24 mai 2018

Școala de vară a Familiei, Putna 14-20 iulie 2018

Dragi Părinți, 

Avem deosebita plăcere de a vă invita la cea de-a VII-a ediție a taberelor Școala Familiei, la Putna, în „ținutul liniștii și al regăsirii”, în perioada 14-20 iulie 2018!

Așa cum v-am obișnuit deja, v-am pregătit o nouă experiență de apropiere în familie, cunoaștere, relaxare activă și regăsire pentru părinți, copii și adolescenți. Fără stresul serviciului, fără presiunea temelor, a drumurilor spre și de la școală și grădiniță, fără grija cumpărăturilor sau a altor lucruri „de făcut”. 

Departe de stresul cotidian, într-un loc plin de liniște, de istorie și de spiritualitate, înconjurați de verdeață și respirând aerul curat, vom împleti împreună învățarea și drumețiile, jocurile și relaxarea, creșterea personală și creșterea relațiilor cu cei dragi. 

În această tabără:
  • Vă oferim ateliere și workshop-uri pentru părinți,  pe teme de interes: dezvoltarea copiilor, adolescență, pregătirea copiilor pentru maturitate, gestionarea utilizării ecranelor electronice, îmbunătățirea relațiilor din familie și alte teme pe care le vom detalia celor interesați,
  • Adolescenții se vor bucura de vacanță alăuri de părinții lor și vor beneficia de un program independent față de aceștia. Din acest program vor face parte ateliere de dezvoltare personală special concepute pentru ei, workshop-uri și activități libere.
  • Vă punem la dispoziție un spațiu creativ și dinamic pentru copiii, cu ateliere de desen, pictură, teatru de păpuși, povești, jocuri și activități sportive.
  • Toate atelierele de lucru vor fi gestionate astfel încât toți participanții la tabără să fie implicați în activități în intervalul orar dedicat acestora. 
  • Atelierele părinților se vor desfășura în paralel cu cele ale copiilor cu vârste cuprinse între 5-12 ani: pictură, desen, teatru de păpuși, activități sportive, jocuri de echipă,
  • Drumeții și vizite la obiectivele turistice din imediata apropiere: Mănăstirea Putna, Sihăstria Putnei, Chilia Sf Daniil Sihastrul, Muzeul Mănăstirii Putna, etc,
  • O zi este dedicată unei excursii în Nordul Bucovinei/ activităților libere,
  • Veți avea parte de o experiență de neuitat alături de Școala Familiei.
Programul general al Școlii de vară a Familiei, Putna 2018:

Sâmbătă
14 iulie
Zi sosire
Sesiune de deschidere și prezentare
Atelier pentru adolescenți
Duminică
15 iulie 
Dimineața este liberă, doritorii pot partcipa la Sf Liturghie de la Mănăstirea Putna
Sesiune de ateliere
Atelier pentru adolescenți
Luni
16 iulie 
Zi cu 2 sesiuni de ateliere și un atelier special pentru adolescenți
Marți
17 iulie
Zi dedicată excursiei/ activităților libere de familie. 
Micul dejun se servește mai devreme, iar prânzul va consta într-un picnic, pregătit de gazdele noastre.
Miercuri
18 iulie
Zi cu 1 sesiune de ateliere și 1 drumeție în jurul Putnei.
Atelier special pentru adolescenți.
Joi
19 iulie
Zi cu 1 sesiune de ateliere și 1 drumeție în jurul Putnei.
Atelier special pentru adolescenți.
Vineri
20 iulie
Încheierea programului

Acest program este orientativ. El poate suferi modificări, în funcție de dorința comună a participanților la tabără și de vreme. 

Cost de participare: 
Până la 31 mai (inclusiv) - 915 lei/ persoană
1 iunie - 1 iulie - 960 lei/ persoană
Familiile de 3 sau mai mulți membri beneficiază de o reducere din costul total al taberei, la înscrierile înregistrate până la 24 mai 2018. 

Ce include costul de participare:

  • 6 nopți/ 7 zile de cazare cu pensiune completă (3*). Cazarea se face în spații de cazare învecinate, iar masa se va servi împreună. Opțiuni de meniu: cu carne sau pește. 
  • 17 ateliere, workshopuri și sesiuni ludic-educative pentru părinți, copii și adolescenți,
  • coffee break și gustări,
  • materiale și consumablile.
Vă propunem să vizităm împreună nordul Bucovinei și câteva obiective, poate ai puțin cunoscute precum: Cetatea de Scaun a Sucevei, atelierul de ceramică din Marginea, salina Cacica, Muzeul Oului încondeiat, și altele. Costul acestei excursii va fi determinat de numărul de participanți și traseul final ales de comun acord. 

Eveniment organizat de Școala Familiei, în colaborare cu Soca Tour România. 

Rezervarea locurilor se face prin achitarea unui avans de 50% din costul taberei

Plata costului de participare se realizează în contul Soca Tour RO30BTRLRONCRT0327720601, deschis la Banca Transilvania.

Înscrierile se pot face AICI sau la adresa de mail contact@scoala-familiei.ro

Pentru alte detalii, vă stăm cu drag la dispoziție la numerele de telefon
0749 162 113 - Ștefania Hălăucă
0775 169 548 - Alexandru Voropanov
Vara bate la ușă! Hai cu noi la Școala de vară a Familiei, la Putna!

Cu stimă,

Ștefania Hălăucă
Echipa Școala Familiei




Niciun comentariu: