Prin Ordonanţa de Urgenţă privind
modificarea Legii Educaţiei din data de 23 decembrie 2013, la penultimul
punct se vorbeşte despre „reglementarea statutului Bibliotecii
Pedagogice Naţionale I.C. Petrescu care devine secţie a Bibliotecii
Centrale Universitare”. Acest lucru, care motivează ordonanţa, se
datorează faptului că imobilul în care biblioteca funcţionează a fost
retrocedat, iar instituţia „se află într-un mare pericol de a pierde
fondul de cărţi şi locurile de muncă ale salariaţilor”.
Prin această Ordonanţă de Urgenţă, de
fapt, se desfiinţează cea mai importantă bibliotecă pedagogică
românească, iar consecinţele pentru învăţământul românesc sunt
dezastruoase.
De curând, Biblioteca Pedagogică
Naţională „I.C.Petrescu” a sărbătorit 133 de ani de existenţă. De la
1880, data înfiinţării sale, şi până astăzi, biblioteca şi-a dezvoltat
colecţiile în domeniul ştiinţelor educaţiei, cuprinzând întreaga
literatură pedagogică naţională şi o valoroasă literatură străină. În
colecţiile sale se află bibliotecile unor prestigioase instituţii din
trecut ca Şcoala Normală Superioară, Seminarul Pedagogic Universitar,
Casa Şcoalelor, fonduri provenite din bibliotecile lui Alexandru
Odobescu şi Titu Maiorescu sau din acelea ale unor renumiţi pedagogi
români ca I. Zalomit, Onisifor Ghibu, I.C. Petrescu etc.
În întreaga sa istorie, Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” a sprijinit necontenit formarea şi perfecţionarea profesorilor din învăţământul gimnazial şi liceal. Păstrând proporţiile, această bibliotecă este tot atât de importantă pentru ţara noastră ca şi Biblioteca Academiei Române.
Ceea ce sporeşte dramatismul acestui act
necugetat este faptul că Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti
nu poate prelua mai mult de 50.000 de volume din cele 450.000 câte
deţine în prezent Biblioteca Pedagogică Naţională, datorită spaţiului
insuficient de depozitare de care dispune astăzi această instituţie,
fără a mai ţine seama că ea însăşi are nevoie de un spaţiu de creştere
pentru achiziţiile viitoare. Ce se întâmplă cu restul de 400.000 de
volume? Nimeni nu a realizat un studiu de impact al acestui demers.
Nimeni nu a analizat la BCU Bucureşti spaţiile pentru a vedea dacă
colecţiile Bibliotecii Pedagogice îşi găsesc loc în această bibliotecă.
Se uită apoi şi faptul că BCU este o bibliotecă universitară cu o
anumită destinaţie şi cu o anumită structură a colecţiilor, ca şi în
alte state europene.
Totul însă s-a făcut din birou, fără
cunoaşterea şi analizarea situaţiei din teren. Nu au fost consultaţi
nici specialiştii din domeniul pedagogiei, nici facultăţile de ştiinţe
ale educaţiei, nici asociaţiile profesionale ale bibliotecarilor din
România.
În aceste condiţii, nu putem să nu ne
întrebăm în ce măsură această hotărâre respectă art. 7 al Legii
Bibliotecilor (334/ 2002 cu modificările ulterioare), care prevede
desfiinţarea bibliotecile de drept public - cum este şi Biblioteca
Pedagogică Naţională „I. C. Petrescu”, conform art. 36 din acelaşi act
normativ -, „în cazul încetării activităţii autorităţilor sau
instituţiilor care le-au înfiinţat sau finanţat, numai în condiţiile
preluării patrimoniului lor de către o altă bibliotecă de drept public,
cu respectarea legislaţiei în vigoare”. Cum Ministerul Educaţiei Naţionale nu se desfiinţează, nici această instituţie nu trebuie desfiinţată.
Dacă se dorea cu adevărat să se rezolve
situaţia Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I.C. Petrescu”, existau
soluţii. Se ştie de mai mulţi ani că imobilul este retrocedat – încă din
anul 2006 -, iar proprietarii erau dispuşi să-l vândă; se pot urmări
încă din acel an demersurile conducerii instituţiei în vederea
rezolvării problemei clădirii. Ne exprimăm convingerea că alte
instituţii ale statului, începând cu Ministerul Culturii şi sfârşind cu
Primăria Municipiului Bucureşti, au disponibilitatea să ofere sprijinul
lor pentru găsirea unui sediu, fără a se ajunge la soluţia
extremă, aceea de a se distruge cea mai importantă bibliotecă pedagogică
a ţării pentru edificarea căreia şi-au adus contribuţia generaţii
întregi de mari pedagogi români.
Deşi a trecut de-a lungul timpului prin
numeroase subordonări (Seminarul Pedagogic Universitar, Şcoala Normală
Superioară, Şcoala Superioară Pedagogică, Institutul Pedagogic din
Bucureşti, Institutul de Ştiinţe Pedagogice, Centrul de Perfecţionare a
Personalului Didactic), biblioteca şi-a păstrat identitatea şi
integritatea colecţiilor. Iată că astăzi ea este desfiinţată!
Biblioteca Naţională Pedagogică nu este o simplă colecţie specializată, ci, conform art. 36 din Legea Bibliotecilor, ea are funcţii naţionale unice la nivelul întregului sistem de biblioteci şcolare,
fiind cea care asigură „îndrumarea metodologică pentru bibliotecile
caselor corpului didactic şi pentru bibliotecile şcolare” şi unul dintre
actorii principali în programul de specializare a personalului didactic
din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal.
Să nu mai mire pe nimeni că procentul de
promovabilitate la bacalaureat este scăzut, în contextul în care sunt
desfiinţate zeci de biblioteci şcolare, iar cele rămase încă nu au
primit nicio finanţare, în ultimii cinci ani, pentru achiziţia de cărţi.
Desfiinţarea celei mai importante biblioteci pedagogice, loc
tradiţional de informare şi documentare al cadrelor didactice din
întreaga ţară, desăvârşeşte această operă de dărâmare a unuia dintre
pilonii de susţinere a învăţământului românesc.
Asociaţia Bibliotecarilor din România
alături de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor
Publice din România şi de Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca
Naţională a României protestează vehement împotriva deciziei de încetare
a activităţii Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I.C. Petrescu” şi cere
Guvernului României să revină asupra acestui act anticultural şi antinaţional.
Preşedinte,
Prof. univ. dr. Mircea Regneală
ASOCIAŢIA BIBLIOTECARILOR ŞI BIBLIOTECILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA
Preşedinte,
Dragoş Neagu
ASOCIAŢIA BIBLIOTECARILOR DIN BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
Preşedinte,
Doina Stănescu
sursa: http://www.abr.org.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=353%3Aprotestul-asociaiilor-de-bibliotecari-din-romania-adresat-guvernului-romaniei-privind-desfiinarea-bibliotecii-pedagogice-naionale-ic-petrescu-din-bucureti&catid=22%3Acomunicate&lang=ro (site accesat pe 7 ianuarie 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu