup. Dl. prof. univ. dr. Mircea
Regneală subliniază importanța unui afiș, care poate fi egală cu cea a
unei cărți, motiv pentru care acestea trebuie descrise în OPAC. Dl
profesor atrage atenția bibliotecilor județene să reclame faptul că
multe dintre afișe nu sunt depuse la Depozitul Legal local.
Întrebată ce standard de descriere se
folosește pentru descrierea bibliografică a afișelor, d-na Barta indică
ISBD General. De asemenea, în planurile de viitor ale d-nei Barta se
numără constituirea afișelor ce au ca temă centrală Mihai Eminescu.
Următoarea lucrare, prezintă tot
rezultatele unui studiu sociologic: prep. univ. drd. Gabriela Jurubiţă
de la Universitatea din Bucureşti „Perspectiva editorilor şi a
autorilor privind evaluarea publicaţiilor seriale ştiinţifice româneşti:
studiu de caz”. În vederea analizării stadiului actual al revistelor
științifice românești, Gabriela Jurubiță a realizat două chestionare:
unul adresat autorilor de articole științifice(348 de răspunsuri) și
unul adresat editorilor de reviste științifice românești (110
răspunsuri).
Cei mai mulți autori (52,87%) au vârsta
cuprinsă între 31-45 ani, fiind cu precădere cadre didactice
universitare (56,52%), cercetători (36,23%) sau specialiști (6,52%).
Pentru a încadra autorii într-un domeniu de cercetare, s-au folosit
domeniile de cercetare stabilite în cadrul proiectului național ENEC -
„Exercițiu național de evaluare a cercetării din universități pe domenii
ale științei”: Științele naturii (30,17%), Științe inginerești
(16,95%), Științele vieții (8,33%), Științe sociale și economice
(18,39%), Științe umaniste (22,70%), Artă și arhitectură (2,87%).
Autorii de articole științifice folosesc
pentru cercetările lor tot revistele științifice: 54% dintre
respondenți au indicat drept principală sursă documentară a fi revista
științifică, în timp ce cărțile au fost preferate de doar 27% dintre
aceștia. În privința criteriilor de alegere a revistei științifice
românești preferate, cei mai mulți autori își aleg revista în funcție de
calitatea articolelor publicate (34,2%). Un rol important în alegerea
revistei preferate o joacă totuși recunoașterea națională și/sau
internațională (26,7%). Remarcabil este faptul că un procent important
de autori (24,7%) nu au o revistă românească preferată.
În alegerea revistei în care doresc să
publice, recunoașterea internațională joacă cel mai important rol: 39,7%
preferă revistele indexate ISI, 17% publică doar în reviste pe care le
cunosc, dar care sunt recunoscute științific, 15,2 % preferă revistele
indexate în bazele de date internaționale, iar 10,6% preferă revistele
recunoscute național. Doar 12,9% sunt dezinteresați de recunoașterea
națională și/sau internațională.
Cele mai multe reviste românești
(84,3%) tratează subiecte interdisciplinare, motiv pentru care
încadrarea unei reviste într-un domeniu clar delimitat, întâmpină
numeroase probleme. Conducerea revistei este asigurată de un specialist
al domeniului în cele mai multe cazuri (98,2%), cele mai multe reviste
științifice fiind editate de către universități, instituții de cercetare
sau asociații profesionale.
Cele mai multe reviste științifice
(60,7%) declară că reușesc întotdeauna să își îndeplinească planul
editorial la timp ce doar 10% declară probleme și doar 29% recunosc
situația ca fiind una ocazională. În vederea atingerii planului
editorial, cei mai mulți editori (74%) se dovedesc a fi activi,
solicitând autorilor articole pentru revista lor, în timp ce numai 22%
așteaptă să primească articole de la autori.
Analizând criteriile de evaluare a
revistelor științifice impuse de CNCS, rezultatele studiului
demonstrează o aliniere a editorilor români la aceste criterii.
Publicarea unei reviste într-o limbă de circulație internațională este
considerată atât de autori (81,32%) cât și de editori (85,46%) a fi un
indicator al calității revistei respective. Disponibilitatea online a
datelor bibliografice și a textului integral, este apreciată ca fiind un
indicator al calității de către 77,59% dintre autori și de către 85,46%
dintre editori. Indexarea revistelor în bazele de date și cataloagele
internaționale reprezintă obiectivul principal pentru 24,75% dintre
editori, iar dezvoltarea unui website de calitate este obiectivul
principal pentru 4,59% dintre editori.
În privința recunoașterii naționale a
revistelor științifice, un procent semnificativ de autori (36,21%) și
editori (24,55%) a preferat să nu se exprime. Dintre cei care și-au
exprimat însă opinia, cei mai mulți au considerat că încadrarea unei
reviste în categoria A sau B de către CNCS reprezintă un indicator al
calității: 45,69% dintre autori și 53,64% dintre editori. Recunoașterea
națională a revistelor științifice nu reprezintă o prioritate nici
pentru autori și nici pentru editori: doar 10,6% dintre autori aleg să
publice într-o revistă fiindcă este recunoscută național, în timp ce
doar 1,83% dintre editori au ca principal obiectiv editorial obținerea
categoriei A sau B.
Cei mai mulți autori (59,05%) și mai
ales editori (72,73%) consideră că indexarea în baze de date şi/sau
cataloage internaţionale reprezintă un indicator al calității. De
remarcat este faptul că un procent semnificativ de autori (16,19%) dar
și de editori (15,45%) evită să își exprime opinia în această privință.
Atunci când publică, indexarea în bazele de date și/sau cataloage
internaționale reprezintă un criteriu important atunci când publică
(15,2%). Pentru editori, acesta este unul dintre cele mai importante
obiective editoriale: 24,77% l-au indicat a fi cel mai important
obiectiv editorial.
Deși contestată în comunicarea
informală, indexarea in Web of Science (ISI) reprezintă atât în
percepția autorilor (73,57%), cât și în cea a editorilor(70,91%) un
important indicator al calității. Din nou se remarcă procentul ridicat
de autori (17,24%) și editori (15,45%) care evită să-și exprime opinia.
Atunci când publică, indexarea ISI reprezintă pentru autori cel mai
important criteriu de selectare a revistei (39,66%). Pentru editori,
acesta este cel mai des menționat a fi principalul obiectiv editoriale:
27,52% .
În privința evaluării înaintea
publicării, atât autorii, cât și editorii apreciază în mod deosebit
politicile de peer-review: 86,79% dintre autori consideră peer-review un
indicator al calității, în timp ce editorii consideră că introducerea
(88,18%) și perfecționarea (89,09%) procesului de peer-review ar crește
calitatea unei reviste.
Aproape toate metodele de evaluare a
revistelor științifice își bazează calculele pe numărul citărilor. În
timp ce majoritatea autorilor (60,34%) cred că citările dovedesc de cele
mai multe ori calitatea unui articol, dar nu de fiecare dată, 17,43%
dintre editori au ca principal obiectiv editorial atragerea de citări.
La încheierea prezentării s-au discutat
probleme legate relevanța evaluării revistelor științifice pentru
biblioteci și bibliotecari: utilizatorii bibliotecilor universitare și
specializate au nevoie de astfel de informații și se așteaptă de la
bibliotecari să le cunoască. Multe cadre didactice universitare sunt sau
devin editori de reviste științifice și doresc să obțină recunoașterea
națională și internațională pentru revista lor. Alți utilizatori doresc
să publice în reviste recunoscute național și, mai ales internațional.
În ambele situații, aceștia vin la biblioteca universitară pentru a
obține astfel de informații, însă puțini bibliotecari au timp să se
informeze în această privință. În privința evaluării naționale,
Consiliul Național de Cercetare Științifică asigură evaluarea revistelor
științifice românești: http://www.cncs-nrc.ro/evaluarea-publicatiilor-stiintifice/
D-na Ioana Mitea de la Biblioteca
Națională a României prezintă lucrarea „Cronica teatrala în presa
românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”. Prima jumătate a
secolul al XIX-lea a fost perioada care a rămas în istorie ca perioada
de Început pentru teatrul românesc. În această perioadă a avut loc o
evoluţie foarte rapidă, care a fost posibilă datorită faptului că
teatrul era, pe lângă literatură, învăţământ şi presă, parte a
mişcărilor ce militau pentru progresul naţiunii, pentru unitatea şi
independenţa statului român, şi datorită activităţii unor mari
personalităţi românești. Pentru studiul perioadei, stau la îndemâna
cercetătorilor puţinele date lăsate de istoricii acestui capitol de
cultură, afişele şi amintirile destul de rare şi de sărace ale perioadei
de început şi, cel mai important, filele de cronică dramatică, puţine
şi modeste, dar sincere şi scrise cu sentimentul începutului.
Printre susţinătorii teatrului se numără
nume mari precum Ion Heliade-Rădulescu şi Ion Câmpineanu care
înfiinţează o revistă dedicată teatrului: „Gazeta Teatrului Naţional”,
apărută la 1 noiembrie 1835 și urmată în 1837 de „Curierul de ambe
sexe”. Ion Heliade-Rădulescu anunţă în „Curierul românesc” din 24 iulie
1830 înfiinţarea Comitetului de iniţiativă pentru ridicarea unui teatru
naţional.
Primele reprezentaţii din Moldova se
datorează lui Gheorghe Asachi, care organizează şi primul spectacol în
limba română. Acest prim spectacol de teatru în limba română a avut loc
la Iaşi pe o scenă improvizată în salonul caselor lui Costache Ghica,
în seara de 27 decembrie (stil vechi) 1816. Doi ani mai târziu au loc şi
la Bucureşti primele spectacole în limba română, date de către şcolarii
de la Sfântul Sava, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr. În Moldova, după
primele spectacole, aproape un deceniu şi jumătate (1819-1834) n-au
mai avut loc reprezentaţii în româneşte, în contextul îngrijorării
autorităţilor faţă de afirmarea unei mişcări teatrale progresiste,
într-o vădită atmosferă prerevoluţionară.
Primul pas spre profesionalizarea artei
dramatice s-a produs odată cu înfiinţarea Societăţii Filarmonice din
Bucureşti (1833-1837), din iniţiativa lui Heliade Rădulescu şi a lui Ion
Câmpineanu, apoi a Conservatorului Filarmonic-dramatic din Iaşi
(1836-1838), din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, cele două instituţii
având şi meritul de a fi pus la îndemâna spectatorilor un repertoriu
format mai ales traduceri din literaturile dramatice franceză şi
italiană.
Critica dramatică a început să apară mai des în presa vremii: Curierul românesc la Bucureşti, Albina românească la Iaşi, Gazeta de Transilvania la Braşov şi cele treisprezece numere apărute ale Gazetei Teatrului Naţional,
care s-a bucurat de colaborarea lui Costache Negruzzi de la Iaşi.
Cronicile publicate în periodicele vremii au avut rolul de a motiva
dezvoltarea teatrului românești. Aprigi critici ai teatrului se regăsesc
în mari personalități ai culturii naționale precum: Mihail
Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Ion Heliade
Rădulescu, Aristia, Barbu Catargiu, Burchi, I. Voinescu, George
Creţianu, Dimitrie Gusti şi Teodor Codrescu. Dacia literară, Curierul românesc la Bucureşti, Albina românească la Iaşi, Gazeta de Transilvania la Braşov, Gazeta Teatrului Naţional, Zimbrul din Iaşi, Curierului Românesc
sunt revistele în care se regăsesc cele mai multe și mai interesante
cronici teatrale ale secolului al XIX-lea. După 1850 apar comentarii
complexe ale reprezentaţiilor teatrale ale marilor oameni de cultură
precum: Alexandru Odobescu, C.A. Rosetti, C. Cornescu, Ad. Cantacuzino
şi Al. Odobescu.
Publicul de teatru este acuzat de
Alecsandri a fi lipsit de cultură şi sensibil numai la scamatoriile
actoriceşti, scuzat de Kogălniceanu care explică interesul redus al
acestora prin calitatea inferioară ce li se oferă.
În concluzie, cronica dramatică a fost
inaugurată de cele mai răsunătoare nume ale vremii: I. Heliade-Rădulescu
şi Gheorghe Asachi și continuată de condeie mai puţin celebre,
desprinse însă tot din lumea literelor. Ele vor merge pe linia trasată
de Heliade: aceea de încurajare şi îndreptare a actorilor, de judecare a
repertoriului şi de influenţare în direcţionarea lui. Rosturile pe care
le atribuim noi astăzi acestei importante îndeletniciri gazetăreşti,
acestei rubrici tutelare a activităţii teatrului, s-au definit aşadar ca
atare încă de la începuturi. După cea de-a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, şi alţi autori de articole despre teatru şi cronici teatrale
vor milita pentru stabilizarea teatrului şi ridicarea lui artistică.
Printre aceştia aveau să se numere N. Filimon, B. P. Hasdeu, C. A.
Rosetti sau Mihai Eminescu.
Silviu Nedelcu, student la Universitatea
din Bucureşti, Facultatea de Litere, Secția Ştiinţe ale Informării şi
Documentării prezintă lucrarea „Revistele Bisericii Ortodoxe Române în
perioada comunistă (1945-1989): aspecte generale”. Lucrarea este
structurată în două părți: Statutul Bisericii Ortodoxe Române în
perioada regimului comunist și Revistele editate de Biserica Ortodoxă
Română în perioada regimului comunist.
Instaurarea regimului comunist în
România la 23 august 1944 a condus la modificarea relaţiilor Bisericii
Ortodoxe Române cu Statul Român ca rezultat al schimbărilor politice:
instaurarea regimului comunist. A fost interzisă asistenţa religioasă şi
cultul în spitale, azile, închisori şi unităţi militare. Începând cu
1948 au fost naţionalizate toate bunurile Bisericii: terenuri agricole,
păduri, imobile etc. și au fost suprimate periodicele bisericeşti ale
tuturor eparhiilor.
Relaţia dintre Biserica Ortodoxă Română
şi regimul comunist între anii 1945-1989 au fost puternic influențate de
anumiți ierarhi care au reușit să asigure supraviețuirea Bisericii
Ortodoxe. Prin tactul unor ierarhi precum Patriarhul Justinian Marina
(1948-1977) Biserica Ortodoxă Română s-a acomodat noii situaţii
politice. Din 1948, când regimul totalitar a fost instalat definitiv în
ţară, Biserica a fost înlăturată complet din viaţa statului. Biserica
Ortodoxă Română a renunţat la unele laturi ale activităţii sale fiind
salvată astfel însăşi existenţa ei.
Patriarhul Justinian Marina (1948-1977)
s-a născut pe 2 februarie 1901 în Sueşti, judeţul Vâlcea, a devenit
preot și a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române pe 24 martie
1948. În această perioadă, pe lângă publicaţiile existente, Biserica Ortodoxă Română şi Studii Teologice, apar următoarele periodice: Ortodoxia, Glasul Bisericii, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Ardealului etc. Apar şi unele reviste ale parohiilor ortodoxe din diaspora (Calendarul Credinţa etc.). Patriarhul Justinian Marina a murit pe 26 martie 1977 la Bucureşti.
Revistele Bisericii Ortodoxe Române în
perioada comunistă: aspecte generale. Între anii de început ai
comunismului (1944-1948) au apărut următoarele periodice bisericeşti: Biserica Ortodoxă Română (din 1874), Păstorul Ortodox (1945-1948), Revista Teologică (1945-1947), Telegraful Român (din 1853), Altarul Banatului (1945-1947), Duh şi Adevăr (1945-1948), Tomis (1945-1948), Mitropolia Moldovei (1945-1948).
Din 1948 până în 1989 au apărut noi periodice bisericeşti, iar altele au fost suprimate. Dintre acestea enumerăm: Biserica Ortodoxă Română, Romanian Orthodox Church (din 1971), Studii Teologice (din 1929; serie nouă din 1949), Glasul Bisericii (din 1949), Ortodoxia (din 1949), Mitropolia Ardealului (din 1956), Mitropolia Moldovei (1948-1951), Mitropolia Moldovei şi Sucevei (din 1951), Mitropolia Banatului (din 1951) şi Mitropolia Olteniei (din 1949).
Au apărut diverse anuare în cadrul eparhiilor intitulate iniţial Calendare creştine apoi redenumite sub titlul de Îndrumător pastoral misionar şi patriotic.
Politizarea organelor de presă bisericeşti este vizibil în fiecare
număr al periodicelor. În unele reviste va apărea poza dictatorului
urmată de aceea a Patriarhului în funcţie ori a episcopului local. În
fiecare număr al revistelor bisericeşti „Redacţia” ori vreun „redactor”
va închina un cuvânt Partidului Comunist Român, Preşedintelui sau
tuturor lucrurilor realizate de comunişti.
Personalităţi care au publicat articole
în presa bisericească: Profesor Teodor M. Popescu (1893-1973), Preot
Profesor Ioan G. Coman (1902- 1987), Preot Profesor Dumitru Stăniloae
(1903-1993), Preot Profesor Constantin Galeriu (1918-2003).
Concluzii: După instaurarea regimului
comunist în România (23 august 1944), statutul Bisericii Ortodoxe Române
a suferit profunde modificări. Astfel, în 1948, Biserica a fost
înlăturată complet din viaţa statului, iar periodicele bisericeşti ale
tuturor eparhiilor (cu unele excepţii) au fost suprimate. După 1948 apar
totuşi noi reviste bisericeşti ce vor exista de-a lungul regimului
comunist. În ciuda cenzurii şi a politizării revistelor bisericeşti,
articolele publicate atunci rămân azi de referinţă.
D-na Luminița Daniș apreciază calitatea
ridicată a lucrărilor prezentate la Secțiunea Periodice și încurajează
participanții la întâlnire să participe și la următoarele întâlniri ale
secțiunii, pentru care va trimite invitații tuturor.
În încheiere s-au stabilit temele pentru
următoarea întâlnire a Secțiunii periodice: Criteriile CNCS de evaluare
a revistelor științifice românești și Noi aspecte ale prelucrării
publicațiilor periodice electronice.
Întocmit de Gabriela Jurubiță, secretar al Secțiunii Periodice al ABR.
Sursa: http://www.abr.org.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=344%3Aproces-verbal-incheiat-astzi-5-septembrie-2013-cu-ocazia-intrunirii-seciunii-periodice-in-cadrul-celei-de-a-xxiv-a-conferine-naionale-a-asociaiei-bibliotecarilor-din-romania&catid=28%3Aperiodice&Itemid=23&lang=ro (site accesat pe 16 noiembrie 2013)
Sursa: http://www.abr.org.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=344%3Aproces-verbal-incheiat-astzi-5-septembrie-2013-cu-ocazia-intrunirii-seciunii-periodice-in-cadrul-celei-de-a-xxiv-a-conferine-naionale-a-asociaiei-bibliotecarilor-din-romania&catid=28%3Aperiodice&Itemid=23&lang=ro (site accesat pe 16 noiembrie 2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu