Spicuiri din Pastorala de Paști (2024) a unui episcop atipic: Prea Sfințitul Părinte Ambrozie al Giurgiului

Iubiți credincioși,

Vremurile pe care le trăim astăzi ar trebui să ne îndemne la rugăciune şi la o viaţă duhovnicească autentică, însă realitatea este cu totul alta. Nimic din ceea ce consideram cândva normal şi firesc nu mai este privit la fel astăzi. Trăim o perioadă a modelelor pseudo‑culturale, în care copiii ne sunt educaţi altfel, considerând că prin eliminarea criteriilor clare, a valorilor autentice, a autorităţii, inclusiv a autorităţii părinţilor şi profesorilor, a disciplinei, li se va da posibilitatea să se dezvolte liberi şi să‑şi urmeze mult mai bine ţelurile în viaţă. Însă despre ce dezvoltare este vorba? Cea în care corectitudinea politică impune norme şi criterii imposibil de acceptat în mod raţional? Nu cumva noua politică de acceptare nu este altceva decât o dictatură de catifea, o ideologie pusă la punct pentru a scuza eşecurile unora şi pentru a le prezenta drept repere demne de urmat?

Adevărul nu poate fi negociat, nici relativizat în funcţie de interesele unora sau altora. Nu întâmplător, s‑a vorbit şi se vorbeşte încă despre o critică a adevărului, ba chiar despre o epocă a post‑adevărului, în care toate sunt permise, de dragul experienţei, fără ca cineva să atragă însă atenţia asupra efectelor pe care un astfel de haos moral îl poate produce. Accesul la informaţie este extrem de facil şi astăzi. Doar cu un click, putem afla ceea ce acum câteva zeci de ani nu obţineam decât prin căutări intense prin biblioteci şi prin discuţii cu specialişti într‑un domeniu sau altul. Sigur că o asemenea înlesnire este benefică, însă ea nu ne oferă şi criteriile de selecţie a informaţiei, jaloanele între care putem să ne orientăm, pentru a fi cu adevărat şi temeinic informaţi. Fără aceste repere vom rătăci permanent pe un ocean al informaţiei, fără să ştim vreodată încotro ne îndreptăm cu adevărat.

Toate aceste schimbări produc modificări majore în societate, iar cei mai vulnerabili sunt cei aflaţi la extreme: pe de o parte, copiii şi tinerii, pe de altă parte, cei în vârstă. Primii nu vor putea beneficia de o formare şi de o creştere cu adevărat sănătoasă, ci vor pendula între o părere sau alta, insistându‑se mereu asupra libertăţii de expresie, însă niciodată pe realităţile importante ale existenţei. Ceilalţi, vârstnicii, se vor simţi tot mai marginalizaţi, chiar condamnaţi pentru conservatorismul şi pentru dorinţa lor de a păstra tradiţiile aşa cum le‑au fost transmise de părinţi şi bunici. Dincolo de toate acestea, legăturile dintre oameni se vor pierde încetul cu încetul, creându‑se impresia că viaţa se desfăşoară pe reţelele de socializare şi nicidecum în mijlocul cetăţii. Educaţia clasică este considerată a fi plină de clişee ce trebuie numaidecât eliminate şi înlocuite cu informaţii la zi, mult mai potrivite cu cerinţele vremurilor. Paradoxal, olimpicii noştri şi profesorii lor dedicaţi continuă să urmează regula muncii susţinute şi a disciplinei, a respectului, a onestităţii şi a modestiei, fără ca prin aceasta să se ştirbească în vreun fel efortul lor ştiinţific. Libertatea mult invocată se câştigă, se asumă, devine a noastră cu adevărat numai în măsura în care înţelegem că rolul ei este acela de a uni oamenii, nu de a‑i separa sau, cu atât mai mult, de a‑i determina să renunţe la propria lor identitate şi conştiinţă.

Nu doar copiii şi bătrânii ne sunt afectaţi, ci întreaga comunitate. Asistăm de ani buni la o adevărată luptă a duhului acestui veac împotriva Bisericii. Totul este pus sub semnul întrebării, totul este relativizat. Ne sunt criticaţi duhovnicii şi ierarhii, preoţii sunt marginalizaţi, iar cuvântul lor nu mai are greutatea duhovnicească pe care o avea cândva. Sunt vremuri dificile pentru Biserică, însă nu de nedepăşit. Câtă vreme vom rămâne tari în credinţă, apropiaţi de Sfânta Liturghie şi de slujitorii săi, de duhovnici şi de sfintele mănăstiri, va exista mereu speranţă. Roata istoriei ne cheamă astăzi să fim mărturisitori asemenea părinţilor din primele veacuri, asemenea celor care au avut curajul să se opună prin cuvânt şi faptă dictaturilor de tot felul. Astăzi, icoana Învierii şi a Crucii mărturisitoare ne sunt mai apropiate decât oricând.

Nu putem să tăcem nici în faţa războiului de la graniţele ţării, nici faţă de cel ce riscă să înceapă în Orientul Mijlociu. Creştinii de pretutindeni sunt chemaţi să se roage pentru pace, însă câţi, oare, se roagă nu doar pentru pacea armelor, ci şi pentru răbdare şi tărie pentru a birui în războiul duhovnicesc? Dacă ne amăgim că toate cauzele ce au dus la aceste conflicte sunt doar de natură economică, politică sau strategică, ne înşelăm amarnic. În spatele acestora se duce o bătălie de veacuri, o luptă în care cel atacat este sufletul omului şi curăţia lui. Adevăraţii duşmani sunt patimile şi necredinţa, ura şi egoismul, dorinţa nestăvilită de putere şi părerea că nimic nu poate rezista în faţa banilor şi armelor. În faţa acestora nu putem rezista decât cu rugăciune şi nevoinţă, păstrând neştirbită unitatea de credinţă şi dragostea frăţească dintre noi.

 

Sursa: † Ambrozie, Episcop al Giurgiului. Învierea Domnului – Sărbătoarea păcii și a bucuriei. Pastorală la Învierea Domnului. Giurgiu: Editura Episcopiei Giurgiului, 2024, p. 8-11. Disponibil online: https://episcopiagiurgiului.ro/wp-content/uploads/2024/04/Interior-Pastorala-Inviere-2024.pdf [site accesat: 30.04.2024]. 

„Aventura” mea cu Radio UZPR

  

 

„Aventura” mea cu Radio UZPR începe în 2022

Pe 14 decembrie 2022, cu ocazia lansării Tomului VI (1936-1944), Partea 1, al lucrării Publicațiile Periodice Românești, apărută la Editura Academiei Române, am oferit primul meu interviu pentru un radio din București, mai precis la Radio UZPR, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Îi rămân profund recunoscător D-nei Mihaela Dragu, șef Serviciu Bibliografie Națională din cadrul Bibliotecii Academiei Române, pentru faptul că m-a încurajat să vorbesc alături de dumneaei și de Dna Cornelia-Luminița Radu (coordonatoarea lucrării), în cadrul lansării volumului Publicațiile Periodice Românești. Încă o dată îi aduc mulțumiri D-nei Mihaela Dragu, și pe această cale, pentru toate încurajările de-a vorbi în calitate de autor despre munca de bibliografiere retrospectivă a periodicelor.  

 

Profesionalismul doamnei aflate cu microfonul în fața mea m-a liniștit fără să-mi dau seama și am reușit să-mi stăpânesc parte din emoțiile care mă încercau în mod cu totul firesc. Interviul poate fi ascultat integral aici: https://radiouzpr.podbean.com/e/publicatiile-periodice-romanesti-tom-vi-1936-1944-partea-1/.

Astfel am cunoscut-o pe Mădălina Diaconu, un jurnalist profesionist și un om cu totul deosebit, cu care am început o frumoasă colaborare la Radio UZPR.

 

Cine este Mădălina Diaconu?

Nu mi-am propus să-i alcătuiesc biografia însă trebuie menționat un lucru foarte important, și anume: este om de radio (radioreporter) și fotojurnalist.

Având o experiență jurnalistică de aproape două decenii în Statele Unite ale Americii în diferite redacții a revenit înapoi în țară iar din 2010 până în prezent este radioreporter pentru Radio România Cultural. Pe lângă „meseria” de radioreporter mai este, după cum spune și ea, „fotojurnalist și corespondent de presă al publicațiilor și posturilor de radio românești din Diaspora”, precum și secretarul general al UZPR.

Aceasta cutreieră țara fără pic de astâmpăr doar ca să ia interviuri ce devin adevărate mărturii sau documente audio cu povești uitate/neștiute din muzee, biblioteci sau despre locuri și oameni.

Între miile de interviuri făcute cu diferite personalități ale lumii și din țară, o frumoasă colaborare s-a născut cu Academia Română unde are de câțiva ani un serial intitulat Poveștile Academiei cu dr. Luminița Gliga, și uneori, când timpul îi permite, cu dl Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, într-un dialog „necenzurat”. 

 

Munca asiduă pe care a depus-o în slujba culturii naționale i-a adus numeroase satisfacții dar și, nu de puține ori, o serie de neplăceri cauzate de oameni cu judecăți strâmbe, din varii motive (invidie, prostie, lene, răutate etc.). Cert este că pe 7 decembrie 2022, în cadrul festivității de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2020, a primit din partea Academiei Române diploma „Distincția Culturală”, momentul fiind surprins aici: https://www.youtube.com/watch?v=xcSPIaLBwW4. 

De ce îi sunt recunoscător Mădălinei Diaconu?

De la un „banal” interviu pe care l-am dat în urmă cu un an și câteva luni, s-a născut o serie de dialoguri care s-au întins pe aproximativ un an întreg și care continuă până în prezent.

Pe 15 ianuarie 2023 am vorbit cu ocazia Zilei naționale a culturii române despre Ioan Bianu și planul său cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/ioan-bianu-%c8%99i-planul-sau/.

La o săptămână distanță, pe 23 ianuarie 2023, am înregistrat prima emisiune dedicată cenzurii comuniste și a Fondului „Secret” sau „Special” care a funcționat în bibliotecile românești în perioada 1944-1989. Este vorba despre emisiunea intitulată Fondul „Special” și Biblioteca Academiei Române, iar în episodul 1 am tratat următorul aspect: Prima etapă a epurării colecțiilor Bibliotecii Academiei Române (7 decembrie sau 16 septembrie 1944?) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/fondul-special-%c8%99i-biblioteca-academiei-romane-i/. Deși încercasem, fără succes, să propun și altor posturi de radio acest serial despre cărțile interzise din Biblioteca Academiei, nu am primit nici măcar până în ziua de astăzi vreun răspuns însă am găsit un „microfon liber” la Radio UZPR.

În urma lansării Tomului al VI-lea din Publicațiile Periodice Românești Mădălina a venit cu minunata idee de-a promova presa românească ce se află depozitată în colecțiile Bibliotecii Academiei Române printr-o serie de interviuri la Radio UZPR puse sub umbrela unei emisiuni dedicate Tomului I (1820-1906) din lucrarea amintită mai sus care a fost tipărită în 1913 de Nerva Hodoș și Al.-Sadi Ionescu, emisiune ce se intitulează Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești. Mai multe detalii despre proiectul în sine pot fi lecturate aici: https://uzpr.ro/01/04/2024/serialul-istoria-presei-romanesti-de-la-radio-uzpr-prezentat-pe-larg-in-revista-tezaur-a-bibliotecii-academiei-romane/.

Astfel, pe 2 martie 2023 am dat un primul meu interviu în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, unde am vorbit despre presa umoristică, respectiv Revista Aghiuță (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-iv-revista-aghiu%c8%9ba/.

Povestea a continuat mai departe cu o serie de episoade alternative din cele două seriale/emisiuni radio care s-au desfășurat, majoritatea dintre ele după orele de program de la bibliotecă, în studioul micuț dar extrem de primitor de la sediul Radio UZPR.

 

Ultimul interviu din anul acesta, dar nu cel din urmă, a avut loc în urmă cu câteva zile, mai precis pe 28 martie 2024 când am vorbit, în cadrul emisiunii Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești, despre Revista Krik-Krak (1) cf. https://radiouzpr.podbean.com/e/istoria-presei-romane%c8%99ti-publica%c8%9biile-periodice-romane%c8%99ti-liii-revista-krik-krak-1/.

 

În loc de concluzii

În acest răstimp de mai bine de un an am putut scoate de la naftalină ziare din colecțiile Bibliotecii Academiei Române ce fac parte din istoria presei românești, mai precis din presa umoristică ce era cândva la modă iar astăzi sunt uitate în mare parte. Totodată am reuișt să prezint documente și informații despre modul în care a funcționat Fondul „Secret” sau „Special” în care mii de cărți din colecțiile bibliotecii au fost „arestate” timp de aproximativ jumătate de secol, fiind eliberate după Revoluția din 1989, și reintrând în circuitul public abia la finalul anului 1997.

Consider că meritul unui mare jurnalist de radio este acela de-a-și asculta interlocutorul. Pe lângă răbdarea de-a-l asculta pe celălalt se numără și felul sau modul de-a pune întrebările.

Dacă Mădălina Diaconu are vreun merit în toate aceste interviuri pe care le-am realizat împreună este acela că știe să asculte și să pună în valoare atât omul din fața ei cât și cunoștințele sale.

 Închei prin a spune că „aventura” mea cu Radio UZPR continuă grație Mădălinei Diaconu care (încă) mai are răbdare să mă asculte, lucru pentru care îi rămân recunoscător și doresc să-i mulțumesc și pe această cale.