Introducere
Lebăda neagră,
carte apărută sub autograful lui Nassim Nicholas Taleb, bestseller tradus în
mai multe limbi, tratează impactul foarte puţin probabilului (precum sugerează
subtitlul).
În
prolog, autorul vorbind despre penajul păsărilor spune că „înainte de a descoperi Australia, oamenii din Lumea Veche era convinşi
că toate lebedele sunt albe”[1].
Înainte
de a intra propriu-zis în problematică vreau, dacă nu să corectez, cel puţin să
completez afirmaţia de mai sus.
Societatea
Regală engleză l-a trimis în Pacificul de sud pe căpitanul James Cook pentru a
observa o eclipsă de soare şi a descoperit „un
pământ ce nu putea fi calificat ca o simplă insulă”[2].
Însemnările lui Cook dovedeau faptul că era vorba de un nou continent, atât de
diferit de celelalte, încât trebuia „să i
se acorde rangul de a cincea parte a lumii”[3].
Din punct de vedere istoric, el nu era „descoperitorul”
Australiei, căci la începutul secolului al XVI-lea olandezii ajunseseră acolo
de mai multe ori, iar cu 100 de ani mai devreme francezul Binot Paulnier de
Gonneville, contemporan cu Cristofor Columb, a fost aruncat pe o coastă
australiană, deşi se credea iniţial că ar fi fost vorba de Madagascar. Marco
Polo vorbeşte că, la începutul secolului al XIV-lea, ar exista în sudul Asiei un
mare continent. În orice caz, încorporarea celui de-al cincilea continent în
lume datează de la călătoria lui James Cook din 1769-1771.
Paradoxul ornitorincului. Împreună cu echidna, ornitorincul este considerat un adevărat miracol
al faunei australiene. Acest animal cu blană, cu cioc de răţoi, extrem de
vorace, dar totodată extrem de sensibil la influenţele exterioare este
considerat a fi cel mai paradoxal dintre toate animalele deoarece el este cel
mai greu de situat în schemele clasificării vechi sau moderne. Descoperirea sa
se datorează naturalistului Joseph Banks, care l-a însoţit pe Cook în călătoria
sa în Australia. El l-a numit ornithorhynchus
paradoxus „ciocul paradoxal”.
Shaw i-a dat numele de platypus „picior plat”[4].
Disputa în jurul „clasificării”
ornitorincului a început din acest moment când Banks l-a inclus în rândul
monotremelor [5] şi s-a încheiat 150 de ani
mai târziu când exploratorul australian Burrel a putut demonstra detaliat cum
îşi face ornitorincul cuib şi îşi depune ouăle[6].
Reformulând
ideea lui Taleb, aş spune astfel: înainte de a descoperi Australia, oamenii din
Lumea Veche erau convinşi că toate mamiferele nu au cioc, nu se înmulţesc prin
ouă, nu au membrane înotătoare între gheare şi nu trăiesc într-un mediu
semiacvatic. Cu alte cuvinte putem afirma, la fel ca şi Banks, că ornitorincul,
ca mamifer, reprezintă o enigmă a faunei australiene şi este un paradox viu.
Taleb
îşi construieşte pe temelia acestei afirmaţii toată cazuistica şi continuă
spunând că „vederea unei lebede negre ar putea
fi o surpriză interesantă pentru câţiva ornitologi”[7]
şi că „o singură observaţie poate anula o
afirmaţie generală derivată din confirmările date de vederea a milioane de
lebede albe de-a lungul mileniilor”[8].
Această
problematică l-a obsedat pe autor încă din copilărie, lucru ce-l voi trata în
capitolul 1.
Capitolul
2 se referă la „tărâmul” inaccesibil
lebedelor negre.
Următoarele
capitole până la final expun dilema creştinului, o „lebădă neagră” pentru societate.
„Lebăda neagră”
sau impactul puţin probabilului (încercare de definire)
Motto: „După cum cei care călătoresc pe mare pe
timp frumos au pregătite şi cele necesare
pentru caz de furtună, tot aşa cei chibzuiţi
îşi pregătesc în
prosperitate măsurile
pentru caz de nenorocire”
(Socrate)[9]
Taleb
spune că „lebăda neagră” l-a obsedat
încă din copilărie. În nota de subsol face distincţia între metafora logică a
lebedei negre si evenimente de tip Lebăda Neagră, ce nu trebuiesc confundate.
În continuare zice că: „problema logică
vizează posibilitatea excepţiei (lebăda neagră); în vreme ce perspectiva mea se
referă la rolul evenimentelor excepţionale (Lebăda Neagră), care conduc la
degradarea predictibilităţii şi la nevoia de a rezista în faţa Lebedelor Negre
negative şi de a te expune în faţa celor pozitive”[10].
Pentru
a continua este necesar a face o scurtă paranteză pentru a explica chestiunea
lebedei negre din punct de vedere simbolic. Lebăda, această pasăre, se
regăseşte în tradiţia şi miturile multor popoare din Grecia antică, la
popoarele slave, germanice şi în Asia mică, care prin „albul, forţa şi graţia sa constituie o vie epifanie a luminii”[11].
Imaginea lebedei este hermafrodită. Lebăda este feminină în contemplarea apelor
luminoase şi masculină în acţiune. Lebăda moare cântând şi cântă murind. „Jung, făcând o apropiere între radicalul
sven şi termenul sanscrit svan, care înseamnă a fremăta, ajunge chiar la
concluzia potrivit căreia cântecul lebedei (schwan), pasăre singuratică, nu
este decât manifestarea izomorfismului dintre lumină şi cuvânt”[12].
În povestea lui Andersen, Camaradul de
călătorie, inspirată din folclorul scandinav, o tânără vrăjită şi setoasă
de sânge se înfăţişează sub forma unei lebede negre. Cufundându-se de trei ori
la rând într-un bazin cu apă purificatoare, devine o lebădă albă şi, scăpată de
blestem, îi zâmbeşte în sfârşit ca prinţesă tânărului ei soţ.[13]
În Extremul Orient, lebăda este simbolul eleganţei, al nobleţei şi al
curajului. Lebăda face parte şi din simbolistica alchimiei. Lebăda exprimă un
centru mistic şi unirea contrariilor (apa-focul), unde se regăseşte valoarea sa
arhetipală de androgin.[14]
Astfel,
lebăda este privită ca imagine a luminii şi a cântecului, simbol al eleganţei,
nobleţei, curajului, alchimiei dar şi unirea contrariilor (apa-focul). Lebăda
neagră, aşa cum reiese din povestea lui Andersen, reprezintă partea întunecată,
vrăjită, negativă iar lebăda albă pe cea pozitivă.
Lebăda Neagră (cu majuscule), aşa cum o percepe Taleb, este un eveniment cu 3
atribute[15].
1. Un caz izolat,
aflat dincolo de tărâmul aşteptărilor obişnuite, dat fiind că nimic din trecut
nu i-a indicat în vreun fel posibilitatea.
2. Are un impact
deosebit.
3. Se poate explica
totuşi apariţia lui după ce s-a întâmplat.
În
concepţia lui Taleb, Lebăda Neagră
este excepţia de la evenimentele obişnuite, uzuale, cu un impact deosebit.
Şi totuşi unde
trăiesc „lebedele negre”?
Utopia, tărâmul inaccesibil lebedelor negre
Motto: „Utopiile ne par astăzi mult mai realizabile
decât
se credea pe vremuri… Utopiile sunt realizabile.
Viaţa se îndreaptă către utopii. Şi poate să începe
un veac nou, un veac în care intelectualii şi pătura
cultivată vor visa la mijloacele de a evita utopiile
şi de a reveni la o societate neutopică, mai puţin
perfectă, dar mai liberă”
(Nikolai Berdiaev)[16]
În
anul 1516, apărea „Utopia” sub
autograful lui Thomas Morus (1477-1535). Limba în care a scris-o este latina,
pe atunci fiind limba ştiinţifică internaţională. Iniţial a ales ca titlu
prescurtat Nusquama[17],
însă ulterior a optat pentru Utopia[18],
ce înseamnă loc inexistent. Autorul vorbeşte indirect prin vocea personajului
principal, Rafael Hytlodeus[19],
care prezintă Utopia în discursul său ca pe cea mai bună formă de guvernământ.
Utopia, tărâmul
inaccesibil lebedelor negre?
De
ce este Utopia tărâmul inaccesibil lebedelor, voi răspunde prin câteva exemple
culese chiar din cartea lui Thomas Morus.
1. Muncile agricole. În fiecare an, câte 20 de plugari din fiecare familie merg la ţară
unde muncesc timp de 2 ani. Alţi 20 de inşi vin şi le iau locul. În primul an
primesc învăţătură cum să muncească pământul, iar în următorul an îi învaţă la
rândul lor pe noii veniţi, ca nu cumva într-o zi, aflându-se cu toţii
începători să nu ştie cele ale plugăriei[20].
Eveniment Lebăda Neagră = să vină o zi când nimeni
nu va mai şti munca plugăriei.
2. Arte şi meserii. Fiecare
învaţă la alegere câte o meserie, femeile lucrează lâna şi inul, iar bărbaţilor
le revin muncile mai grele (zidăritul, făuritul, dulgheria, etc.). Cineva, pe
lângă meşteşugul său, mai poate avea încă unul, dar el exercită pe acela pe
care-l vrea, numai dacă oraşul nu duce lipsă de un meşteşug mai mult decât
altul. Treaba de căpetenie a sifroganţilor e să poarte de grijă ca nimeni să nu
trândăvească, văzându-şi fiecare cu hărnicie de munca lui; dar fără să cadă
obosit ca o vită, de muncă neîntreruptă, din zorii zilei până noaptea târziu[21].
Evenimentul Lebăda Neagră = să existe şomeri;
lucrătorii să muncească neîntrerupt.
3. Despre aur şi argint. Aurul
şi argintul sunt mai prejos de fierul, de care omul are atâta trebuinţă cât de
apă şi de foc. Natura nu le-a hărăzit nici o întrebuinţare de care nu ne-am
putea lipsi uşor. Numai sminteala omenească le-a ridicat la mare preţ, din
cauză că sunt rare. Natura a pus la îndemână aerul, apa, pământul şi tot ce e cu
adevărat bun şi folositor, pe când aurul şi argintul, ca nişte lucruri
nefolositoare, le-a ascuns în pământ[22].
Evenimentul Lebăda neagră = aurul şi argintul să
ajungă a fi „mai preţuite” decât
aerul, apa şi pământul.
4. Despre război. Utopienii
urăsc războiul, cu toată tăria, ca pe o pornire de fiară, deşi la nici un soi
de sălbăticiune nu este atât de obişnuită ca la om. Urşii şi leii, mistreţii şi
lupii, câinii şi celelalte fiare luptă prin puterea trupului, iar ele înving
prin puterea lor, pe când acestea sunt întrecute de puterea minţii şi judecata
omului. Pe utopieni victoria într-un război sângeros îi mâhneşte, ba îi umple
de ruşine, pe când ei se laudă dacă înving prin puterea minţii lor[23].
Evenimentul Lebăda neagră = să lupte precum
adversarii lor, ca fiarele şi să îi învingă într-un război sângeros.
5. Despre religie. Utopus,
regele fondator al Utopiei, în ce priveşte credinţa, a ales calea de mijloc,
lăsându-l pe fiecare liber să creadă cum gândeşte[24].
Evenimentul Lebăda neagră = utopienii „să fie obligaţi” să creadă în ceva /
cineva.
Acesta este locul unde lebedele negre nu sunt
întâlnite.
Creştinul, o lebădă neagră pentru societate?
Motto: „Există în noi aspiraţia neostoită
către înainte şi în sus”
(Părintele
Constantin Galeriu)[25]
Titlul
acestui capitol nu l-am ales întâmplător, şi îl voi explica printr-o
povestioară ce se cheamă „Despre
caritatea lui Avva Sisinie faţă de femeia de neam arab”.
„Ne povestea nouă avva Ioan, preotul
mănăstirii eunucilor că a auzit pe avva Sisinie anahoretul povestind şi zicând:
într-o zi eram în peştera mea de lângă Sfântul râu Iordan. Pe când citeam
ceasul al treilea, iată că vine o femeie saracină şi intră în chilia mea. S-a
aşezat înaintea mea şi s-a dezbrăcat până la piele. Eu nu m-am turburat, ci
mi-am continuat canonul cu toată liniştea şi cu frica de Dumnezeu. Când am
terminat canonul, i-am spus evreieşte:
- Aşează-te jos să-ţi vorbesc
şi fac tot ce vrei.
Ea s-a aşezat şi i-am spus:
- Eşti creştină sau păgână?
- Creştină.
- Nu ştii că derânatele sânt
osândite?
- Da, ştiu.
- Dar atunci de ce vrei să
faci desfrânare? am întrebat-o.
- Pentru că n-am ce mânca,
mi-a răspuns ea.
Atunci i-am zis:
- Să nu mai curveşti! Vino
aici în fiecare zi.
Şi i-am dat de mâncare din ceea ce Dumnezeu îmi da, până
ce am plecat din locul acela”[26].
Situaţia
în care este pus avva Sisinie, poate părea astăzi cât se poate de banală,
absurdă chiar. Un „om normal”, dacă
ar fi fost pus într-o atare situaţie, ar fi „profitat” imediat de „avantajele”
oferite de biata prostituată. Avva Sisinie este însă creştin.
Creştinul
este o lebădă neagră, tocmai pentru că refuză o astfel de propunere, ba chiar
mai mult încearcă să o ajute să părăsească starea aceea umilitoare.
Creştinul,
mă refer aici la cel autentic, este excepţia de la regulă, excepţia care
întăreşte regula, omul care nu se „potriveşte”,
nu se încadrează în tiparele societăţii (din toate timpurile).
Acesta
este o lebădă neagră pentru societate întrucât este puţin probabil ca el să
existe cu adevărat. Probabilitatea ca el (mă refer aici în mod strict la
creştinul autentic) să existe în societate este foarte mică, am putea spune.
Spre
exemplu, dacă s-ar face un sondaj de opinie, cu ocazia pelerinajului organizat
pe 27 octombrie de Sfântul Dimitrie Basarabov[27],
iar întrebările adresate ar fi unele simple, de genul: Ce este Biserica? De ce
credeţi în Dumnezeu? De ce aţi venit la Sfântul Dimitrie?, procentul ar
fi cam acesta: 90% nu ar şti ce să răspundă, iar 10% ar spune lucruri „complet nesatisfăcătoare” pentru
sondajul de opinie, cei 10% reprezentând excepţia.
Aşa-zişii
creştini care sunt „televizaţi” în
aceste momente din cadrul pelerinajelor, reprezintă masa de creştini ce este
confundată în mod răutăcios voit cu totalitatea creştinilor ortodocşi din ţară:
cu o mână pe moaşte, cu alta pe sarmale.
Erminia
acestei problematici este foarte simplă, creştinul fiind personajul „negativ” care se încadrează perfect în
rolul, ce-i vine ca o mănuşă, după spusele Sfântului Antonie cel Mare: „Va veni vremea când oamenii să înnebunească
şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui,
zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”[28].
Mai
întâi de toate creştinul este un peregrin apter.
Creştinul, peregrin apter
Motto: „Rătăcesc printre rosturile pământenilor şi
uneori îmi
sângerează umerii… Am învăţat să umblu pe cele două
picioare şi trăiesc bucuria pasului mărunt, dar uneori
mi se pare că mă târăsc. Mi-e dor de aripile mele”
(Bartolomeu
Valeriu Anania)[29]
Astăzi,
deşi este criză economică (doar pentru unii?), rata şomajului în creştere, şi
multe alte probleme derivate din acestea două, politicianul are tupeul[30]
să afirme că va fi lângă cel aflat în suferinţă şi că va solidariza cu acela. Lucrul acesta este imposibil de realizat
deoarece există o diferenţă atât de mare între păturile sociale. Odată cu
revoluţia franceză din 1789 şi continuată cu cea rusă din 1907, iau naştere 3
caste, ce există până azi: casta celor ghiftuiţi, casta celor nesăţioşi şi
casta celor înfometaţi, sau casta celor cu drepturi depline, a celor cu
drepturi puţine şi a celor fără drepturi[31].
Putem
să afirmăm cu tărie că electoratul român, propune alegătorilor săi un Tărâm inaccesibil, precum nemţii lui
Spas Spasovici, eroul principal al unui roman scris de Nicolae Velimirovici.
Spas Spasovici, sârb de neam, era deţinut într-un lagăr de concentrare nazist,
şi la un moment dat se hotărăşte ca judecarea sa pentru că şi-ar fi manifestat
bucuria la auzul veştii că Hitler a murit. În prima noapte de judecată este
întrebat dacă face parte din vreun partid politic, iar el răspunde negativ
argumentând astfel: „…sînt convins că
orice partid promite mai multe decât poate oferi şi din această cauză duce
poporul spre un Tărâm inaccesibil”[32].
Apoi este întrebat ce fel de ţară este aceea despre care vorbeşte, iar el le
explică acuzatorilor săi: „Tărâmul
inaccesibil este un fel de rai pământesc pentru poporul ales, e ţara iluzorie a
fericirii, pe care conducătorii politici o promit întotdeauna poporului, dar pe
care nimeni nu o va vedea decât după moarte”[33].
Deşi scrisă sub forma unui roman, cartea oglindeşte perfect adevăruri profunde,
revelate prin gura unui personaj aflat în primejdia morţii[34].
Creştinul
este o lebădă neagră prin definiţie. O dată asumată viaţa aceasta, începe un
peregrinaj asemănător unui bildungsroman
ce se va încheia la sfârşitul vieţii[35].
Peregrinul
apter năzuieşte că va ajunge într-o zi, nu în Tărâmul inaccesibil promis şi răspromis de politicieni, şi nu numai[36],
ci în patria cerească de unde venim.
Căci
peregrinul apter caută ceva, are un „dor
de Altceva, mai înalt decât această lume, [ce, n. n.] nu-şi are originea în
noi, ci este răsădit în o deodată cu actul creaţiei”[37].
În noi el se exprimă prin dumnezeiescul dor, după cum afirmă şi psihanalistul
vienez Victor Frankl: „Omul caută altceva
decât pe el însuşi… Îl caută pe Dumnezeu”[38].
Astfel
călătoria iniţiatică a peregrinului apter va dura toată viaţa sa, până când îşi
va redobândi „aripile pierdute”
pentru a putea zbura înapoi spre ţinutul unde se află „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.
Impactul puţin probabilului al creştinului în societate
Motto:
„Sunt o căprioară […] Trăiesc, dar ce este aceea viaţa, nu pot pricepe.
Iubesc,
dar ce este iubirea, nu-mi dau seama […] Pe lângă tristeţe,
cineva a
sădit în mine, şi a făcut nemuritor şi veşnic ceva ce este mai
mare
decât simţurile şi mai puternic decât gândurile, ceva ce este
trainic
precum nemurirea şi uriaş precum veşnicia. Acesta este
instinctul
dragostei” (Cuvioasul Iustin Popovici)[39]
Câtă
dreptate nu are Taleb?
El
spune că pe 19 octombrie 1987 s-a întâmplat un eveniment financiar
traumatizant: cea mai mare cădere a pieţei din istoria modernă. Continuă zicând
că „apariţia evenimentului se afla
dincolo de orice şi-ar fi putut imagina cineva cu o zi înainte […] Era o Lebădă
Neagră…”[40]. Urmările acestui
eveniment le descrie astfel: „petrecusem
ziua în epicentrul evenimentului, unde oameni agitaţi fugeau în toate părţile,
ca iepurii în lumina farurilor. Când am ajuns acasă, vărul meu, Alexis, m-a
sunat să-mi spună că un vecin s-a sinucis, aruncându-se pe geam. Nici măcar nu
mi-a s-a părut ciudat. M-am simţit ca-n Liban, cu o diferenţă însă: văzând
ambele situaţii, am fost şocat să-mi dau seama că neplăcerile financiare pot fi
mai demoralizatoare decât războiul”[41].
Impactul
unui asemenea eveniment, de o asemenea anvergură dacă s-ar repeta, azi ar fi
resimţit la el ca Tsunami-ul din 26 decembrie 2004 când au murit peste 230 000
de oameni.
Creştinul
are un impact puţin probabil în societatea românească din cauza
ne-autenticităţii sale.
Creştinul
autentic are un impact puternic asupra oamenilor din jurul său. Un caz specific
este acela al Sfântului Serafim de sarov (1759-1833). Uşa pustnicului era
deschisă, oaspeţii lui se înmulţeau, uneori fiind 1000 / 2000 de oameni zilnic[42].
Oare
ce îi atrăgea pe oamenii aceştia la el?
Dictonul
său era acesta: „Dobândeşte duhul păcii
şi mii de oameni din jurul vostru se vor mântui”.
Ce
îi atrăgea pe oamenii veniţi la el, din toată Rusia, dacă nu, Duhul păcii care sălăşlui în el. După
canonizarea sa, ce-a avut loc în 1903, a rămas cel mai iubit sfânt din Rusia, şi
nu numai.
Acesta
este impactul puţin probabil al creştinului. El se defineşte prin discreţie,
caracteristică principală a sfinţilor (creştini care au dobândit încă din viaţă
Duhul păcii).
Exemple autentice de „lebede
negre” şi locul unde le putem găsi
Motto:
„Sunt Doamne, copt pentru cules
Nu că
mi-s anii grea recoltă,
Cât
mi-este inima o boltă
De
crengi, sub rodul tot mai des,
Sunt,
Doamne, copt pentru cules”
(Radu
Gyr)
Un exemplu este
Părintele Proclu Nicău, pustnicul din munţii Neamţului[43].
Un alt exemplu este
Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea
Petru Vodă din judeţul Neamţ[44].
Exemplele
pot continua, însă ar fi de prisos, deoarece o „lebădă neagră” şi impactul ei, este recunoscută abia după moarte[45].
Unul
dintre cazurile autentice de lebădă neagră a fost şi cel al lui Teodor M.
Popescu, profesor la
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti[46].
În loc concluzii
În loc de a scrie
ceva, am preferat să redau un fragment dintr-o meditaţie teologică scrisă de
dl. Profesor Teodor M. Popescu, intitulată „Urmând
lui Hristos”:
„Urmarea
Domnului nostru Iisus Hristos presupune o permanentă renunţare, lepădare de
sine şi de grijile cele care sunt legate de bunurile materiale. Chemarea
creştinului de a urma lui Hristos este de a-şi purta crucea şi de a-L urma
asemenea sfinţilor şi cuvioşilor. În locul grijilor şi necazurilor provenite
din păcatele apăsătoare de suflet, suntem chemaţi de Însuşi Mântuitorul
Hristos: Veniţi la Mine
toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni… Căci jugul Meu e bun şi
povara Mea e uşoară (Matei 11, 28, 30) […] Aşadar, urmarea lui Hristos
presupune o uşurare, o înnoire. De fapt, aceasta este şi chemarea, de a ne
înnoi permanent, încât prin faptele ş prin viaţa noastră să ne vădim următori
ai Săi”[47].
[1] Nassim Nicholas Taleb, Lebăda
Neagră. Impactul foarte puţin probabilului, ediţia a II-a, revizuită şi
adăugită (include eseul post-scriptum Despre robusteţe şi fragilitate),
traducere din limba engleză de Viorel Zaicu, Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2010, p. 15
[2] Richard Lewinsohn, O istorie a
animalelor. Rolul lor în dezvoltarea civilizaţiei umane, traducere de Lucia
Ruxandra Munteanu, prefaţă şi note suplimentare de Mihail Cociu, Editura
Meridian, Bucureşti, 1988, p. 294
[3] Ibidem, p. 294
[4] Ibidem, p. 298
[5] Monotremele sunt mamifere ovipare ce au cioc de raţă, membrane
înotătoare între gheare (precum reptilele), se reproduc prin ouă (asemenea
păsărilor) şi alăptează puii (ca mamiferele), cf. Ibidem, p. 300
[6] Burrell, The Platypus
(Sydney, 1927). apud Ibidem, p. 301
[7] Nassim Nicholas Taleb, op. cit.,
p. 15
[8] Ibidem, p. 15
[9] Theofil Simenschy, Un dicţionar
al înţelepciunii. Cugetări antice şi moderne, ediţie îngrijită de Mihail
Grădinaru, vol. III, Editura Junimea, Iaşi, 1973, p. 284
[10] Ibidem, op. cit., p.15
[11] Jean
Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de
simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere,
volumul 2 (E-O), coordonatori Micaela Slăvescu, Laurenţiu Zoicaş, Editura
Artemis, Bucureşti, 1993, p. 204
[12] Ibidem, p. 206
[13] Ibidem, p. 206
[14] Ibidem, p. 207
[15]
Nassim Nicholas Taleb, op. cit., p.
16
[16]
Aldous Huxley, Minunata lume nouă,
ediţia a III-a, traducere de Suzana şi Andrei Banţaş, Editura Polirom, Iaşi,
2011, p. 5
[17] De
la adverbul latin nusquam = nicăieri,
în nici un loc, nicăieri în lume, cf. G. Guţu, Dicţionar latin-român, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1983, p. 807
[18]
Termen grecesc format din negaţia ού
şi τοπós = loc, ţinut, Ţara de nicăieri
[19]
Hytlodeus este un cuvânt grecesc format din ϋθλοs
= vorbe goale, prostii şi δάϊος = cu
experienţă. Prin acest nume autorul subliniază faptul că este vorba de o
persoană inexistentă căreia îi pune în gură propriile idei, iar el se erijează
în adversar al lui de teama cenzurii
[20]
Thomas Morus, Utopia. Cartea de aur a lui
Thomas Morus, pe cât de utilă pe atât de plăcută, despre cea mai bună întocmire
a Statului şi despre noua insulă Utopia, traducere din limba latină de
Elefterie şi Şt. Bezdechi, prefaţă de Ion Acsan, Editura Mondero, Bucureşti,
2009, p. 65
[21] Ibidem, pp. 73-74
[22] Ibidem, p. 89
[23] Ibidem, pp. 123-124
[24] Ibidem, p. 136
[25] Pr.
prof. dr. Constantin Galeriu, Fiul lui
Dumnezeu şi taina omului – taină a fratelui. Le sacrement du frère en Jésus
Christ. Despre păcatul împotriva Duhului Sfânt. Le péché contre le saint esprit,
ediţie biblingvă, Asociaţia „Părintele Galeriu”, Editura ASA, Bucureşti, 2009,
p. 11
[26] Ioan
Moshu, Limonariu sau livada duhovnicească,
traducere şi comentarii de pr. prof. dr. Teodor Bodogae şi D. Fecioru, Alba
Iulia, 1991, pp. 132-133
[27]
Moaştele sale se află azi în catedrala patriarhală din Bucureşti
[28] Patericul, ce cuprinde în sine cuvinte
folositoare ale sfinţilor bătrâni, (colecţia Izvoare duhovniceşti I),
Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 9
[29] Poem
preluat de pe supracoperta cărţii lui Valeriu Anania, Amintirile peregrinului apter. Nuvele şi povestiri, (Opere 3), prefaţă
de Mircea Muthu, cronologie de Ştefan Iloae, Editura Polirom, Iaşi, 2009
[30]
Tupeul aparţine de drept tipologiei şmecherului, nesimţitului, bădăranului,
mârlanului, pe când curajul aparţine omului
[31] Idee
preluată din cartea Episcopului Nicolae Velimirovici, Tărîmul inaccesibil. Poveste pentru maturi, traducere din limba
rusă de Diana Iepure, ediţie îngrijită de Ieromonah Savatie Baştovoi, Editura
Cathisma, Bucureşti, 2007, p. 98
[32]
Episcopului Nicolae Velimirovici, op.
cit., p. 14
[33] Ibidem, p. 14
[34] Prima
parte a acestui capitol am preluat-o din articolul intitulat Rătăcind spre eUTOPIA postat de mine pe
blogul personal pe data de 7 iulie 2012 (http://polihronies.blogspot.ro/2012/07/ratacind-spre-eutopia.html)
[35]
Referitor la faptul că omul are un sfârşit, precum un început care este
naşterea sa, îmi vine în minte zicala „Din
zei de-am fi scoborâtori, c-o moarte toţi suntem datori”
[36] Este
şi cazul a tot felul de New religious
movements (Noi mişcări religioase) care promit viitorilor adepţi tot felul
de „beneficii”. Se pot da multe exemple de astfel de secte, însă nu este cazul
întrucât nu face parte din tematica lucrării acesteia
[37] Pr.
prof. dr. Constantin Galeriu, op. cit.,
p. 11
[38] Ibidem, p. 11
[39] Cuviosul Iustin Popovici. Viaţa şi minunile,
în româneşte de Branko I. Draghişa, Editura Sofia, Bucureşti, 2008, pp. 55-56
[40]
Nassim Nicholas Taleb, op. cit., p.
47
[41] Ibidem, p. 47
[42]
Arhimandritul Lazarus Moore, Sfântul
Serafim de Sarov. O biografie spirituală, traducere de prof. Paul Bălan,
Editura Agapis, Bucureşti, 2002, p. 117
[43] L-am
întâlnit personal în anul 2008, când am fost într-un mic pelerinaj la Mănăstirea Petru
Vodă cu prietenul meu A. Azi locuieşte în satul Mitocul Bălan unde primeşte
pelerinii veniţi la el care vor să îi ceară şi să asculte un cuvânt de folos
[44] Şi
pe el l-am cunoscut tot în anul 2008
[45] Aşa
este cazul Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop,
Părintele Cleopa Ilie de la Mănăstirea
Sihăstria, Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol,
etc.
[46] A
predat până în anul 1959 când autorităţile comuniste l-au arestat şi l-au
forţat să nu mai revină niciodată la catedră până la moartea sa, din anul 1973
[47]
Profesor Teodor M. Popescu, Meditaţii
teologice, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, Bucureşti, 1997,
pp. 25-26
