Sfântul Mucenic Varipsava vs. Sfântul Graal?

De ceva timp mă preocupă o problemă spinoasă ce apare în teologia ortodoxă românească: neconcordanţa informaţiilor scrise în diverse cărţi bisericeşti cu realitatea istorică de drept şi de fapt.

Astfel, în Dicţionarul aghiografic[1] publicat de Dr. Gherasim Timuş (1849-1911), episcopul Argeşului, apare la litera V următorul sfânt (sic!): Varipsava, sau cum va fi cunoscut ulterior în sinaxarele mineiului pe septembrie, Sfântul Mucenic Varipsava.

Viaţa lui nu cuprinde mai mult de câteva rânduri, şi-o voi reda în întregime: „Varipsava luând de la un pustnic cinstitul sânge, care a curs din cósta Domnului Nostru Iisus Christos, făcea cu dînsul lecuiri; pentru aceea a fost ucis de necredincǐoşǐ, ǐar odorul acela a rěmas cu pază tot la ucenicul acela. S’a sěvîrşit în 10 septembrie”[2].

Informaţiile despre acest „aşa-zis” sfânt (sic!) sunt foarte preţioase, mai ales pentru faptul că nu este indicată sursa de unde sunt preluate. Viaţa acestui „sfânt” va fi regăsită ulterior în sinaxarul mineielor pe septembrie tipărite după 1900, însă fără ca nimeni să îşi pună vreodată întrebarea cum a apărut în aghiografie, sau măcar să verifice dacă a existat, sau nu, acest personaj.

Aşadar, ce legătură este între acest „sfânt” şi „sfântul graal”?  

„Graalul, în legendele mistice ale evului mediu, era un vas în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele lui Iisus. Se credea că acest vas ar fi fost făcut dintr-o singură piatră preţioasă şi că ar fi fost înzestrat cu puteri miraculoase. În literatura cavalerească a evului mediu, povestirea aventurilor imaginare ale cavalerilor plecaţi în căutarea "Sfântului Graal" reprezintă un ciclu foarte întins. Legenda a fost reluată de Richard Wagner în opera sa Parsifal. Diversele romane cavalereşti ale Graalului îl prezintă pe acesta sub forma unor diferite obiecte: o cupă sau un potir, o relicvă a Preţiosului Sânge al lui Hristos, un ceaun al belşugului, o tipsie de argint, o piatră căzută din Ceruri, un vas, o sabie, o suliţă, un peşte, o porumbiţă purtând în cioc o ostie pentru sfânta cuminecătură, o lance albă însângerată, o carte sau o evanghelie secretă, mană cerească, o lumină orbitoare, un cap tăiat, o masă şi multe altele. Adevărul despre Graal este că ia diferite forme”[3].

Literatura despre „sfântul graal” (sic!) abundă pe internet şi nu numai aşa încât la numai o simplă accesare pe internet, pe unul dintre motoarele de căutare avem aprox. 50.000 de rezultate.

La o lectură superficială a celor 2 texte, citate anterior, s-ar putea găsi o eventuală conexiune între acest „sfânt” şi „sfântul graal”: Sfântul Mucenic Varipsava a continuat „sfânta tradiţia” (sic!) a păstrării Sfântului Sânge ce-a curs din coasta Domnului Iisus Hristos, strâns de Iosif din Arimateea într-un vas, iar după ce a fost ucis de „necredincioşi” (sic!), acest „odor” l-a luat în păstrare „cu pază” un ucenic al său.

Dacă unul dintre cârcotaşii cei cu multe stele şi ochi albaştri ce stau pe la colţurile bisericii să cerşească informaţii de la bătrânele evlavioase ce vin la slujbe, ori un jurnalist de scandal de la unul dintre faimoasele cotidiene naţionale, atât de citite de bucureşteni în metrou dimineaţă, ce s-a îmbogăţit subit prin hulirea a tot ce are omul, ca să nu spun românul[4] mai sfânt (mamă, ţară, biserică, morţi, etc.) şi călcarea peste cadavrele altora, ar citi acest text, probabil sau mai mult decât sigur, ar ieşi în piaţa universităţii, sau mai degrabă „pe sticlă”, şi ar acuza Biserica[5] de ascunderea adevărului, în cărţi publicate acum 100 şi ceva de ani, de unde ar porni alte şi alte teorii fantasmagorice despre nu mai ştiu eu ce.

În orice caz, singurul lucru ce poate fi imputat acestor cărţi este uşurătatea cu care astfel de informaţii pătrund şi rămân, dacă nu în conştiinţa populară, pentru că mă îndoiesc ca cineva dintre ortodocşii „aşa-zişi” practicanţi a auzit de acest „sfânt”, măcar în cărţile de cult utilizate în Biserică.

Personal nu cred în existenţa unor astfel de sfinţi cu tentă de amintiri cavalereşti în căutarea aventurilor şi a relicvelor sfinte ce, din păcate pentru toţi cârcotaşii Bisericii, nu au fost descoperite încă, ori dacă au fost descoperite, imediat au fost denunţate ca fiind falsuri istorice.

Una dintre probleme, în schimb, este aceea că prin astfel de texte ambigue şi nedocumentate ştiinţific ce apar în cărţile de cult, Biserica poate fi acuzată esoterism, misticism ascuns, ştiinţă arcana ş. a.

Din păcate, nu există o poziţie oficială a Bisericii în ce priveşte neconcordanţele istorice ce se regăsesc în cărţile de cult şi azi[6], şi încă nu s-a format o comisie oficială de restaurare a lor. 
În vieţilor de sfinţi nu există astfel de lucruri dintr-acestea, mistico-esoterice neargumentate istorico-ştiinţific[7].

---

[1] Adică ce cuprinde vieţile sfinţilor, din greacă aghios = sfânt, grafos = scriere

[2] Dr. Gherasim Timuş, Episcopul Argeşului, Dicţionar aghiografic cuprindênd pe scurt vieţile sfinţilor, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1898, p. 841

[3] Informaţii preluate de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Graal (13.07.2012)

[4] Pentru care lucru pot fi acuzat foarte uşor de nişte epigoni, de naţionalism, filo-legionarism ori mai ştiu eu ce altceva ce.

[5] Când vorbesc de Biserică, mă refer la Biserica Ortodoxă Română

[6] Un exemplu concret este botezul Sfântului Împărat Constantin cel Mare despre care voi scrie, poate în alt articol.

[7] Mă adresez aici doar celor care cred în sfinţi, fiind excluşi cârcotaşii, ateii, şi cei care se plictisesc acasă şi stau toată ziulica în faţă calculatorului şi postează comentarii „preţioase” pe toate site-urile mondene.