Revoltatu-s-au întru cele mai de jos ale Adâncului
Ceata pravoslavnicilor ortodocși, clerici și mireni creștini
Carele văzut-au poza de la Ateneul Român
Cu Prea Sfințitul Vlădică Ambrozie (al Giurgiului)
Dimpreună cu starețul Mănăstirii Comana, Arhim. Mihail
Și tarele s-au mai smintit de purtarea lor cea „nesăbuită” (sic!)
Cea întru cele ale înveșmântării bisericești!
(versuri pamfletare ortodoxiste scrise la grea cumpănă și nevoe)
Înainte de toate trebuie spus că acest text nu este unul științific și nici nu se dorește a fi altceva decât o „mini-apologie” privind situația smintitoare pe care o voi istorisi mai jos.
Mai deunăzi am primit, la fel ca toată suflarea ortodoxă sau, mă rog, cea mai importantă parte a ei (sic!), o fotografie incriminatoare în care apar mai multe persoane între care Episcopul Ambrozie al Giurgiului și starețul Mănăstirii Comana, Arhim. Mihail, care au participat în urmă cu câteva zile la „sindrofia” culturală organizată la Ateneul Român.
Sminteala pricinuită de cei doi, mai sus numiți, a fost aceea că au avut „curajul” să se prezinte la un eveniment cultural, un concert din câte am înțeles „pe surse”, îmbrăcați „civilește” iar nu în hainele „oficiale” al Bisericii.
Păcatul „capital” (sic!) comis de Vlădica Ambrozie al Giurgiului n-a fost nicidecum acesta, că n-a purtat straiele bisericești (reverenda – nota bene), ci faptul că a avut tupeul să poarte un stilou în buzunarul stâng de la piept + eșarfa de la gât de culoare violet. Asemenea ierarhului său și Arhim. Mihail, starețul Mănăstirii Comana, a purtat la rândul său costum și o eșarfă de culoare mov.
Într-adevăr, mare sminteală: nici nu s-au digerat bine cârnații, toba și sarmalele în preacinstitele burți ale drept pravoslavnicilor creștini, clerici sau mireni, după caz, survenite după un îndelungat post de 40 de zile la finalul căruia am celebrat Nașterea Domnului, cică în zilele noastre „O sărbătoare a bucuriei”, și iată că a și reînceput Războiul nevăzut despre care frumos vorbește Sfântul Nicodin Aghioritul în cărțile sale și Gheron Iosif Isihastul în Mărturii din viața monahală.
Revenind într-un mod mai serios la sminteala pricinuită de cei doi, ar trebui să aducem în discuție problema mult disputată în grupurile de WhatsApp și Facebook ale ortodocșilor de budoar faptul că un Regulament pentru costumul clerului provine abia din anul 1895 (a se vedea foto) unde se spune clar că „pentru motive igienice și de economie clerul mirén în genere când nu va lucra cele ale preoției va purta pălărie neagră mată” (art. 7) și că „toți clericii (călugări sau mireni – nota bene) la serviciile religioase, și când se vor înfățișa înaintea autorităților eclesiastice și civile, vor purta costumul de biserică” (art. 9).
Așadar, reies de-aici câteva idei pentru cei cu urechi de înțeles:
· Pentru motive de igienă clerul mirean în general (cel monahal în mod special) va purta numai pălărie (sic!);
· Toți clericii (mireni și/sau călugări) vor purta costumul bisericesc doar când vor lucra cele ale preoției sau când se vor înfățișa în fața autorităților eclesiastice și civile;
O mică exegeză pe marginea celor două articole:
· Cum adică vor purta numai pălărie? Cum vine treaba asta? Și de ce din motive de igienă? Bineînțeles că cei specializați în „filosofia chibritului” și nu în filosofia Filocaliei Sfântului Nicodim Aghioritul o vor putea întoarce pe 16 părți problema așa că nu obosesc în a le strica această plăcere dânșilor.
· Cum adică clericii vor purta costumul doar când vor lucra cele ale preoției? Adică când vor face slujbe, sau ceva de genul acesta, nu? Ba mai mult, când se vor înfățișa înaintea autorităților bisericești (protopop / episcop etc.) și civile (primărie / prefectura / guvern etc.) vor purta costumul? În celelalte cazuri, nu? Care cazuri? La sapă, la moară etc., posibil? Nici cu asta nu mă obosesc prea tare că are cine să-și streseze mintea cu disecarea filosofică a problemei.
Dar, să revenim de unde am plecat.
Vlădica Ambrozie dimpreună cu Arhim. Mihail au participat la un eveniment organizat la Ateneul Român care este, pentru cei neștiutori, locul unde nu te duci îmbrăcat ca la crâșmă sau ca la câmp. De regulă, bărbații poartă costum. Unul de firmă, de cele mai multe ori. Cine are norocul să mai aibă și eșarfă + baston, ferice de dânsul (sic!).
Dar, înainte de a-mi continua „mini-apologia” (sic!) voi da niște exemple de clerici de-a dreptul smintitori care, în anumite momente și evenimente deosebite, nu au întrebuințat costumul bisericesc de care unii pravoslavnici ortodocși fac atâta caz în cazul de față.
Două exemple de sminteală monahală pur ortodoxă de dinainte de ’89
· Monahul Nicolae Steinhardt
· Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania
Primul exemplu este cunoscut oamenilor de cultură întrucât participa adesea la tot felul de întruniri și simpozione îmbrăcat simplu în costum iar nu în reverendă[1].
Al doilea exemplu este cel al Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania care, a purtat costum simplu în mai multe împrejurări:
1) 9 decembrie 1972 – la „Expoziția de Carte Românească” organizată de acesta la Catedrala „Sfânta Treime” din Detroit –Michigan (USA)
2) 21 mai 1976 – la cina organizată la Waine State University (Dearborn – Michigan) la care a participat și Dr. George Emil Palade, câștigător al Premiului Nobel (1974)
3) 23-25 iulie 1976 – în fața Independence Hall (Philadephia – USA)
Alte exemple de sminteală mirenească ortodoxă
Pe site-ul Fototeca Ortodoxiei Românești întâlnim mai multe cazuri de preoți din perioada interbelică îmbrăcați în costum[2].
Un răspuns firesc al unui renumit teolog ortodox
Ionuț Mavrichi: „Mie chiar mi-e draga poza. Si ambii parinti din ea. Si nu, n-aveau ce cauta acolo in reverenda. Puritanii hyperdocsi sa afle ca reverenda e o inovatie, asa ca sa ne scuteasca de explicatii duhovnicesti/istorice. Putem fi firesti. Respect maxim Sebastian Kir!”.
Ce ar mai fi de adăugat la acest comentariu? Probabil, nimic.
Vreau să spun totuși că subscriu celor scrise de Ionuț Mavrichi din două motive:
1) pe Prea Sfințitul Părinte Ambrozie, deși nu-l cunosc personal, l-am văzut în urmă cu vreo 2-3 ani la Târgul internațional de carte Gaudeamus de la Romexpo, plimându-se printre standurile de cărți însoțit doar de un diacon/preot. Poate or mai fi fost și alți ierarhi (icongnito sau deghizați) pe la Gaudeamus sau Bookfest însă nu am cunoștință despre aceasta. Mă refer doar la cei care au participat în mod neoficial.
2) pe Arhim. Mihail îl cunosc din vara acestui an și nu pot spune despre Sfinția Sa decât că este un om extrem de firesc și natural, destul de atipic pentru un stareț modern care se poartă fără fițe și este deschis față de toată lumea.
În loc de concluzii
Ortodocșii „talibani” și/sau „blogosferi / social-media” din zilele noastre ar trebui mai degrabă să fie smintiți de purtările unor preoți de tip guru duhovnicesc despre care presa mainstream nu mai scrie nimic de săptămâni bune. Un lucu care mi se pare extrem de interesant este faptul că nimeni, dintre clericii și mirenii respectivi, nu se simte lezat în conștiința proprie de faptul că unii preoți mireni se preumblă prin oraș (ori sat) în mod civil fără reverendă, purtând-o pe aceasta doar la biserică sau la anumite servicii religioase.
Un episcop și un stareț, indiferent din ce eparhie ar face parte, se încadrează în armata de geniu a Bisericii despre care frumos vorbea Gheron Iosif Isihastul în Mărturii din viața monahală.
Într-adevăr, vorba părintelui Ionuț Mavrichi: „putem fi firești”, și eu aș mai adăuga ceva: în cele ale Ortodoxiei.
Închei „mini-apologia” mea cu următorul text patristic care nu are absolut nicio legătură cu ceea ce am scris până acum, un extras din Epistola către Diognet (sec. 2):
„1. Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. 2. Nu locuiesc în orașe ale lor, nici nu folosesc o limbă deosebită, nici nu duc o viață străină ș.u.” (cap. 5).
Continuarea este mai mult decât delicioasă… pentru cei cu urechi de auzit!
Silviu – Constantin Nedelcu
31 decembrie 2022
