Părintele Cleopa Ilie (10 aprilie
1912 - 2
decembrie 1998), arhimandrit şi vieţuitor la Mânăstirea Sihăstria
– Neamţ, a fost unul dintre cei mai însemnaţi duhovnici şi
predicatori români ai secolului XX.
Copilăria
Viitorul arhimandrit Cleopa s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani,
la 10 aprilie 1912. fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru
şi Ana Ilie. Din cei 10 copii, cinci aveau să intre în monahism. De mic
era râvnitor spre cele dumnezeieşti, îndeletnicindu-se cu postul, rugăciunea
şi faptele bune. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au fost exemplu viu de
trăire creştină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică şi de copii. Nu
lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult
împreună cu copiii și duceau o viaţă curată
şi bineplăcută lui Hristos.
Casa lor era ca o biserică, aşa cum avea să povestească mai târziu şi
Părintele Cleopa. În primele două luni după naștere, pruncul Constantin - viitorul Părinte Cleopa - era tot timpul bolnav.
De la o vreme nu mai mânca aproape nimic și
plângea zi şi noapte. Toţi erau îngrijoraţi pentru viaţa lui. Trebuie menţionat
că Anei îi mai muriseră doi copii din pruncie. Neştiind ce să mai facă, mama sa
l-a dus la duhovnicul Conon Georgescu de la Schitul Cozancea,
care, ascultându-i îngrijorarea pentru viaţa copilului, o sfătuieşte să îl
dăruiască Maicii Domnului.
Atunci Ana l-a
întrebat nedumerită:- Cum să-l dăruiesc Maicii Domnului?
- Iată cum, a zis el, ia o lumânare şi un prosop, așază pruncul înaintea icoanei Maicii Domnului din biserică şi zi aşa: Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta care este bolnav! Fă ce ştii tu cu el!
Atunci Ana s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii și, căzând în genunchi, a zis plângând: Maica Domnului, îți dăruiesc ţie copilul acesta al meu, că este bolnav şi
plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el! Și l-a
trecut de trei ori pe sub sfânta icoană.
De atunci pruncul s-a făcut bine şi nu a mai fost bolnav de moarte toată
viaţa sa. În jurul anului 1920, sora părintelui Cleopa, Ecaterina, pleacă la Mânăstirea Agapia
pentru a se călugări.
Spre sfârșitul anului 1927, fratele
său mai mare, Gheorghe, a intrat în obștea
Schitului Sihăstria. A fost călugărit, primind numele de Gherasim.
În iarna anului 1929, după sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae,
Constantin şi fratele său Vasile s-au hotărât să plece la Schitul Sihăstria
- Neamț pentru a sluji toată viața lui Hristos. După ce s-au rugat mult lui Dumnezeu, cu post şi metanii, au
luat binecuvântare de la preotul satului şi au
spus părinților gândul lor; şi așa au plecat la mânăstire.
Intrarea în mănăstire
La intrarea în obştea Schitului Sihăstria, împreună cu fratele său mai
mare, Vasile, au fost trei zile ispitiţi canonic, după care au fost primiţi de
către stareţul
de atunci, Părintele Ioanichie Moroi.
În primăvara anului 1931, Vasile, acest smerit ascultător şi frate mai mare
al Părintelui Cleopa s-a îmbolnăvit şi a fost adus în schit. Odată, ieşind de
la Sfânta Liturghie, a avut o vedenie înfricoşătoare.
I s-a arătat Maica Domnului, spunându-i că peste trei zile va
adormi în Domnul.
După trei zile, exact la aceeaşi oră, rasoforul Vasile Ilie a adormit în
pace, cu rugăciunea pe buze.
Monahul Gherasim Ilie, fratele mai mare al Părintelui Cleopa, a păscut
vitele schitului patru ani de zile, fiind un suflet foarte nevoitor și singuratic. La 14 septembrie 1933, la Înălţarea Sfintei Cruci, nevoitorul monah
Gherasim și-a dat sufletul în
mâinile lui Hristos, culcat în sicriul pe care singur și-l făcuse drept pat în care dormea noaptea.
Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună
cu alți fraţi, în smerenie,
ascultare, rugăciune şi studierea Sfinţilor Părinți. Părintele Cleopa ne povestea: "În anii în care am fost cioban la
oile schitului împreună cu fraţii mei, am avut mari bucurii duhovnicești. Stâna, oile, trăirea în liniște și singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie
şi teologie".
A mai avut ascultări de paracliser şi pictor de icoane.
În anul 1935, Constantin a fost chemat în armată, pe care a făcut-o în
oraşul Botoşani.
Călugăria
În anul 1937, la sfârșitul
lunii iulie, rasoforul Constantin Ilie a fost rânduit de egumen să fie făcut
călugăr. Acum avea 6 ani de ucenicie în schit. După aceasta şi-a continuat
ascultarea de cioban la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat
de monahii Galaction Ilie (unchiul său) și
Antonie Olaru.
În data de 30 mai 1941, un incendiu devastează incinta schitului, arzându-i
chiliile de lemn, acoperişul bisericii şi paraclisul.
După incendiu, Schitul Sihăstria supravieţuia din ce în ce mai greu.
Bătrânul stareț Ioanichie, în vârstă de
82 de ani, era tot mai bolnav şi aproape orb. Nu mai putea sluji Sfânta
Liturghie și cu greu spovedea și dădea sfaturi.
În iunie 1942, la numai 30 de ani, părintele Cleopa este adus în schit şi
numit locțiitor de egumen, întrucât
starețul Ioanichie Moroi era în
incapacitate de a-şi mai exercita funcţia. Părintele Ioanichie Moroi avea să
treacă la Domnul
doi ani mai târziu, la 3 septembrie 1944.
Prima grijă a Părintelui Cleopa a fost aceea de a reînnoi incinta și chiliile arse, să acopere cu tablă biserica de piatră şi să facă un nou paraclis.
Preoţia şi stăreţia
În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie
1945, ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci
stareț al Mănăstirii Neamț. După această dată este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.
Între anii 1945-1946, schitul se reînnoieşte, reconstruindu-se o mare parte
din chilii şi o trapeză de peste 100 de persoane.
În anul 1947, pentru că numele şi activitatea duhovnicească şi
administrativă a Protosinghelului Cleopa Ilie, egumenul Schitului
Sihăstria, deveneau tot mai cunoscute, Patriarhia Română, care a observat
eforturile de înnoire generală a acestui sfânt așezământ monahal, a propus ridicarea Schitului Sihăstria la
rang de mănăstire independentă şi de sine stătătoare. Patriarhul
României, Nicodim Munteanu, a aprobat ridicarea Schitului
Sihăstria la rang de mănăstire, în 30 iunie 1947, precum şi ridicarea Protosinghelului Cleopa
Ilie la rang de Arhimandrit. Hirotesia sa
s-a făcut la 19 septembrie 1947. Aceasta s-a hotărât întrucât Părintele Cleopa
reușise ca numai în cinci ani de zile să facă dintr-un
schit ars integral, aproape în paragină şi cu monahii risipiţi pe la alte
mânăstiri, o mănăstire renumită și bine
organizată.
În noiembrie 1946, mama Părintelui, văduvă şi singură, intră în obştea
Mânăstirii Agapia Veche. În 1947 este tunsă în monahism cu numele Agafia. Se
nevoieşte aici 22 de ani, după care trece la Domnul la 15
septembrie 1968.
Prigonirea şi retragerea în munţi
Odată cu venirea comuniştilor la putere, urmează o perioadă nefastă pentru
părinte. Ceea ce avea să îl aducă în vizorul autorităţilor a fost o predică pe
care a rostit-o la sărătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, spunând: Să
dea Dumnezeu ca și conducătorii noștri de acum să fie ca Sfinţii Împărați, ca să-i pomenească Biserica în veac! şi lăudând râvna marilor
împărați, care au dat libertate
creştinilor şi au construit numeroase biserici. Cineva din cei prezenți l-a denunțat, astfel că a fost
arestat şi anchetat pentru cinci zile la Târgu Neamţ. A fost
eliberat la fel de repede cum fusese şi arestat.
Cei din jurul său, conştientizând că va mai avea de furcă cu autorităţile
comuniste, l-au sfătuit să se ascundă pentru un timp în munţi. Părintele Cleopa
și-a făcut atunci un bordei din lemn, în pământ, la
6 km de
mânăstire, în adâncul pădurii. Monahii din mânăstire îi mai duceau din când în
când câte ceva de mâncare. Părintele se ruga acolo neîncetat, ziua şi noaptea,
cerând ajutorul şi mila lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, către care avea
multă evlavie. După șase luni de retragere în
munţi, Arhimandritul Cleopa a fost readus ca stareţ în obștea Mănăstirii Sihăstria, spre bucuria tuturor, atât a călugărilor, cât și a credincioşilor.
În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina - Suceava şi se transferă acolo împreună cu 30 de
călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria,
în urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul său este
numit stareț la Sihăstria Protosinghelul
Ioil Gheorghiu.
La
Mănăstirea Slatina întemeiază o obște care
avea să ajungă la peste 80 de vieţuitori.
Arhimandritul Cleopa a fost rânduit de Mitropolia Moldovei să supravegheze
şi să îndrume viaţa duhovnicească a mai multor mănăstiri din împrejurimi:
Putna, Moldovița, Râșca, Sihăstria și schiturile Sihla și Rarău, după modelul Mănăstirii Slatina.
A doua retragere în munţi
Până în primăvara anului 1952, Mănăstirea Slatina a înflorit, ajungând să
se numere printre cele mai bine organizate mănăstiri din țara noastră.
Diavolul însă,
care nu doarme niciodată, nu putea răbda buna nevoinţă şi armonia monahilor din
Mănăstirea Slatina. De aceea, a îndemnat Securitatea de atunci să facă o
anchetă amănunţită în obștea
acestei mănăstiri. Sosind noaptea, organele de securitate l-au cercetat şi
ameninţat pe stareţ
şi pe cei mai de seamă din mănăstire. Până la urmă i-au reținut pe câțiva dintre ei, în frunte
cu Părintele Cleopa, tânărul Ieromonah Arsenie
Papacioc și fratele Constantin
Dumitrescu.
Ducându-i la Fălticeni,
i-au anchetat toată noaptea. La sfârșit i-au
spus părintelui să nu mai facă "propagandă religioasă" şi i-au dat
drumul. Atunci Părintele Cleopa s-a retras în taină, împreună cu Ieromonahul
Arsenie Papacioc, în Munții
Stânişoarei, până s-au liniștit
tulburările de la
Slatina. Părinţii au înfruntat cu stoicism vremea friguroasă,
foamea, setea, lipsurile, rugându-se ziua şi noaptea şi întărindu-se unul pe
altul.
Părinții Cleopa și Arsenie s-au nevoit în Munții
Stânișoarei până în vara anului
1954, când Patriarhul Justinian a obținut aprobarea ca cei doi nevoitori să se reîntoarcă la mănăstire sau să
vină la Patriarhie.
Părinții Cleopa și Arsenie s-au reîntors la Mănăstirea Slatina, spre bucuria călugărilor și a credincioșilor din partea locului.
În primăvara anului 1955 s-a organizat o acțiune de lămurire si combatere a stilismului. Se încerca repararea schismei
unora din credincioșii ortodocși care, insistând asupra respectării calendarului iulian neîndreptat în
Biserică, se rupseseră de comuniunea cu Patriarhia Română. La această încercare
de readucere a credincioșilor
stiliști în sânul Bisericii
Ortodoxe a participat şi părintele Cleopa, făcând misionarism prin satele
stiliste ale Moldovei.
În toamna anului 1956, Părintele Cleopa a revenit la Mânăstirea Sihăstria.
De acum, viaţa duhovnicească de la
Sihăstria s-a întărit şi mai mult. Părintele Cleopa spovedea
şi povăţuia pe credincioşi şi monahi la chilia sa din deal.
Persecuţiile dintre anii 1959-1964
Persecuţiile dintre anii 1959 și 1964
au fost cea mai dificilă perioadă prin care a trecut monahismul românesc în
secolul XX.
Spre sfârșitul anului 1959 s-a
votat de către guvernul ateu din București, un
decret special (Decretul 410/1959) prin care erau excluşi din mănăstiri toţi
călugării mai tineri de 55 de ani şi maicile de până în 50 de ani. Decretul a
fost aplicat cu severitate, sub controlul Securității, cu ajutorul Miliției și sub supravegherea Departamentului Cultelor.
Până în primăvara anului 1960, au fost excluși din mănăstiri peste 4000 de monahi şi monahii. Mai întâi au fost excluşi
din monahism pentru toată viaţa stareţii şi duhovnicii care aveau o activitate
duhovnicească mai intensă și, din
toate mănăstirile din ţară, întregul tineret, adică fraţii şi rasoforii, iar primirea de noi tineri
în mănăstiri era interzisă şi supravegheată de Securitate.
Părintele Cleopa a fost şi el vizat, dispoziţia autorităţilor fiind să fie
dezbrăcat de haina monahală şi să aibă domiciliu forţat în satul său natal. Ca
mulţi alţi călugări, a refuzat să părăsească haina monahală şi să părăsească
mănăstirea.
Văzând această situaţie grea, știind
că este mereu supravegheat de organele politice, Părintele Cleopa, îndemnat de
Duhul Sfânt, s-a retras din nou - pentru a treia oară - în Munții Moldovei, la mult iubita sa liniște.
Întâi s-a dus în pădurile din jurul comunei Hangu. Apoi și-a făcut un mic bordei din lemn, nu departe de culmea Muntelui Petru Vodă.
Aici s-a nevoit cinci ani, îndurând aceleaşi greutăţi ca și mai înainte. S-a îndeletnicit cu postul, privegherea, rugăciunea şi cu
scrierea. Iată titlurile câtorva din scrierile sale alcătuite în vremea când
stătea în munți: Predici pentru
monahi, numită și Urcuș spre înviere; Spovedania arhiereilor, Spovedania
stareţilor, Spovedania duhovnicilor, Spovedania preoţilor de mir,
Spovedania monahilor, Despre vise şi vedenii, precum şi Minunile
lui Dumnezeu din zidiri.
În toamna anului 1964, când tulburările şi prigonirile Bisericii s-au mai liniştit,
părintele revine în Mănăstirea Sihăstria, ca duhovnic al
întregii obşti, şi povăţuieşte fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.
Cuvântul său ajungea în toată ţara şi peste hotare, numele său fiind
vestit, cunoscut şi iubit de toţi. Era căutat de zeci de oameni zilnic, pentru
sfat, povaţă, îndrumare. El îi primea pe toţi cu dragoste, învăţându-i cele de
trebuinţă ale credinţei şi petrecându-i cu dragoste. A rămas celebră vorba sa,
care îi este reprezentativă: "Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce". Așa de mare era dragostea sa "că dacă aş avea un sac mare, v-aş băga pe
toţi în el, şi v-aş duce în Rai !".
Adormirea
Lunile septembrie-noiembrie ale anului 1998 prevesteau sfârşitul apropiat
al Părintelui Cleopa. Acum vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta
aceleaşi cuvinte: "De acum mă duc la fraţii mei!", "Lăsaţi-mă să
plec la frații mei!" Apoi iarăşi
spunea: "Mă duc la
Hristos! Rugați-vă
pentru mine, păcătosul!"
Până duminică, 29 noiembrie a spovedit călugări şi credincioşi Era
senin la față, vorbea calm şi frumos
celor care îl întrebau şi nu refuza pe nimeni care voia să-l vadă. Pe toți îi mângâia şi îi îmbărbăta ca întotdeauna, în liniște si bucurie. Începând de Duminică, de la ora 4 după-amiază, Părintele
Cleopa nu a mai răspuns la întrebările ucenicilor săi şi a rămas nemişcat, cu
ochii întredeschişi, pe scaunul său de spovedanie, ca într-o răpire, timp de
mai bine de unsprezece ore.
Luni dimineață (noaptea) la orele
3.30, bătrânul s-a deşteptat ca dintr-un somn adânc, fiind bine dispus şi
mulţumit sufleteşte. Apoi a cerut ceva de mâncare, zicând: "Aţi mai văzut
voi vreun călugăr să mănânce la ora asta?"
Luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, părintele a stat cu credincioşii
şi a dat sfaturi ca de obicei. Luni seară însă, în chip neobişnuit, Părintele
Cleopa a început să-şi citească rugăciunile dimineţii, deşi ucenicii i-au spus:
"Părinte, acum este seară. Rugăciunile dimineții citiţi-le mâine dimineaţă!" Dar părintele a răspuns: "Acum le
citesc, căci mă duc la fraţii mei!" Ucenicii au privit, ca de obicei, cu
neîncredere.
Marți seara s-a culcat
târziu, dând semne de mare oboseală. La ora 2:20, miercuri dimineață (2
decembrie) ucenicul său a auzit că părintele respira din ce în ce mai rar.
Când s-a apropiat de el, părintele a răsuflat adânc şi şi-a dat sufletul în
mâinile lui Hristos, întru nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice.
Înmormântarea a avut loc la 5 decembrie, fiind prohodit de Mitropolitul Moldovei şi
de alţi opt arhierei, preoţi, diaconi şi mulţime multă de credincioşi, veniţi
din toate părţile ţării.
Multă lume se închină în chilia şi la mormântul Părintelui Cleopa, şi iau
pământ şi flori de binecuvântare, spunând că simt ajutor, prin rugăciunile
sfinţiei sale.
Arhimandritul Ioanichie Bălan, vechi ucenic al Părintelui,
spunea: "Părintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei
mai iscusiţi duhovnici, sfetnici şi predicatori ai monahismului românesc
contemporan. Viaţa sa interioară exemplară, de ascet şi sihastru consacrat,
experienţa sa în nevoinţa monahală, vastele sale cunoștinţe scripturistice şi patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa
rar întâlnită, blândeţea, dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu şi
cuvântul său hotărât, înţelept şi precis, unit cu darul frumoasei vorbiri în
grai dulce moldovenesc fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate în
spiritualitatea noastră ortodoxă. Credincioşii, numeroşii săi fii duhovniceşti,
călugări şi mireni, îl socotesc ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru
Biserica noastră".
La sfârşitul anului 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
declarat că se are în vedere deschiderea procesului de canonizare a Părintelui
Cleopa și trecerea sa în rândul
sfinţilor, în calendar, cu numele: Cuviosul Cleopa de la Sihăstria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu