Utopia, operă ce i-a consacrat numele pe veci
în istoria literaturii universale lui Thomas Morus, este atât de actuală azi, în
toată lumea cât şi în ţara noastră. La noi, o dată cu schimbările politice din
ultimele luni, au răsărit ca ciupercile, numeroşi călăuzitori către pământul
făgăduit, convinşi şi străduindu-se să fie cât mai convingători, că anul 2012 este
anul MARII SCHIMBĂRI.
Utopia…
În
prefaţa traducerii în limba română a Utopiei
de Thomas Morus, Ion Acsan afirma că „anul
1516 reprezintă o dată memorabilă din istoria literară şi politică a lumii
moderne”[1]. Din punct de vedere
literar acest an este memorabil pentru apariţia operei Utopia sub autograful lui Thomas Morus (1477-1535). El a scris-o în
limba latină, pe atunci fiind limba ştiinţifică internaţională. Iniţial a ales
ca titlu prescurtat Nusquama[2],
însă ulterior a optat pentru Utopia[3], ce înseamnă loc inexistent.
Indirect
Thomas Morus vorbeşte prin vocea
personajului principal, Rafael Hytlodeus[4],
ce prezintă Utopia ca având cea mai bună formă de guvernământ. El spune că aici
„oamenii îşi aleg un rege spre binele
lor, nu al regelui, şi anume pentru ca, prin truda şi râvna lui, poporul să
poată trăi cu înlesnire şi la adăpost de orice atingeri; din care pricină e mai
mare interesul regelui ca poporul, nu el însuşi, să fie fericit... Căci în ce
priveşte părerea celor care fac din sărăcia poporului o strajă pentru tron,
viaţa însăşi ne învaţă că aceştia greşesc… Cine râvneşte mai fierbinte o
schimbarea lucrurilor decât acela care nu mai are nimic de pierdut? Dacă un
rege ajunge atât de dispreţuit sau de urât de supuşii săi, încât nu-i mai poate
ţine pe drumul cel bun decât prin împilare, prin jaf şi scoatere la mezat,
făcând din ei nişte cerşetori, pentru un astfel de rege ar fi mai bine să lase
domnia decât s-o ţină prin asemenea mijloace… vrednicia unui rege nu stă în a
domni peste cerşetori, ci mai degrabă peste oameni avuţi şi fericiţi.”[5]
Altfel spus, conducătorul trebuie să vadă mai întâi de binele supuşilor lui,
iar la urmă de-al său.
Au început alegerile…
În
ultima vreme asistăm la o luptă crâncenă, nicicum cavalerească ori suferind
de-un don-quijote-ism măcar aparent, între „gladiatorii” arenei politice
româneşti. Aceste răsboaie au generat o adevărată avalanşă de promisiuni
electorale, cu care ne-am obişnuit (sau nu), din ’90 până astăzi, tot rătăcind
spre eUTOPIA[6].
Acest
pământ al făgăduinţei, promis şi răs-promis
de aceste personagii demne de schiţele d-lui Caragiale, pare-se că nu voieşte a
se ivi la orizontul tranziţiei în care peregrinăm
de peste 20 de ani.
Legătura
dintre acest pământ al făgăduinţei,
promis de aceşti ciocoi (vechi sau noi), şi Utopia
lui Thomas Morus este aceasta: ambele locuri există, însă nu în mod real.
Astfel
electoratul român vizează în mod deosebit 2 zone, destul de sensibile
alegătorilor la promisiunile ne-împlinite (încă?), şi anume: economia şi curăţenia. Aceşti politicieni de carton, convertiţi subit la bine,
se poziţionează strategic în postura unui Pristanda
modern, care se ghidează după dictonul „sfânt”: dacă nu curge, pică. Aceste 2
zone sunt rezolvate de dânşii într-un mod uimitor, ce ar stârni invidia chiar
şi basileilor de la
Constantinopol, care au încercat o simfonie bizantină: ori
eşti cu noi, ori împotriva noastră. Cu alte cuvinte, de te alături nouă, vei
trăi mulţi ani, fericiţi pe terenul pe care noi ţi-l vom oferi în dar, împreună
cu vila proaspăt construită şi maşina seria X din garaj. Dacă nu eşti cu noi,
adică împotriva noastră, te vom curăţa
de pe scena politică şi, de ce nu, a lumii în general.
O minunată lume nouă!
Minunata lume nouă[7] pe
care ne-o pregătesc re-aleşii noştri, cu mici, bere, asfaltări-fulger şi alte
pomeni electorale, vor culmina la un moment dat cu introducerea (cu forţa, dacă
va fi necesar) unei forme de guvernare de tip Big-Brother, ce este descrisă în amănunt de George Orwell în
romanul său 1984. Una din cele 3
lozinci ale Partidului, scrise pe faţada Ministerului Adevărului este: „Libertatea
este sclavie”[8], adică aveţi libertatea
însă nu ştiţi cum să o folosiţi, vă vom învăţa noi. Se adeveresc întocmai
vorbele lui Nikolai Berdiaev, care spunea: „Utopiile
ne apar astăzi mult mai realizabile decât se credea pe vremuri… Utopiile sunt
realizabile. Viaţa se îndreaptă către utopii. Şi poate că începe un veac nou,
un veac în care intelectualii şi pătura cultivată vor visa la mijloacele de a
evita utopiile şi de a reveni la o societate neutopică, mai puţin perfectă, dar
mai liberă.”[9]
În
această peregrinare prin pustiul Europei, rătăcind spre eUTOPIA, politicianul
românul ajuns în prag de alegeri, resimte seismicele zguduituri ce-i ameninţa
scaunul, deasupra căruia-i tronează şezutul. Iese din bârlog şi răsare pe micul
ecran, unde românii otv-izaţi îl privesc hipnotizaţi la auzul promisiunilor mântuitoare
(voi face, voi drege, etc.), de parcă toţi telespectatorii ar fi fost hipnopediaţi[10].
În faţa unui asemenea discurs într-un intelectual, ce caută o societate
neutopică, mai puţin perfectă, dar mai liberă, se naşte un sentiment aidoma
celui avut de Sălbaticul din Minunata lume nouă a lui Huxley. Acela
vorbeşte într-o limbă de neînţeles pentru cei care vin să îl mute din habitatul
său natural, şi îi promit multe, astfel exclamă: „O minunată lume nouă! Ce
făpturi alese! Ce frumoasă-i omenirea!”[11].
Tărâmul inaccesibil…
Astfel,
deşi este criză economică (doar pentru unii?), şomajul în creştere, şi alte multe
probleme derivate din acestea două, politicianul român are tupeul[12]
să afirme că va fi lângă cel aflat în suferinţă şi că va solidariza cu acela.
Lucrul acesta este imposibil de realizat deoarece există o diferenţă atât de
mare între păturile sociale. Odată cu revoluţia franceză din 1789 şi continuată
cu cea rusă din 1907, iau naştere 3 caste, ce există până azi: casta celor
ghiftuiţi, casta celor nesăţioşi şi casta celor înfometaţi sau casta celor cu
drepturi depline, a celor cu drepturi puţine şi a celor fără drepturi[13].
Am
putea afirma cu tărie că electoratul român, propune alegătorilor săi un Tărâm inaccesibil, precum nemţii lui
Spas Spasovici, eroul principal al unui roman scris de Nicolae Velimirovici.
Acest sârb de neam, era deţinut într-un lagăr de concentrare german, şi la un
moment dat se hotărăşte ca el să fie judecat pentru că şi-ar fi manifestat
bucuria la auzul veştii că Hitler a murit. În prima noapte de judecată este
întrebat dacă face parte din vreun partid politic, iar el răspunde negativ
argumentând astfel: „…sînt convins că orice partid promite mai multe decât
poate oferi şi din această cauză duce poporul spre un Tărâm inaccesibil”[14].
Apoi este întrebat ce fel de ţară este aceea despre care vorbeşte, iar el le
explică acuzatorilor: „Tărâmul inaccesibil este un fel de rai pământesc pentru
poporul ales, e ţara iluzorie a fericirii, pe care conducătorii politici o
promit întotdeauna poporului, dar pe care nimeni nu o va vedea decât după
moarte”[15].
Deşi scrisă sub forma unui roman, cartea oglindeşte perfect adevăruri profunde,
revelate prin gura unui personaj aflat în primejdia morţii.
Ce
partid din ultimii 20 de ani, aflat pe scena politică a României, nu a promis
şi promite în continuare un Tărâm
inaccesibil?
Profetic
spunea un fost comunist la începutul anilor ’90: La vremuri noi, tot noi. Astfel, cât vom rătăci până vom găsi
eUTOPIA?
[1] Thomas Morus, Utopia. Cartea de
aur a lui Thomas Morus pe cât de utilă pe atât de plăcută, despre cea mai bună
întocmire a statului şi despre noua insulă Utopia, traducere din limba
latină de Elefterie şi Şt. Bezdechi, prefaţă de Ion Acsan, Editura Mondero,
Bucureşti, p. I
[2] De la adverbul latin nusquam
= nicăieri, în nici un loc, nicăieri în lume cf. G. Guţu, Dicţionar latin-român, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1983, p. 807
[3] Termen grecesc format din negaţia ού şi τοπός = loc, ţinut, adică Ţara de nicăieri
[4] Hytlodeus este un cuvânt grecesc format din ϋθλος = vorbe goale,
prostii şi δάϊος = cu experienţă. Prin acest nume autorul subliniază faptul că
este vorba despre o persoană inexistentă căreia îi pune în gură propriile idei,
iar el se erijează în adversar al lui de teama cenzurii
[5] Thomas Morus, op. cit., pp.
48-49
[6] Cuvântul grecesc Eutopia
semnifică Ţara fericirii cf. Thomas
Morus, op. cit., p. VI
[7] Titlul romanului scris de Aldous Huxley, ce a apărut în anul 1932,
fiind unul din cele 3 romane din seria utopian
literature a secolului XX, alături de 1984
al lui George Orwell, apărut în 1949
[8] George Orwell, O mie nouă sute
optzeci şi patru, traducere de Mihnea Gafiţa, prefaţă de Vladimir
Tismăneanu, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 20
[9] Aldous Huxley, Minunata lume
nouă, ediţia a III-a, traducere de Suzana şi Andrei Bantaş, Editura
Polirom, Iaşi, 2011, p. 5
[10]
Hipnopedia înseamnă educaţia dată în
timpul somnului cf. Aldous Huxley, op.
cit., p. 30. În roman este prezentat modul în care se făcea această
educaţie şi anume: în saloanele unde dormeau copiii existau boxe, iar pe
parcursul somnului o voce repeta de sute de ori o anumită frază. A doua zi dacă
un copil era întrebat despre fraza respectivă, la pronunţarea primului cuvânt,
el reproducea cu exactitate toată fraza. Un exemplu de hipnopedie este vocea
metalică din metroul bucureştean: „Atenţie se închid uşile. Urmează
staţia…”
[11]
Aldous Huxley, op. cit., p. 148
[12] Tupeul aparţine de drept tipologiei
nesimţitului, bădăranului, mârlanului, pe când curajul aparţine omului.
[13] Idee
preluată din cartea Episcopului Nicolae Velimirovici, Tărîmul inaccesibil. Poveste pentru maturi, traducere din limba
rusă de Diana Iepure, ediţie îngrijită de Ieromonah Savatie Baştovoi, Editura
Cathisma, Bucureşti, 2007, p. 98
[14]
Episcopului Nicolae Velimirovici, op.
cit., p. 14
[15] Ibidem, p. 14
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu