Scurtă biografie a Prof. Teodor M. Popescu (1893-1973)
În urmă cu jumătate de veac, mai precis în ziua de 4 aprilie 1973, se stingea din viață marele profesor de teologie Teodor M. Popescu.
Acesta s-a născut pe 9 iunie 1893 în familia lui Marin și Safta Popescu din Satul Boteni (jud. Dâmbovița). În anul 1913, după absolvirea Seminarului Central din București (1905-1913), a devenit student al Facultății de Teologie din București.
În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat pe front în 1916, împreună cu alți colegi de facultate, fiind demobilizat la 1 martie 1918.
Și-a reluat studiile universitare, pe care le-a întrerupt din cauza războiului și „îndemnat de profesorul său Dragomir Demtrescu, șeful catedrei de istorie bisericească universală de la Facultatea de Teologie din București, a hotărât să meargă la Atena”[1].
A plecat să studieze în străinătate și a ajuns la Atena în 29 iulie 1919[2] unde a stat până în 1922 când și-a susținut doctoratul. A plecat apoi la Leipzig, în 1922[3], și apoi la Paris, în 1923[4] unde va rămâne până în 1925.
Reîntors în țară a funcționat ca profesor suplinitor la Seminarul Central din București din 2 decembrie 1925 până la 1 septembrie 1926[5].
În anul 1926, pe 8 ianuarie, s-a căsătorit cu Sofia Ionescu, sora lui Goga Ionescu, cel care-l împrumutase de mai mult ori cu bani în timpul studiilor sale din străinătate, și au locuit într-o casă pe strada Trotușului nr. 84, aproape de Piața Domenii[6].
Pe 17 martie 1926 a fost invitat de către Facultatea de Teologie să-și depună lucrările publicate în vederea susținerii examenului de docență pentru care a fost numit cu data de 1 decembrie 1926 la specialitatea Istorie Bisericească Universală[7]. În perioada 1928 – 1942 a suplinit și catedra de Patrologie și Istoria Dogmelor. Între anii 1926-1928 a predat ca profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Chișinău[8].
În anul 1948 a fost dat afară de la Teologie, odată cu desființarea facultății și transformarea sa în Institut Teologic de grad Universitar, însă a continuat să predea până în anul 1959 la Institutul Teologic de grad Universitar din București.
În noaptea de 4/5 martie 1959 a fost arestat și încarcerat trecând prin mai multe temnițe, și pe la Aiud, fiind eliberat în 15 ianuarie 1963[9].
Avea 70 de ani când fusese eliberat, bătrân și bolnav, având multe suferințe fizice și sufletești, și-a depus cererea de pensionare la Institutul Teologic și a primit un refuz din partea Ministerului Sănătății și Prevederilor Sociale pe motivul că fusese condamnat.
În anul 1964 a fost angajat, până în 1966, să predea cursul de greacă modernă la Institutul Teologic[10], apoi de la 1 mai 1966 a fost angajat ca bibliotecar principal al Bibliotecii Administrației Patriarhale[11], fiind mutat apoi în 1967 ca redactor la Editura Institutului Biblic pentru a diortosi cărțile de cult ce urmau a fi tipărite[12]. În anul 1967, odată cu modificarea legii pensiilor, a obținut dreptul legal la pensie.
Un episod interesant din biografia sa este următorul: în vara anului 1971, pe când se afla cu soția în concediu la Mănăstirea Sinaia, l-a vizitat un personaj necunoscut care a insistat să vorbească separat, într-o cameră unde să nu fie deranjați de nimeni[13]. Starețul le-a pus o cameră la dispoziție și discuția a durat în jur de trei ore iar mai târziu Profesorul Teodor M. Popescu a spus că „vizitatorul misterios l-a întrebat dacă primește sau nu să intre în loja francmasonă”[14]. Refuzul categoric al profesorului care a zis că nu slujește decât lui Dumnezeu l-a determinat pe acela să afirme: „Nu-i vei mai sluji!”[15].
Cert este că Profesorul Teodor M. Popescu a revenit la îndeletnicirile sale obișnuite, munca sa la birou unde se ocupa cu diortosirea mineielor, până în ziua fatidică de 14 februarie 1972 când a suferit un atentat din partea unui necunoscut, fiind internat la Spitalul Colțea în data a doua zi, 15 februarie 1972[16]. Bestialitatea cu care fusese bătut la-u determinat pe medicul de gardă să-l opereze „de o rană gravă pe care o avea la frunte și la nas, având baza nazală sfărâmată și nasul despicat”[17]. Astfel, „loviturile pe care le primise și locul pe față unde fuseseră plasate erau caracteristice pentru provocarea amneziei, ceea ce însemna că atentatorii fuseseră inițiați minuțios”[18]. Unul dintre pacienții din salon au telefonat soției lui pentru a o informa despre starea acestuia. După ce și-a revenit din leșin, profesorul a încercat să-și amintească cine este. Mai târziu, după ce s-a refăcut i-a spus soției sale că fusese săltat de doi agenți ai Securității și dus la locul atentatului, pe Șoseaua Giulești[19].
După atentatul nereușit al Securității asupra vieții sale „n-a mai fost decât o lungă și dramatică agonie de paisprezece luni”[20] iar „de la începutul lunii martie 1973 a refuzat complet să mănânce”[21].
A fost internat de familie în ziua de 24 martie 1973 la Spitalul „Dr. Gh. Marinescu”, la Secția 1 Neurologie, și s-a stins din viață în data de „4 aprilie 1973, ora 17”[22].
În ziua de 5 aprilie 1973 a fost depus la Biserica Sfânta Ecaterina, de la Facultatea de Teologie, „unde a stat 3 zile, timp în care preoți și studenți ai Institutului, precum și alți preoți din București, rânduiți de Patriarhie, au făcut tot timpul rugăciuni, iar ziua și noaptea studenți teologi au făcut de gardă la catafalc”[23].
Slujba de înmormântare a avut loc în ziua de 7 aprilie 1973 fiind înmormântat provizoriu într-un cavou al cumnatului său, Goga Ionescu, de la Cimitirul Bellu[24] fiind strămutat, la dorința soției sale, în anul 1975 în locul său de veci de la Cimitirul „Sf. Vineri”[25].
Acesta își doarme somnul de veci, până la cea de-a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos în mormântul din „Cimitirul «Sfânta Vineri», figura 23 bis, rândul 21, alături de cel al unui alt mare profesor de teologie, părintele Petre Vintilescu”[26].
50 de ani de la mutarea la cele veșnice a Prof. Teodor. M. Popescu (4 aprilie 2023)
Unul dintre cei mai mari profesori de Teologie ai Bisericii Ortodoxe Române a trecut aproape nevăzut, smerit, modest așa cum fusese în viața sa.
O excepție frumoasă face Diac. Dr. Alexandru Briciu, redactor șef al Ziarului Lumina al Patriarhiei Române, care nu numai că nu a uitat să-l comemoreze pe marele profesor de teologie ba chiar a scris un foarte bun articol în acest sens intitulat Profesorul Teodor M. Popescu, jumătate de veac în Biserica triumfătoare cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/in-memoriam/profesorul-teodor-m-popescu-jumatate-de-veac-in-biserica-triumfatoare-179666.html.
Încrustări în timp pe „lespezile digitale”
Îi mulțumesc colegului și prietenului Dr. Dragoș Ursu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, pentru emisiunea În pridvorul istoriei de la Radio Reîntregirea din 4 aprilie 2023 cu tema Teodor M. Popescu și anticomunismul teologic al Bisericii cf. https://www.facebook.com/radioreintregirea/videos/956204642404670.
Totodată, vreau să-i mulțumesc și prietenului Dr. Marius Ciulu pentru frumosul dialog pe care l-am în memoria Prof. Teodor M. Popescu în emisiunea online intitulată 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a profesorului Teodor M. Popescu (4 aprilie 2023) cf. https://www.youtube.com/watch?v=Wlfc3McKtOI
Parastas la Cimitirul „Sf. Vineri” Grivița
Partea comemorativă, științific vorbind, s-a încheiat în ultimul loc al vieții (noastre) pământești: la cimitir.
Miercuri - 29 martie 2023
Luni - 3 aprilie 2023
Florin a consemnat deja printr-un foarte bun reportaj momentul comemorativ al parastasului Prof. Teodor M. Popescu cf. https://www.patreon.com/posts/50-de-ani-de-la-81163276?utm_medium=social&utm_source=facebook&utm_campaign=postshare_creator&utm_content=join_link&fbclid=IwAR0CmjUSPlNUOQ3caL9u_d4V-OBrJjPL-YIwlGwz1choe6AK4hK5GjDk_B0.
În loc de concluzii
Profesorul Teodor M. Popescu după cinci decenii de la mutarea sa la cele veșnice încă reușește să coagulează în jurul său tineri teologi, și nu numai, care doresc să-i cinstească memoria în chipul cel mai frumos și onest.
Întrebarea mea: oare câți preoți profesori și teologi laici mai așteaptă să fie (re)descoperiți?
Cred că un posibil răspuns ar fi acesta: reîntoarcerea în mod corect la adevăratele valori ale Teologiei românești, preoți profesori și teologi uitați de timp dar nu și de Dumnezeu, care pot constitui repere și modele autentice de care au nevoie viitorii studenți în Teologie în formarea lor pentru agora secolului XXI ce-i așteaptă „în luptă”!
Dr. Silviu – Constantin Nedelcu
[1] Vasile M. Popescu, Un martir al crucii. Viața și scrierile lui Teodor M. Popescu, ediție îngrijită de Gabriela Moldoveanu și Răzvan Codrescu, cu un documentar din arhivele Securității alcătuit și comentat de Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS, București, Editura Christiana, 2006, p. 71.
[2] Ibidem, p. 74.
[3] Ibidem, p. 84.
[4] Ibidem, p. 88.
[5] Ibidem, p. 97.
[6] Ibidem, p. 98.
[7] Ibidem, p. 99.
[8] Ibidem, p. 110.
[9] Ibidem, p. 156-157.
[10] Ibidem, p. 160.
[11] Ibidem, p. 160.
[12] Ibidem, p. 160.
[13] Ibidem, p. 174.
[14] Ibidem, p. 174.
[15] Ibidem, p. 174.
[16] Ibidem, p. 176-177.
[17] Ibidem, p. 177-178.
[18] Ibidem, p. 178.
[19] Ibidem, p. 179.
[20] Ibidem, p. 183.
[21] Ibidem, p. 183.
[22] Ibidem, p. 184.
[23] Ibidem, p. 189.
[24] Ibidem, p. 195.
[25] Ibidem, p. 195.
[26] https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/in-memoriam/teodor-m-popescu-fiu-luminat-al-ortodoxiei-de-la-sat-148870.html [site accesat: 29.03.2023].
[27] Vasile M. Popescu, Op. cit., p. 461-467, 492-495 ș.u.
