"Am citit un articol intitulat „Talibanizarea oraşelor din România trebuie să înceteze”,
semnat de Cristian Bădiliţă, „scriitor, teolog, doctor al Universităţii
Paris IV Sorbona”, în care ameninţă „Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
şi pe fiecare preot în parte” că, dacă nu vor lua măsuri imediate pentru
eliminarea sonorizării slujbelor care „sunt transmise pe sute, uneori mii de metri
distanţă în afara lăcaşului de cult”, „se va adresa instituţiilor
europene abilitate, care vor şti să aplice, și de această dată, legea în
România”.
Dureros este faptul că ameninţarea vine, din păcate, din partea unui
„teolog”. Dar, aşa cum spun părinţii Bisericii: „teolog este cel care se
roagă, nu cel care studiază teologie”.
Din păcate, stafia ateismului iconoclast, care a bântuit până de
curând prin bietele şcoli româneşti, se plimbă astăzi pe stradă, unde nu
mai este stresată de icoane şi crucifixe, ci, acum, o intrigă „tupeul
Bisericii Ortodoxe” de a fi părăsit tranşeul în care au închis-o pentru
jumătate de veac tovarăşii regimului comunist şi care, acum, îndrăzneşte
să se manifeste în spaţiul public, liturghisind sonorizat. Se pare că
domnul „teolog” a preluat ştafeta de la domnii Moise şi Cernea – cei
stresaţi de învăţământul religios din şcoli –, îmbogăţind strategia
ASUR-ului, de luptă împotriva credincioşilor ortodocşi, acum și sub
pretextul: „să apărăm liniştea publică!”.
După cum se ştie, sonorizarea slujbelor, de care se face atât de mult
caz, nu este „un fenomen întâlnit doar în ţările musulmane”, cu atât
mai puţin un „fenomen talibanic”, „o lipsă de bun simţ la adresa
concitadinilor” sau „o profanare a propriei religii”, cum îi place
domnului „teolog” greco-catolic să spună. Ea se întâlneşte în toate
ţările şi la toate cultele, fie catolici, greco-catolici, protestanţi
sau neoprotestanţi. Dacă există mijloace tehnice moderne, care înlesnesc
comunicarea cu toți cei prezenți la o slujbă, așa cum sunt aceste
staţii de amplificare, Biserica trebuie să le utilizeze, acolo unde este
cazul (și cu decență, evident). Domnul Bădiliță cunoaște, desigur,
motivul pentru care Mântuitorul, „pe când mulțimea Îl îmbulzea, ca să
asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5, 1), a rugat pe Simon-Petru să-l
primească în corabie și să o depărteze puțin de la țărm. Nu cumva pentru
ca toată lumea să-l poată vedea și auzi? Așa cum Mântuitorul s-a
folosit de amplificarea naturală a acelui inedit amfiteatru de pe malul
lacului Ghenizaret, tot așa și noi folosim în biserică amplificarea
artificială, atunci când cea naturală nu este posibilă. Chiar și predica
de pe munte – la care face referire domnul Bădiliță în articolul său – a
fost ținută de Mântuitorul dintr-un loc mai înalt, tocmai spre a putea
fi văzut și auzit de toți.
Cum s-ar adresa Sfântul Părinte zecilor de mii de credincioşi, „Urbi
et orbi”, din Piaţa Sfântului Petru, dacă nu ar avea sonorizare?! Am dat
doar un exemplu din viaţa Bisericii din care dânsul face parte
deoarece, după cum se ştie, din anul 2012, domnul „teolog” este fiul
Bisericii greco-catolice, sub jurisdicţia episcopului greco-catolic de
Oradea, Virgil Bercea, nepot al cardinalului Todea. Sigur, credințele se
pot schimba ușor, caracterul omului, mai greu.
Trebuie cumva să înţelegem că misele papale oficiate în aer liber de
Sfântul Părinte pot fi sonorizate, iar cele săvârşite de părinţii
Bisericii Ortodoxe, nu?! S-a „talibanizat” oare Săveniul natal cu
bisericile sale sonorizate până într-atât, încât să-l agreseze pe
înţeleptul locului, până hăt departe, în Oraşul luminilor, unde îşi face
veacul?!
Şi, dacă tot ne ameninţă cu Sublima Poartă, mă întreb, uitându-mă la
multele titluri universitare, ce-i succed numele: „scriitor, teolog,
doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, dacă n-ar fi fost mai util un
protest adresat de domnia sa forurilor europene împotriva decibelilor
de incultură şi dezmăţ, prin care atâtea spectacole de prost gust
agresează fonic nu doar slujbele Bisericii Ortodoxe, duminica şi în
sărbători, ci şi liniştea concitadinilor, până dincolo de straja a treia
a nopţii?! Sau, de ce nu, un demers la Bruxelles privind numărul mare
de infracţiuni din ţara noastră; numărul mare de sinucideri petrecute
zilnic pe fondul sărăciei endemice; numărul mare de tineri care se
droghează, de copii, de tineri şi de bătrâni abandonaţi de societate,
care trăiesc prin canale şi pe străzi; numărul mare de copii care nu
merg la şcoală şi de elevi care abandonează şcoala; numărul mare de
şomeri şi de familii dezbinate şi nenumăratele lipsuri materiale prin
care trece ţara. Acestea s-ar merita a fi neliniştile şi problemele ce-i
frământă pe oameni de talia şi cu pretenţiile domnului „scriitor,
teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona”, şi nicidecum
sonorizarea slujbelor Bisericii.
Dar, astăzi este de bonton atacul la Biserica Ortodoxă! După
încercările de a scoate icoanele şi crucifixele din sălile de clasă, a
urmat povestea cu ora de religie, ca în prezent să dezbatem
desonorizarea slujbelor. Cineva ne iubeşte şi vrea să ne ţină în formă,
mereu pe baricade!
Aşa cum Biserica rabdă urâţeniile lumii, livrate zilnic în spațiul
public, tot aşa cei stresați de sonorizarea slujbelor ortodoxe ar trebui
să fie mai îngăduitori cu cei peste 90% ortodocşi, permiţându-le, în
aceste vremuri de libertate, să asculte mesajul lui Hristos, inclusiv
prin mijlocirea sfintelor slujbe sonorizate. Aşa este democratic şi
tolerant!
Noi îl asigurăm pe domnul „scriitor, teolog, doctor al Universităţii
Paris IV Sorbona” că nu sonorizarea din biserică sau din curtea acesteia
striveşte tainele divine, „excomunicându-L pe Hristos din viaţa
Bisericii”, ci viaţa imorală (păcatul) îl scoate pe om din comuniunea şi
comunicarea cu Dumnezeu-Treime şi cu Sfinţii Lui. Vă imaginaţi ce ar
însemna o slujbă la Vatican sau la hramul de Sântă Mărie de la Cacica,
fără sonorizare?! Sau ce-ar însemna o slujbă de sfinţire a unei
biserici, fie la catolici, greco-catolici sau ortodocşi, la care
participă sute şi chiar mii de oameni, fără sonorizare?! Ar fi o slujbă
de care s-ar bucura doar un număr restrâns dintre cei mulţi care
participă. Am întâlnit în foarte multe rânduri credincioşi care plecau
de la slujbele bisericii, din cauza proastei sonorizări – dar nu am
întâlnit niciodată oameni care să plece de la slujbă pentru că există o
sonorizare ce înlesnește tuturor, dinăuntru sau din afara zidurilor, o
bună percepție a rostirilor de la strană sau de la altar.
Un cititor bine intenționat ar putea crede, citindu-i articolul, că
reacția domnului Bădiliță vine din prea multă grijă pentru Biserica
Ortodoxă Română. Noi însă cunoaștem „dragostea” domniei sale pentru
această Biserică (din care a făcut parte, până nu demult) și pentru
ierarhii ei. Îl asigurăm că nu sonorizarea îi îndepărtează pe „tot mai
mulţi ortodocşi de calitate” din Biserica Ortodoxă Română, ci altele
sunt motivele pentru care ei pleacă; le cunoaşte, cu siguranță, domnul
„teolog”, ca unul care se înscrie între cei „plecați”. Şi, fără a
dezvolta subiectul, pot spune că motivele plecării respectivilor
„ortodocşi de calitate”, cum îi numeşte eruditul domn Bădiliță, nu
diferă cu mult de dorinţele deşarte ale ereziarhilor de altădată.
De fapt, nu-l obligă nimeni pe domnul „scriitor, teolog, doctor al
Universităţii Paris IV Sorbona” să asculte „o slujbă creştină pe stradă
sau în propria-i locuinţă”. Domnia sa poate să îşi pună căştile pe
cinstitele urechi sau să tragă obloanele, dacă cumva sonorizarea
slujbelor din ţara noastră ajunge până-n ţara adoptivă. Nici pe noi nu
ne obligă nimeni să-i ascultăm conferinţele sonorizate sau să-i citim
scrierile. Așa că îl rugăm să-i lase pe cei 90% dintre locuitorii
României, care sunt creştini ortodocşi, să asculte slujbele Bisericii în
tihnă şi să nu-i mai acuze de talibanism!
Aş vrea să închei într-o notă optimistă – deşi Sfinţii Părinţi
recomandă a nu se sta la discuţie cu dracii arhiconi –, spunându-i
acestui domn frustrat din varii motive că aşteptăm nerăbdători să
propună, după desonorizarea bisericilor, interzicerea altor două
elemente de poluare fonică: toaca şi, mai ales, clopotul. Prea sunt
acestea talibane şi zgomotoase – „vivos voco, mortuos plango, fulgura
frango” („chem pe cei vii, plâng pe cei morţi, fulgerele frâng”)!
Să ne ierte distinsul domn „scriitor, teolog, doctor al Universităţii
Paris IV Sorbona” dar, din fericire, nu putem transforma slujbele
Bisericii Ortodoxe în pantomimă!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu