1. Viaţa Sfinţilor Constantin – Chiril şi Metodiu
1. 1. Originea lor
Sfinţii Constantin – Chiril şi Metodiu s-au născut în
Tesalonic, al doilea mare oraş după capitala Imperiului Bizantin,
Constantinopol, din părinţi ortodocşi şi de neam bun, Leon şi Maria. Ei au avut
7 copii, Metodiu s-a născut în 811 şi al şaptelea fu Constantin, care s-a
născut în 827.
În oraşul Tesalonic, aşa cum spune şi istoricul Fr.
Dvornik, „locuia un om nobil şi bogat
care se numea Leon”.
El avea funcţia de drongar, sub comanda strategului. Aşa cum explică Părintele
Profesor Ioan Rămureanu, „drongarul era
în imperiul bizantin un comandant militar peste mai mult de o mie de soldaţi,
în marina imperială, demnitate care-i acorda dreptul de a fi încadrat în rangul
al IV-lea al nobilimii bizantine, iar strategul era conducătorul unei regiuni
administrative întinse, numită atunci de bizantini temă. Strategul sau
conducătorul temei reunea în mâinile sale puterea militară şi civilă şi
depindea direct de împăratul Bzanţului”.
Leon a ocupat această funcţie, de drongar, mai bine de 20 de ani sub comanda
strategului de Tesalonic, al cărui nume nu este cunoscut.
Cu privire la originea lor s-au emis mai multe teorii.
Istoricii slavi consideră că ei ar fi de origine slavă,
argumentând prin faptul că existau în jurul Tesalonicului acele aşa-zise slavonii sau sclavinii, regiuni locuite de populaţii slave, vasale imperiului
bizantin.
Istoricii greci îi revendică spunând că sunt de origine
elenă.
O teorie mai nouă a apărut în secolul al XIX-lea, prin care
Gheorghe Şincai, în Cronica Românilor şi
a mai multor neamuri, apărută la Bucureşti în anul 1866, afirmă, fără însă a
indica vreun izvor folosit, că Sfinţii Chiril şi Metodiu „erau diaoş (neaoş) români din coloniile lui Traian”,
iar în altă parte spune despre Sfântul Metodiu că era „prăsit din Roma, căci era deoş (neaoş) român din colonii lui Traian”.
Părintele profesor Ioan Rămureanu crede, cu privire la
originea lor, că ei „puteau fi probabil
vlahi sa valahi de origine, întrucât în secolul al IX-lea, Tesalonicul era un
centru renumit, cu o populaţie numeroasă, formată din greci, slavi şi vlahi,
sau români macedoneni şi megleniţi, descendenţi ai vechii populaţii romanice”.
În continuarea argumentării sale, el continuă zicând că „în timpul lor, nu se punea atât de mult accentul pe originea etnică, ci
pe credinţa ortodoxă, iar prestigiul culturii greceşti în care Sfinţii
Constantin – Chiril şi Metodiu au fost educaţi şi instruiţi, a putut acoperi
originea lor vlahă sau română, în cazul în care aceasta era reală”.
În cazul acestor ipoteze, mai a celei din urmă, prin care
se crede că originea lor ar fi română sau vlahă, nu s-a pronunţat nimeni cu
exactitate, problema etnicităţii lor rămânând nerezolvată până azi, probabil,
până la descoperirea unor noi documente cu privire la acest lucru care să aducă
lumină în acest caz.
1. 2. Copilăria şi tinereţea
lor
Amândoi fraţii, făcând parte dintr-o familie nobilă, au
primit o educaţie aleasă în limba greacă, mai întâi la Tesalonic, apoi la Constantinopol.
Tesalonicul fiind un oraş unde predominau populaţiile slave,
le-a oferit şansa celor 2 fraţi să înveţe atât limba slavă, „dialectul slav vorbit în jurul Tesalonicului
şi în Macedonia”,
precum şi obiceiurile şi viaţa acestora.
Un motiv pentru care învăţarea limbii slave era unul
avantajos, era acela că funcţionarii greci care cunoşteau limba slavă erau
promovaţi foarte repede în administraţia arhontiilor.
Printre aceste arhontii, sau principate slave,
se numără Tesalonicul, Macedonia, Strimonul şi altele.
În anul 840-841, Leon, tatăl fraţilor Constantin şi
Metodiu, a murit. Pe atunci Metodiu avea 29-30 de ani, iar Constantin avea
13-14 ani.
1. 3. Educaţia şi cariera militară a lui Metodiu
Acesta a învăţat în Tesalonic şi, după terminarea
studiilor, s-a dedicat carierei militare, urmând tatălui său în funcţia de
drongar, iar mai pe urmă i s-a încredinţat funcţia de comandant al armatelor
slave din arhontia Strimonului, care se afla la graniţa cu Bulgaria. După 10
ani de activitate în această funcţie militară administrativă, unde a avut
ocazia să-şi desăvârşească cunoştinţele de limbă slavă, el s-a retras din viaţa
publică la Mănăstirea Olimp
din Bitinia, în Asia Mică, unde s-a călugărit.
Acest lucru s-a petrecut undeva în jurul anului 850-851.
1. 4. Educaţia lui Constantin
În viaţa sa, prezentată de Fr. Dvornik în studiul său, se
spune că la vârsta de 7 ani
el a fost încredinţat învăţătorilor unde „excela
prin memoria sa rapidă, care minuna pe toţi”.
Dedicându-se studiului el a învăţat pe dinafară operele Sfântului Grigorie
Teologul.
Rămânând orfan de tată la vârsta de 13-14 ani, Constantin a
fost luat sub tutela logotetului
Dronului, Teoctist, demnitar important la curtea imperială bizantină, în timpul
împăraţilor Teofil (829-842) şi Mihail III (842-867).
Acesta l-a luat cu sine la
Constantinopol pentru a fi educat împreună cu împăratul.
Ajuns aici, a învăţat în 3 luni gramatica apoi s-a dedicat şi altor ştiinţe.
A studiat pe Homer şi geometria, şi de la Leon şi Fotie dialectica precum şi celelalte
discipline filosofice.
Viteza se ajuta cu asiduitatea, cele două luându-se la întrecere. Astfel şi-a
perfecţionat artele şi ştiinţa. „Avea o faţă blândă, nevorbind cu aceia de la
care putea avea un profit şi evitând pe toţi cei care îl îndreptau spre rău”.
Logotetul Teoctist, văzând modul său de-a fi, i-a acordat acces liber în casa
lui şi în palatul imperial.
Ba mai mult, văzând castitatea sa, Teoctist, fiind eunuc şi neavând copii,
i-a propus să îl căsătorească cu o fiică spirituală, pe care tocmai o botezase,
pregătindu-i o carieră strălucită, însă Constantin l-a refuzat, motivând faptul
că el vrea să se dedice studiului. Astfel că, Teoctist a mers la împărăteasa
Teodora pentru a-i propune să-l hirotonească şi pentru a ocupa postul de
bibliotecar (chartophylax) la patriarhie, cu sediul la Sfânta Sofia.
Constantin a făcut studiile primare, la fel ca şi fratele
său Metodiu, în Tesalonic. După ce a venit în Constantinopol, a studiat în
cadrul Universităţii din Constantinopol. Programa de studiu ar fi fost cea
tradiţională, bazată pe 2 cicluri de învăţământ: trivium şi quadrivium.
Astfel, el a studiat pe lângă gramatică, geometrie, dialectică şi celelalte
discipline filosofice, retorica, aritmetica, astronomia şi muzica. După
terminarea studiilor Constantin ar fi devenit profesor la universitatea
imperială prin anul 850, succedându-l pe Fotie, care a primit funcţia de
protosecretis.
În lumina noilor cercetări, bizantinologul Paul Lemerle
spune despre Constantin că „n-a putut fi
profesor de filozofie în nici o şcoală sau universitate, despre care nu se face
nicăieri vreo menţiune”
deoarece „în vremea împăraţilor Theofil I
şi apoi a soţiei sale Theodora Universitatea imperială din Constantinopol nu
era încă organizată”.
Profesorul Ioan Rămureanu afirmă, fără însă a-şi argumenta
în vreun fel ipoteza, că „în
Constantinopol se crede că exista o şcoală de slavonă pentru pregătirea
viitorilor misionari la popoarele slave, la care ar fi predat Constantin
Filozoful, apoi şi fratele său Metodie, chemat pentru aceasta de la Mănăstirea Olimpului,
din Bitinia”.
1. 5. Constantin în delegaţie la arabi
După anul 850, când Constantin avea în jur de 23-24 de ani,
a fost trimis în delegaţie la arabi, organizată de Teoctist, care dorea
ameliorarea situaţiei creştinilor de sub dominaţia arabă. Scopul delegaţiei,
din care făceau parte Gheorghe, ce avea demnitatea de asecretis,
şi Gheorghe Palata, un înalt demnitar de la curtea imperială, era aceea de a încheia
un tratat de pace cu arabii. Unii istorici cred că şi Fotie a făcut parte din
această delegaţie.
Vizita delegaţiei bizantine conduse de Constantin s-a
încheiat cu succes.
După ce s-a întors în Constantinopol, în jurul anului 856
s-au petrecut nişte evenimente nefaste care l-au determinat să părăsească
capitala imperiului. Este vorba despre faptul că logotetul Teoctist,
protectorul lui Constantin, a pierit într-un complot pus la cale de Bardas,
care l-a câştigat în acest scop şi pe împăratul Mihail III. Văzând aceste
lucruri, Constantin s-a retras din viaţa publică la mănăstirea Olimp din
Bitinia, unde se afla fratele său Metodiu.
1. 6. Misiunea lui Constantin la kazari
Pe 18 iunie 860, varegii au atacat, sub conducerea lui
Askold şi Dir, Constantinopolul cu 12.000 de oameni îmbarcaţi în 200 de corăbii.
Ceaţa groasă şi furtuna puternică a făcut ca atacul să eşueze.
Pentru întâmpinarea unui nou atac al varegilor, bizantinii
s-au gândit să întărească vechea lor alianţă, pe care o aveau de 1 secol cu
kazarii, popor de origine turcă, singurul convertit la iudaism.
Împăratul Mihail III şi Patriarhul Fotie (858-867,
877-886), au hotărât să trimită o delegaţie în acest scop. Astfel Constantin a
fost convocat împreună cu alţi specialişti în probleme politico-militare care-l
reprezentau pe împărat. Constantin a petrecut iarna anului 860 la Cherson, în Crimeea, iar
în primăvara anului 861 s-a întâlnit cu căpetenia kazarilor la capitala lor,
Semender, unde au început tratativele.
Constantin a învăţat aici ebraica, limba oficială a curţii
kazare, şi dialectul samaritean. Tot aici el a descoperit o Psaltire şi
Evangheliile în litere ruseşti, şi a descifrat cu ajutorul unui om care vorbea
această limbă, scrierea zisă „rusă”.
Scopul delegaţiei în care Constantin fusese trimis avea un
dublu sens: politic şi religios. Scopul religios îl deservea pe cel politic, cu
alte cuvinte, dacă poporul kazar se convertea la creştinism acesta putea deveni
vasal din punct de vedere bisericesc prin episcopia sau mitropolia care s-ar fi
înfiinţat acolo, care ar fi fost dependentă de Patriarhia de Constantinopol,
lucru care ar fi dus pe plan politic la o vasalitate a kazarilor faţă de
bizantini.
Misiunea s-a încheiat cu succes, căci Constantin le-a
arătat kazarilor superioritatea religie creştine faţă de cea iudaică, iar
căpetenia kazară asigura printr-o scrisoare pe împăratul Mihail III, de
sprijinul său în vederea unui conflict militar şi toleranţa asupra creştinilor
din ţinuturile sale.
1. 7. Misiunea fraţilor Constantin – Chiril şi Metodiu la
moravi şi cehi
În anul 862, Rostislav sau Rastislav (846-869), principele
Moraviei Mari, împreună cu nepotul său Sveatopluk sau Sviatopolk s-a adresat
împăratului Mihail III, pentru a le trimite un învăţător care să le predice
credinţa creştină întrucât ţara lor s-a botezat şi nu are unul care să le
explice cuvântul Scripturii pe înţelesul lor.
În cronica lui Nestor s-a strecurat o eroare cu privire la
acest episod, şi anume, când acesta spune că „auzind acestea împăratul Mihail, chemă pe toţi filosofii şi le-a
povestit ceeace i-au spus principii slavi. Atunci ziseră filosofii: «În
Thessalonic trăieşte un om numit Leon, el are doi fii pricepuţi în limba slavă,
doi fii înţelepţi are el, filosofi. Când a auzit aceasta împăratul, a trimis
după ei la Thessalonic,
la Leon şi spuse:
«Trimite-ne repede pe cei oi fii ai tăi Methodiu şi Constantin». Auzind aceasta
Leon îi trimise numai decât”.
Acest lucru nu este adevărat deoarece tatăl lui Constantin şi Metodiu a murit
undeva în jurul anului 840-841, iar principele slav Rostislav sau Rastislav
începe să domnească începând cu anul 846, adică la 5-6 ani după moartea lui
Leon. Cronica lui Nestor cuprinde multe inadvertenţe, ea fiind o scriere destul
de târzie faţă de momentul petrecerii acestui episod.
Împăratul Mihail III sfătuindu-se cu patriarhul Fotie, a
hotărât să îi trimit pe cei doi fraţi Constantin şi Metodiu, întrucât aceştia
cunoşteau bine limba slava. Împăratul i-a chemat la sine şi le-a zis: „«Voi sunteţi tesalonicei şi tesalonicenii
vorbesc toţi bine slavoneşte…». «Ştiu filosofe, s-a adresat lui Constantin, că
eşti slăbit la trup, dar nu poţi să pleci la ei; afară de tine, nimeni altul nu
poate să le împlinească rugămintea»”.
Cei doi fraţi s-au hotărât să plece la Velgrad sau Velehrad
(Oraşul cel Mare), capitala de atunci a Moraviei Mari.
2. Apariţia alfabetului chirilic
Ajunşi în Moravia, undeva în jurul anului 863, Sfinţii
Constantin – Chiril şi Metodiu s-au apucat să traducă Sfânta Scriptură şi
cărţile liturgice de cult în limba paleoslavă, înţeleasă şi de moravi.
În lucrarea Viaţa lui
Constantin, se spune „că acesta
înainte de a pleca la moravi «a alcătuit alfabetul slav – «sloji pismena» – şi
a început traducerea Evangheliei în limba slavă»”.
Aşa cum spune şi Părintele profesor Ioan Rămureanu, „meritul lui Constantin – Chiril constă în
adaptarea scrierii cursive bizantine şi crearea alfabetului slav numit
«glagolitic» – «glagoliţa», de la cuvântul slav «glagolo» – «el spunea», care
revine des în textul paleoslav al Sfintelor Evanghelii. Pentru redarea
fonetismelor slave, Sfântul Constantin – Chiril a folosit literele minuscule
ale alfabetului grec, la care el a adăugat unele semne din alfabetele
orientale, ebraic, samaritean, copt şi armean, sau a creat el semne speciale
pentru aceste fonetisme. Alfabetul glagolitic a fost creat pentru răspândirea
creştinismului în limba slavă printre slavii din Marea Moravie”.
Alfabetul chirilic în schimb, atribuit lui
Constantin-Chiril, a fost inventat mai târziu pe baza alfabetului glagolitic,
după scrierea majusculă uncială a alfabetului grec. Tot Părintele profesor Ioan
Rămureanu zice că „literele alfabetului
glagolitic sunt mai stilizate, în formă de noduri şi de aceea se citesc mai
greu, pe când literele alfabetului chirilic se citesc mai uşor, fiind mai
simple, drepte şi spaţiate, imitând literele mari ale alfabetului grec”.
Astfel, prin
succesul misiunii lor, care consta în traducerea în limba paeloslava a
Evangheliilor şi a cărţilor liturgice, au stârnit invidia episcopilor
latino-germani, care priveau ca fiind ceva rău introducerea în cult a unei
limbi noi: limba slavă. Ei au reclamat acest lucru la Papa Nicolae I (858-867), ca
fiind ceva greşit, numind acest lucru erezia celor trei limbi sau erezia
pilatienilor, căci doar trei limbi erau socotite sacre: greaca, latina şi
ebraica, după cum Pilat din Pont pusese pe crucea Mântuitorului o inscripţie în
aceste 3 limbi.
3. Sfârşitul misiunii şi mutarea la Domnul a Sfântului
Constantin – Chiril
În iarna anului 866-867, cei doi fraţi au părăsit Moravia
şi au plecat spre Veneţia cu gândul de a merge pe Marea Adriatică şi Marea Egee
la Constantinopol,
spre a relata patriarhului Fotie, rezultatele misiunii lor.
Ajunşi la
Veneţia, au adus cu ei un număr de discipoli slavi pentru a
fi hirotoniţi, întrucât Constantin – Chiril era preot iar Metodiu numai monah.
Aici au intrat în conflict cu episcopii, preoţii şi călugării latini care i-au
acuzat că au introdus în cult o nouă limbă. Constantin le răspunde la acuzele
ce le sunt aduse astfel: „N-aveţi ruşine
să fixaţi doar cele trei limbi şi să porunciţi ca toate celelalte popoare şi
naţiuni să rămână oarbe şi surde?... Noi ştim numeroase popoare care cunosc
Scriptura şi laudă pe Dumnezeu în propria lor limbă. Se ştie că acestea sunt
următoarele: armenii, perşii, absagii, ivirii, sugdii, goţii, avarii, turcii,
cazarii, arabii, egiptenii, sirienii şi încă mulţi alţii”.
Aflând de venirea lor la Veneţia, Papa Nicolae I i-a invitat pe Chiril şi
Metodiu la Roma. Plecând
spre Roma, între timp Papa Nicolae I a încetat din viaţă, pe 13 noiembrie 867,
însă au fost primiţi de Papa Adrian al II-lea (867-872) cu mare solemnitate şi
cinste.
În urma argumentării convingătoare în favoarea introducerii
liturghiei în limba slavă, Papa Adrian al II-lea a condamnat erezia celor 3
limbi sau a pilatienilor.
Din cauza a multor nevoinţe, osteneli şi frământări,
Constantin – Chiril s-a îmbolnăvit la
Roma, şi a murit pe 14 februarie 869, în vârstă de 42 de ani
şi a fost înmormântat în biserica Sfântul Clement din Roma.
4. Continuarea misiunii a Sfântului Metodiu şi mutarea sa
la Domnul
Sfântul Metodiu a plecat iarăşi în Moravia unde, datorită
schimbărilor politice, privind orientarea politică romano-germană pe care a
adoptat-o nepotul lui Rastislav, Sveatopluk sau Sviatopolok (870-884), l-a
întemniţat în 872. Cu ajutorul succesorului papei Adrian II, papa Ioan al
VIII-lea (872-882), va fi eliberat din temniţă în 873. El şi-a continuat
misiunea în Moravia însă a întâmpinat mari dificultăţi din partea clerulu
latino-german care se împotrivea introducerii limbii slave în cult. Fiind
iarăşi denunţat şi la Papa Ioan
al VIII-lea că continuă să slujească în limba slavă, acesta l-a chemat la el şi
a recunoscut solemn legitimitatea liturghiei slave, la plecarea Sfântului
Metodiu, în vara anului 880.
Împăratul Bizanţului Vasile I Macedoneanul, îl invită pe
Sfântul Metodiu la
Constantinopol, unde pleacă şi ajunge abia în iarna anului 881. A stat în capitala
imperiului până în anul 882, când a plecat iarăşi în Moravia, unde a continuat
activitatea sa până pe 6 aprilie 885
când s-a mutat la Domnul
în vârstă de 74 de ani.
Concluzii
Această activitate misionară întreprinsă de Constantin –
Chiril şi de fratele său Metodiu cu scopul de a converti popoarele slave la
adevărata credinţă, în Iisus Hristos, s-a soldat pe plan cultural cu un bun a
cărui valoare este inestimabilă: alfabetul chirilic. Acesta a rezultat din
alfabetul glagolitic inventat de Sfântul Constantin – Chiril, prin munca unor
discipoli de-ai lui.
În Ţările Române, în special în Moldova şi în Ţara Românească,
excepţie face Transilvania unde s-a scris în limba latină, s-a scris în
alfabetul chirilic de la întemeierea curţilor domneşti până în anul 1860,
respectiv în anul 1862, când s-a impus folosirea limbii române.
Primele cărţi tipărite pe teritoriul ţării (Liturghirul –
1508, Octoihul – 1510 şi Tetraevanghelul – 1512, ale lui Macarie) au fost cu
alfabet chirilic.
