In memoriam Dr. George Stan (19 octombrie 1931 – 13 decembrie 2023)

 

Sursa: https://ziarullumina.ro/galerie/in-fiecare-bolnav-il-vedeam-pe-mantuitorul-91201.html [site accesat: 18 decembrie 2023].

În ziua de sâmbătă – 16 decembrie 2023 la biserica Delea Veche din București a avut loc slujba de înmormântare a domnului doctor George Stan, cel care a fost medicul personal al vrednicilor de pomenire Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007).

Un om deosebit pe care am avut să-l cunosc grație d-nei Maria Rusu, bibliotecară dedicată la sala de periodice a bibliotecii Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, și căreia îi voi rămâne veșnic recunoscător pentru această legătură.

Începând cu anul 2016, după ce am început să aprofundez documentarea pentru teza mea de doctorat, unul dintre cei care m-au ajutat cel mai mult în înțelegerea organizării administrative a Bisericii Ortodoxe Române, în afară de Pr. Dr. Augustin Rusu fost consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, a fost nimeni altul decât domnul doctor George Stan.

Bunătatea sa „pedagogică” și răbdarea specifică unui medic-teolog m-a făcut să-l înțeleg mult mai bine pe Patriarhul Justinian Marina pe care acesta îl cunoscuse îndeaproape și al cărui medic personal a fost începând cu anul 1964 și până la moartea acestuia, în 1977. Toate discuțiile pe care le-am purtat cu dânsul îl aduceau în discuție, de fiecare dată pe Patriarhul Justinian despre care-mi spunea că i-a fost ca un adevărat tată. Abia la moartea sa, în timpul cuvântului rostit de către Pr. Dr. Ștefan Zară, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, am aflat cu stupoare că familia preotului Stan, împreună cu copiii săi, fusese deportat în anii ’50 în satul Lunca din Bărăgan. Mutarea aceasta din localitatea Pogoanele (jud. Buzău) în aridul și „deșerticul” Bărăgan cred că s-a întipărit în sufletul și în mintea elevului și viitorului student George Stan. Alături de sărăcia cruntă datorată faptul că se născuse într-o familie numeroasă cu 8 copii, el fiind cel mai mare dintre frați, și deportarea părintelui său trupesc în Bărăgan doar pentru delictul de-a fi fost preot ortodox cred că l-a determinat să fie un student eminent. Astfel a urmat studiile universitare atât la Institutul Teologic de grad Universitar din București (1950-1954), fiind șef de promoție, urmând ulterior Facultatea de Medicină (1954-1960) pe care a absolvit-o al treilea din seria sa. Din cauza „originii nesănătoase” pentru delictul că s-a născut în casa unui preot ortodox a realizat că nu poate ajunge / deveni cineva decât numai prin muncă. În toate discuțiile purtate cu dânsul avea realmente un cult al muncii dus în slujba Bisericii Ortodoxe Române cât și al semenilor săi, elevii și studenții teologi precum și pacienții săi.

Rememorez cu bucurie două episoade, din multele pe care mi le amintesc petrecute cu dânsul.

Primul moment este cel de la susținerea tezei mele de doctorat, care a avut loc în urmă cu cinci ani, pe 12 noiembrie 2018 la Facultatea de Litere din București. Parcursul anevoios al studiilor doctorale nu m-au ocolit nici pe mine în calitate de doctorand în timpul celor cinci ani de studii (2013-2018) astfel că la susținerea tezei mi-am dorit să fie alături de mine o serie de oameni dragi care, alături de soția mea, m-au susținut necondiționat și m-au ajutat să depășesc cu bine toate momentele grele, inerente într-un astfel de demers științific. Domnul Dr. George Stan, alături de documentele de arhivă și de mărturiile Mitropolitului Bartolomeu Anania, m-au ajutat să înțeleg corect personalitatea celui mai mare Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (1948-1977), pe care-l cunoscuse personal și stătuse lângă el aproape 15 ani. Astfel, am dorit ca dl Dr. George Stan să stea ca un „înger păzitor” lângă mine la susținerea tezei mele, lucru care s-a și întâmplat. La finalul susținerii a luat cuvântul și a vorbit atât de frumos despre Patriarhul Justinian și despre teza mea, în mod nemeritat aș putea spune, pentru că dânsul cunoștea realitatea bisericească de dinainte de 1989 cu mult mai bine decât mi-aș fi putut eu închipui că toate manualele de istorie bisericească mai vechi sau mai noi (sic!) ar putea să o cuprindă. M-a uimit un lucru, că pe tot parcursul susținerii tezei mele (aprox. 2 ore jumătate) a avut răbdarea să stea acolo pe scaun în ciuda vârstei sale înaintate (87 de ani) și apoi să ia cuvântul cu multă luciditate și căldură cum numai cei care l-au cunoscut până în ultima clipă a vieții sale știu că a făcut-o. L-am invitat apoi la masă însă m-a refuzat politicos și s-a scuzat spunându-mi că nu poate rămâne pentru că este obosit dar că s-a bucurat că a putut participa la eveniment. Pentru mine, în acel important moment al vieții mele, a fost unul dintre „îngerii păzitori” care mi-au stat alături și m-au ajutat să închei cu bine acel capitol al tezei de doctorat. Deși am încercat să nu mă las copleșit de emoțiile momentului, cu toate acestea știindu-l alături de mine, ca și pe soția mea împreună cu toți ceilalți oameni dragi care au fost prezenți, am putut să trec cu bine peste toate aceste lucruri.  

Fotografie din Arhiva personală [12 noiembrie 2018].

Un alt moment important pentru mine pe care doresc să-l amintesc este acela că mi-a dăruit o serie de cărți pe care le publicase, în ultimii ani cu precădere la Editura Cartea Ortodoxă. Pe ultima dintre ele, intitulată sugestiv Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri... și urmați-le credința, mi-a dăruit-o anul trecut și mi-a scris o dedicație pe care n-am luat-o în seamă atunci: Bunului meu prieten, domnul Nedelcu. Cu dragoste și prețuire, Dr. George Stan (26 aprilie 2022). Uitându-mă zilele trecute peste celelalte dedicații semnate pe cărțile primite de la dânsul mi-am dat seama cum am „urcat” de-a lungul timpului în inima sa de la „tânărul doctorand” la „doctor”, culminând cu faptul de-a mă fi numit prieten al dânsului. Deși nu m-am considerat niciodată așa ci l-am socotit mai degrabă ca pe un bunic bun și blând pe care nu l-am avut niciodată, pot mărturisi că sunt emoționat și deopotrivă bucuros de dragostea și prietenia sinceră pe care a arătat-o față de mine.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Revenind la slujba de înmormântare ce-a avut loc la Biserica Delea Veche unde au participat peste 15 preoți, dintre care mulți l-au cunoscut, nu am putut să nu observ faptul că biserica a fost neîncăpătoare, unii dintre participanți fiind și tineri la fel ca mine, care au vărsat o lacrimă în memoria celui care a fost pentru fiecare dintre noi: părinte, bunic, prieten, medic, confident etc. Un lucru vrednic de ținut minte și de împlinit în viitor rămâne îndemnul episcopului vicar Timotei al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a condus slujba de înmormântare la biserica Delea Veche, către preotul profesor Dan Toader, nepotul domnului Dr. George Stan, căruia i-a spus să adune toate gândurile și amintirile tuturor celor care l-au cunoscut personal într-un volum omagial pe care să-l publice în viitor.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

A fost condus apoi la cimitirul Cărămidarii de Jos (Șoseaua Berceni nr. 4, Sector 4, București), unde are cavoul fiind îngropat alături de soția sa.

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Fotografie din Arhiva personală [16 decembrie 2023].

Ar mai fi foarte multe de spus însă închei cu următorul gând: după cum le este oamenilor dat să se nască o dată așa „este rânduit oamenilor o dată să moară” (Evrei 9, 27).

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu drepții săi pe cel care vremelnic a fost doctorul George Stan.

  

 

Curiosul caz al domnului Oliver Jens Schmitt sau despre falsificarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române [The curious case of mr Oliver Jens Schmitt or about the falsification of the Romanian Orthodox Church History]

 

Abstract: In this chapter, the book titled "The State Church or The In-State Church? A history of the Romanian Orthodox Church 1918-2023" (Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918-2023) is analyzed. The book appeared in 2023, at the Humanitas Publishing House in Bucharest, signed by Professor Oliver Jens Schmitt from the University of Vienna. At the beginning of the text, after a review of the most important authors, who wrote both about the appearance of the book and about its launch, basic volume issues are addressed. It is an analysis of the preface as well as other aspects. Particular attention is paid to the fourth chapter which dealt with the relationship between the Romanian Orthodox Church and the communist dictatorship between 1944 and 1989. 

Keywords: Romanian Orthodox Church; history falsification; Oliver Jens Schmitt; Humanitas Publishing House; National Archives of Romania; Romania; Austria; Schengen.

Curiosul caz al domnului Oliver Jens Schmitt sau despre falsificarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române. În: Saeculum. Anul XXIV. Serie nouă, anul XXII (2023), nr. 2 (56), p. 133-156. Disponibil online: https://revistasaeculum1943.files.wordpress.com/2023/12/12_silviu-e28093-constantin-nedelcu_curiosul-caz-al-domnului-oliver-jens-schmitt-sau-despre-falsificarea-istoriei-bor.pdf.

Studiul este disponibil si aici:

·         https://sciendo.com/article/10.2478/saec-2023-0024

·         https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1201863

·         https://journals.indexcopernicus.com/search/article?articleId=3782283

·         https://www.researchgate.net/publication/376447383_Curiosul_caz_al_domnului_Oliver_Jens_Schmitt_sau_despre_falsificarea_istoriei_Bisericii_Ortodoxe_Romane_The_curious_case_of_mr_Oliver_Jens_Schmitt_or_about_the_falsification_of_the_Romanian_Orthodox_C

·         https://www.academia.edu/111245857/Curiosul_caz_al_domnului_Oliver_Jens_Schmitt_sau_despre_falsificarea_istoriei_Bisericii_Ortodoxe_Rom%C3%A2ne_The_curious_case_of_mr_Oliver_Jens_Schmitt_or_about_the_falsification_of_the_Romanian_Orthodox_Church_History_

·        https://journals.scholarsportal.info/details/26011182/v56i0002/133_tccomootroch.xml  

·         https://www.nlclibrary.ca/eds/detail?db=a9h&an=174280750

Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) și problema stabilirii datei Paștilor

Problema stabilirii datei Paștilor nu constituie un subiect nou atât pentru noi, creștinii ortodocși, cât și pentru creștinii de alte confesiuni, ci a reprezentat de-a lungul secolelor, mai cu seamă începând cu Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, o piatră de poticneală asupra căruia nu s-a ajuns la nici un consens până astăzi.

Disputa artificială creată în aceste zile pre-pascale în jurul Praznicului Învierii, celebrat de creștini pe „vechi” sau pe „nou”, a inflamat o serie de teologi și specialiști din diverse colțuri ale țării care au încercat să emită opinii și păreri, mai mult sau mai puțin avizate pe marginea acestui subiect, și care a degenerat într-o adevărată „revoluție carton” la care au aderat, din păcate, și unii ierarhi români.

 S-a ajuns la discuții mai puțin colegiale și deloc politicoase, ca să nu le spunem de-a dreptul ne-creștine, mai ales în spațiul social media unde ambele tabere, purtate prin diferiți reprezentanți care au încercat, iar unii dintre aceștia încă se mai chinuie și în prezent, să convingă auditoriul virtual prin tot soiul de argumente, mai mult sau mai puțin veridice, că au dreptate uitând că scopul principal al acestui Praznic al Învierii Domnului nu trebuie să fie cel al dezbinării sau al certurilor, ci al comuniunii harice.

 

I. Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) și studiul său despre stabilirii datei Paștilor

Revenind la data prăznuirii Paștelui propun spre lectură, în aceste puține zile care au mai rămas până în ziua de duminică (16 aprilie 2023), un studiu științific scris de Profesorul Teodor M. Popescu (1893-1973) intitulat „Problema stabilizării datei Paștilor. Privire istorică asupra divergențelor și computurilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea și necesitatea unui acord. Propuneri și posibilități actuale”, care a fost publicat în revista Ortodoxia, nr. 3/1964, paginile 334-444.

 Din studiul marelui profesor de Teologie, ce este mai mult decât lămuritor în această dispută teologică și care rămâne de referință până în prezent, redăm câteva pasaje ce vin în completarea argumentației fiecărei tabere, și anume:

·         „observarea pashăi iudaice aduce nereguli pascale creștine. Acestea trebuie evitate în interesul pascal major, care este observarea datei istorice reale și acordul pascal între creștini, pentru că multe deosebiri de dată pascală între cele două calendare creștine provin din evitarea coincidenței Paștilor cu pasha iudaică de către ortodocși și neevitarea ei de către ceilalți creștini” (p. 425);

·         „coincidența pascală cu pasha nu mai are azi nici un sens și nicio importanță” (p. 425);

·         „azi nu ne mai întreabă și nu mai interesează pe nimeni de ce nu serbăm Paștile la o dată cu pasha iudaică; ne întreabă de ce nu serbăm Paștile o dată toți creștinii” (p. 425);

·         „obiceiul de a stabili Paștile în funcțiune de pashă este deci caduc, ca pricinuind nereguli și dezacorduri în practica pascală creștină. Regula dată de Sinodul de la Niceea, interpretată chiar și ca oprire de a serba Paștile înainte de iudei, nu are caracter nici de dogmă, nici de canon ” (p. 425);

·         „un calendar în continuă schimbare și oscilare, nestabil, nu angajează pe creștini în calculul lor pascal. De aceea Bisericile neortodoxe nu mai țin seama de el. Biserica Romano-Catolică a serbat de exemplu Paștile înaintea Paștilor iudaice în anii 1766, 1769, 1774, 1777, 1780, 1782, 1785, 1788, 1793, 1796, 1799, adică de 11 ori în 33 de ani și de multe ori înainte și după aceea” (p. 425);

·         „aceia dintre creștinii ortodocși care ar susține obligatoriu a nu serba Paștile înaintea evreilor sau o dată cu ei, ca fiind aceasta impusă de sinod (Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, n.n.) și de canoanele care opresc serbarea o dată cu iudeii, greșesc, pentru că hotărârea sinodului privește în adevăr coincidența, dar nu precedența datei pascale creștine față de data pashăi iudaice, iar coincidența este oprită în condițiile de atunci ale calendarului iudaic și în împrejurările și în interesele de atunci ale Bisericii” (p. 425);

·         „a face din pascalie o problemă dogmatică sau canonică intangibilă și nemișcată, este a face o confuzie de esențe și de valori” (p. 428);

·         „este mai întâi în afară de orice discuție că modificarea calendarului și stabilizarea datei Paștilor nu se pot impune Bisericii «prin constrângere, din afară», de la un for laic. N-a manifestat însă nici unul această intenție sau tendință de a sili Bisericile să se supună unei hotărâri străine de voia și de aprobarea lor […] Nu este deci cazul de a presupune o constrângere, care să le silească la atitudini martirice” (p. 434);

·         „dacă problema se va rezolva printr-un acord creștin general, se va face și un serviciu și tuturor popoarelor interesate la o asemenea soluție și fiecărei Biserici în parte. Se va simplifica o soluție complicată, se va pune capăt unui sistem de calcul pascal imperfect și viciat și unor greșeli și dezacorduri supărătoare, care au fost atât timp motive de critici între Biserici, iar azi poate fi pricină de dezacord în Biserica Ortodoxă” (p. 437);

·         „este timpul ca problema pascală să fie lămurită în legătură cu problema calendaristică, de care este dependentă și nedespărțită” (p. 437);

·         „ne va bucura orice semn și mijloc de înțelegere a problemei și de acord în sânul Bisericilor ortodoxe, cu privire la necesitatea îndreptării calendarului și a pascaliei și dorim ca el să fie posibil și neîntârziat, în însuși interesul și pentru prestigiul Bisericilor noastre” (p. 438);

·         „socotim adică nepotrivit cu acestea toate a se obiecta împotriva nevoii de îndreptare a calendarului vechi, ale cărui date nu mai corespund cu cele astronomice, negând sau minimalizând defectele lui, prea bine cunoscute” (p. 438);

·         „s-au adus de asemenea obiecții împotriva îndreptării calendarului iulian, afirmându-se că noul calendar ortodox este eronat, depășit și incomod, că ar fi un instrument de propagandă catolică, o «operă a papalității care este o forță ostilă Orientului ortodox»” (p. 438-439);

·         „sunt multe de obiectat împotriva obiecțiilor opuse ideii îndreptării calendarului iulian și a pascaliei vechi rămase amândouă în urma timpului și a științei, dar nu este potrivită și de folos polemica. Ele sunt discutabile, exagerând afirmații într-un sens sau altul; unele sunt unilaterale, iar formula de încheiere, care recomandă să nu ne atingem de problema calendaristică și pascală «quieta non movere», nu este nicidecum o soluție teologică și bisericească pentru o problemă care se pune de la sine și care trebuie rezolvată” (p. 439).

Studiul în sine, care nu este deloc ușor spre lectură, are 110 pagini și, cu mici chestiuni ce sunt depășite astăzi, reprezintă unul dintre cele mai bine documentate și argumentate texte cu privire la data Paștilor.

 

            II. Câteva concluzii de bun simț pe marginea disputei „pascale” iscată în social-media

Cert este că din toată această poveste creată în mod artificial în social media, cu câteva zile înainte de sărbătorirea Învierii Domnului, putem trage câteva concluzii de bun simț:

·         Societatea românească reprezentată prin diverse persoane (laici, teologi, clerici și/sau ierarhi) are în anul 2023 și preocupări de altă natură care ies din sfera spațiului comercial, al cancanului, sportului, divertismentului etc.;

·         În spatele tuturor acestor dispute artificiale în aparență se află manifestarea unei dorințe sincere de îndreptare/corectare a unei probleme teologice stringente care are urmări pe toate planurile (social, politic, economic, bisericesc etc.);

·         Există o lipsă crasă de comunicare din partea tuturor actorilor (atât din mediul teologic cât și din cel laic);

·         Lipsa unui spațiu real de dialog, o agora laică/creștină, unde să fie dezbătute astfel de probleme;

·         Inexistența deschiderii spre dialog din partea unor teologi și/sau clerici către mediul laic ce este cauzată și de lipsa unor lecturi adecvate, în cea mai mare măsură, pe marginea unor astfel de subiecte importante;

·         „Privatizarea” unor astfel de subiecte pe de o parte de către anumite grupuri bisericești cu tendințe conservator-radicale iar pe de altă parte de către unele grupuri și/sau persoane laice cu tendințe „liberale” care se revendică în mod gratuit și autoritar drept singura „voce” autorizată;

O ultimă concluzie tristă: astfel de subiecte importante care nu crează altceva decât dispute „virtuale” (sic!) din spatele monitorului, ce se transformă ulterior în adevărate „cruciade personale”, nu arată decât un singur lucru: lipsa unității bisericești!

 

            III. Posibile soluții

Astfel de situații nefericite pot fi evitate foarte simplu printr-un dialog sincer, onest și constructiv și care să fie susținut de ambele părți, iar în acest sens pot exista câteva posibile soluții, și anume:

·         Identificarea problemelor cu adevărat reale (nu închipuite) care ar putea fi discutate în cadrul unor întâlniri / conferințe;

·         Identificarea unor specialiști, personalități, duhovnici și voci autorizate (atât din mediul laic cât și cel eclesiastic) din diferite domenii (bioetică, morală, drept canonic etc.) în vederea dezbaterii unor astfel de subiecte;

·         Stabilirea unui spațiu neutru de dialog, care să fie suficient de încăpător și unde să poată asista un public interesat numeros (de exemplu: Sala Palatului din București, Romexpo etc.);

·         Utilizarea dialogului și comportării civilizate pe principiul creștin al dragostei: fiecare interlocutor să vorbească firesc fără a lătra (sic!) apoi să asculte și opinia celuilalt, iar la final să se ajungă la niște concluzii comune (sau nu);

·         Televizarea conferinței / întâlnirii și transmiterea ei prin diferite canale media (facebook, youtube etc.);

·         Posibilitatea publicării la final a textului întâlnirii / conferinței rezultat în urma dialogului respectiv și punerea materialului în vânzare la un preț accesibil tuturor celor cu adevărat interesați;

·         Crearea unui website / pagină de facebook a evenimentului în vederea posibilității transmiterii unui feedback;

·         Diseminarea informațiilor adunate în urma dialogului rezultat din întâlnirea / conferința respectivă și a primirii mesajelor pe marginea subiectului în vederea găsirii unor soluții concrete și optime la problemele discutate;

·         Identificarea instituțiilor publice abilitate care să poată pune în aplicare o serie de soluții concrete și optime în urma dialogului rezultat în urma unui astfel de dialog (Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română etc.).

Firește, toate aceste posibile soluții nu reprezintă altceva decât simple propuneri ce ar putea constitui la un moment dat, dacă se dorește acest lucru, metode ce pot fi ajustate pe parcurs în vederea rezolvării și găsirii soluțiilor unor astfel de probleme ce apar frecvent în spațiul public românesc.

 

            În loc de concluzii

Revenind la Profesorul Teodor M. Popescu trebuie spus că lecturarea studiului acestuia, deși a fost scris în urmă cu aproximativ șase decenii și comportă automat anumite îmbunătățiri, poate constitui una dintre bazele unei discuții oneste și fără vreo umbră de confesionalism pe marginea unui subiect extrem de important cum este acesta, și anume: stabilirea sărbătoririi datei Paștilor.

În închierea celor scrise, citând din cântarea pascală Ziua Învierii putem spune la rândul nostru așa: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, / Și unul pe altul să ne îmbrățisăm. / Să zicem: «Fraților!» și celor ce ne urăsc pe noi, / Să iertăm toate pentru Înviere. / Și așa, așa să strigăm: «Hristos a înviat din morți, / Cu moartea pe moarte călcând, /Și celor din mormânturi viață dăruindu-le»”.

 

 14 aprilie 2023, București

 Silviu – Constantin Nedelcu

50 de ani de la mutarea la Domnul a Profesorului Teodor M. Popescu (1893-1973)

Scurtă biografie a Prof. Teodor M. Popescu (1893-1973)

În urmă cu jumătate de veac, mai precis în ziua de 4 aprilie 1973, se stingea din viață marele profesor de teologie Teodor M. Popescu.

Acesta s-a născut pe 9 iunie 1893 în familia lui Marin și Safta Popescu din Satul Boteni (jud. Dâmbovița). În anul 1913, după absolvirea Seminarului Central din București (1905-1913), a devenit student al Facultății de Teologie din București.

În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat pe front în 1916, împreună cu alți colegi de facultate, fiind demobilizat la 1 martie 1918.

Și-a reluat studiile universitare, pe care le-a întrerupt din cauza războiului și „îndemnat de profesorul său Dragomir Demtrescu, șeful catedrei de istorie bisericească universală de la Facultatea de Teologie din București, a hotărât să meargă la Atena”[1].

A plecat să studieze în străinătate și a ajuns la Atena în 29 iulie 1919[2] unde a stat până în 1922 când și-a susținut doctoratul. A plecat apoi la Leipzig, în 1922[3], și apoi la Paris, în 1923[4] unde va rămâne până în 1925.

Reîntors în țară a funcționat ca profesor suplinitor la Seminarul Central din București din 2 decembrie 1925 până la 1 septembrie 1926[5].

În anul 1926, pe 8 ianuarie, s-a căsătorit cu Sofia Ionescu, sora lui Goga Ionescu, cel care-l împrumutase de mai mult ori cu bani în timpul studiilor sale din străinătate, și au locuit într-o casă pe strada Trotușului nr. 84, aproape de Piața Domenii[6]. 

Pe 17 martie 1926 a fost invitat de către Facultatea de Teologie să-și depună lucrările publicate în vederea susținerii examenului de docență pentru care a fost numit cu data de 1 decembrie 1926 la specialitatea Istorie Bisericească Universală[7]. În perioada 1928 – 1942 a suplinit și catedra de Patrologie și Istoria Dogmelor. Între anii 1926-1928 a predat ca profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Chișinău[8].

În anul 1948 a fost dat afară de la Teologie, odată cu desființarea facultății și transformarea sa în Institut Teologic de grad Universitar, însă a continuat să predea până în anul 1959 la Institutul Teologic de grad Universitar din București.

În noaptea de 4/5 martie 1959 a fost arestat și încarcerat trecând prin mai multe temnițe, și pe la Aiud, fiind eliberat în 15 ianuarie 1963[9].

Avea 70 de ani când fusese eliberat, bătrân și bolnav, având multe suferințe fizice și sufletești, și-a depus cererea de pensionare la Institutul Teologic și a primit un refuz din partea Ministerului Sănătății și Prevederilor Sociale pe motivul că fusese condamnat.

În anul 1964 a fost angajat, până în 1966, să predea cursul de greacă modernă la Institutul Teologic[10], apoi de la 1 mai 1966 a fost angajat ca bibliotecar principal al Bibliotecii Administrației Patriarhale[11], fiind mutat apoi în 1967 ca redactor la Editura Institutului Biblic pentru a diortosi cărțile de cult ce urmau a fi tipărite[12]. În anul 1967, odată cu modificarea legii pensiilor, a obținut dreptul legal la pensie.

Un episod interesant din biografia sa este următorul: în vara anului 1971, pe când se afla cu soția în concediu la Mănăstirea Sinaia, l-a vizitat un personaj necunoscut care a insistat să vorbească separat, într-o cameră unde să nu fie deranjați de nimeni[13]. Starețul le-a pus o cameră la dispoziție și discuția a durat în jur de trei ore iar mai târziu Profesorul Teodor M. Popescu a spus că „vizitatorul misterios l-a întrebat dacă primește sau nu să intre în loja francmasonă”[14]. Refuzul categoric al profesorului care a zis că nu slujește decât lui Dumnezeu l-a determinat pe acela să afirme: „Nu-i vei mai sluji!”[15].

Cert este că Profesorul Teodor M. Popescu a revenit la îndeletnicirile sale obișnuite, munca sa la birou unde se ocupa cu diortosirea mineielor, până în ziua fatidică de 14 februarie 1972 când a suferit un atentat din partea unui necunoscut, fiind internat la Spitalul Colțea în data a doua zi, 15 februarie 1972[16]. Bestialitatea cu care fusese bătut la-u determinat pe medicul de gardă să-l opereze „de o rană gravă pe care o avea la frunte și la nas, având baza nazală sfărâmată și nasul despicat”[17]. Astfel, „loviturile pe care le primise și locul pe față unde fuseseră plasate erau caracteristice pentru provocarea amneziei, ceea ce însemna că atentatorii fuseseră inițiați minuțios”[18]. Unul dintre pacienții din salon au telefonat soției lui pentru a o informa despre starea acestuia. După ce și-a revenit din leșin, profesorul a încercat să-și amintească cine este. Mai târziu, după ce s-a refăcut i-a spus soției sale că fusese săltat de doi agenți ai Securității și dus la locul atentatului, pe Șoseaua Giulești[19].

După atentatul nereușit al Securității asupra vieții sale „n-a mai fost decât o lungă și dramatică agonie de paisprezece luni”[20] iar „de la începutul lunii martie 1973 a refuzat complet să mănânce”[21].

A fost internat de familie în ziua de 24 martie 1973 la Spitalul „Dr. Gh. Marinescu”, la Secția 1 Neurologie, și s-a stins din viață în data de „4 aprilie 1973, ora 17”[22].

În ziua de 5 aprilie 1973 a fost depus la Biserica Sfânta Ecaterina, de la Facultatea de Teologie, „unde a stat 3 zile, timp în care preoți și studenți ai Institutului, precum și alți preoți din București, rânduiți de Patriarhie, au făcut tot timpul rugăciuni, iar ziua și noaptea studenți teologi au făcut de gardă la catafalc”[23].

Slujba de înmormântare a avut loc în ziua de 7 aprilie 1973 fiind înmormântat provizoriu într-un cavou al cumnatului său, Goga Ionescu, de la Cimitirul Bellu[24] fiind strămutat, la dorința soției sale, în anul 1975 în locul său de veci de la Cimitirul „Sf. Vineri”[25].

Acesta își doarme somnul de veci, până la cea de-a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos în mormântul din „Cimitirul «Sfânta Vineri», figura 23 bis, rândul 21, alături de cel al unui alt mare profesor de teologie, părintele Petre Vintilescu”[26].

 

50 de ani de la mutarea la cele veșnice a Prof. Teodor. M. Popescu (4 aprilie 2023)

Unul dintre cei mai mari profesori de Teologie ai Bisericii Ortodoxe Române a trecut aproape nevăzut, smerit, modest așa cum fusese în viața sa.

O excepție frumoasă face Diac. Dr. Alexandru Briciu, redactor șef al Ziarului Lumina al Patriarhiei Române, care nu numai că nu a uitat să-l comemoreze pe marele profesor de teologie ba chiar a scris un foarte bun articol în acest sens intitulat Profesorul Teodor M. Popescu, jumătate de veac în Biserica triumfătoare cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/in-memoriam/profesorul-teodor-m-popescu-jumatate-de-veac-in-biserica-triumfatoare-179666.html.

 

Încrustări în timp pe „lespezile digitale”

Îi mulțumesc colegului și prietenului Dr. Dragoș Ursu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, pentru emisiunea În pridvorul istoriei de la Radio Reîntregirea din 4 aprilie 2023 cu tema Teodor M. Popescu și anticomunismul teologic al Bisericii cf. https://www.facebook.com/radioreintregirea/videos/956204642404670.

Totodată, vreau să-i mulțumesc și prietenului Dr. Marius Ciulu pentru frumosul dialog pe care l-am în memoria Prof. Teodor M. Popescu în emisiunea online intitulată 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a profesorului Teodor M. Popescu (4 aprilie 2023) cf. https://www.youtube.com/watch?v=Wlfc3McKtOI

Parastas la Cimitirul „Sf. Vineri” Grivița

Partea comemorativă, științific vorbind, s-a încheiat în ultimul loc al vieții (noastre) pământești: la cimitir. 

Miercuri - 29 martie 2023

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luni - 3 aprilie 2023

 

         

   Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc pentru disponibilitate și pentru faptul că nu au lăsat timpul să treacă inert pe lângă noi atât Pr. Dr. Bogdan-Aurel Teleanu, Parohia „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc din București, cât și lui Florin Cornelius Stoica, Emisiunea Lumina Cuvântului. 

 

            Ce legătură are Pr. Bogdan Teleanu cu Profesorul Teodor M. Popescu? La prima vedere, niciuna. Există totuși o legătură nevăzută a Prof. Teodor M. Popescu cu Parohia „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc din București, biserica unde slujește Pr. Bogdan, și anume: Profesorul Ion Gh. Savin (1885-1973), care a fost consilier parohial la această biserică. Acesta fusese coleg de catedră cu Prof. Teodor M. Popescu și fusese ajutat, după ce ieșise din închisoare, printr-o colectă pe care acesta din urmă a făcut-o în rândul profesorilor de la Facultatea de Teologie. De altfel, acest ajutor pe care i l-a dat Profesorului Ion Gh. Savin se regăsește menționat și în procesele verbale de interogator și alte documente din Arhiva C.N.S.A.S. ale Prof. Teodor M. Popescu[27]

Florin a consemnat deja printr-un foarte bun reportaj momentul comemorativ al parastasului Prof. Teodor M. Popescu cf. https://www.patreon.com/posts/50-de-ani-de-la-81163276?utm_medium=social&utm_source=facebook&utm_campaign=postshare_creator&utm_content=join_link&fbclid=IwAR0CmjUSPlNUOQ3caL9u_d4V-OBrJjPL-YIwlGwz1choe6AK4hK5GjDk_B0.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În loc de concluzii

Profesorul Teodor M. Popescu după cinci decenii de la mutarea sa la cele veșnice încă reușește să coagulează în jurul său tineri teologi, și nu numai, care doresc să-i cinstească memoria în chipul cel mai frumos și onest.

Întrebarea mea: oare câți preoți profesori și teologi laici mai așteaptă să fie (re)descoperiți?

 

 

Cred că un posibil răspuns ar fi acesta: reîntoarcerea în mod corect la adevăratele valori ale Teologiei românești, preoți profesori și teologi uitați de timp dar nu și de Dumnezeu, care pot constitui repere și modele autentice de care au nevoie viitorii studenți în Teologie în formarea lor pentru agora secolului XXI ce-i așteaptă „în luptă”!

 

        Dr. Silviu – Constantin Nedelcu

 

---

[1] Vasile M. Popescu, Un martir al crucii. Viața și scrierile lui Teodor M. Popescu, ediție îngrijită de Gabriela Moldoveanu și Răzvan Codrescu, cu un documentar din arhivele Securității alcătuit și comentat de Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS, București, Editura Christiana, 2006, p. 71.

[2] Ibidem, p. 74.

[3] Ibidem, p. 84.

[4] Ibidem, p. 88.

[5] Ibidem, p. 97.

[6] Ibidem, p. 98.

[7] Ibidem, p. 99.

[8] Ibidem, p. 110.

[9] Ibidem, p. 156-157.

[10] Ibidem, p. 160.

[11] Ibidem, p. 160.

[12] Ibidem, p. 160.

[13] Ibidem, p. 174.

[14] Ibidem, p. 174.

[15] Ibidem, p. 174.

[16] Ibidem, p. 176-177.

[17] Ibidem, p. 177-178.

[18] Ibidem, p. 178.

[19] Ibidem, p. 179.

[20] Ibidem, p. 183.

[21] Ibidem, p. 183.

[22] Ibidem, p. 184.

[23] Ibidem, p. 189.

[24] Ibidem, p. 195.

[25] Ibidem, p. 195.

[26] https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/in-memoriam/teodor-m-popescu-fiu-luminat-al-ortodoxiei-de-la-sat-148870.html [site accesat: 29.03.2023].

[27] Vasile M. Popescu, Op. cit., p. 461-467, 492-495 ș.u.